HipTrip Travel Film Festival ne-a bucurat și anul acesta cu un calup de filme al căror singur dezavantaj este că nu vor fi văzute și pe marele ecran. „Mimosas“, „Three Peaks“ și „The chaotic life of Nade Kadić“ sunt trei dintre ele.
„Mimosas“/ „Mimoze“ (r. Oliver Laxe)
Pentru mine, religia, spiritualitatea, credința sunt același lucru: arta.
(Oliver Laxe, filmcomment.com)
Mimozele sunt florile acelea mici, roz, albe, care la cea mai mică atingere se închid. În filmul lui Oliver Laxe, „Mimosas“/ „Mimoze“, ele nu apar, titlul a fost ales după numele cafenelei unde a fost scris scenariul. Însă semantica sensibilității și a fragilității acestor flori se transmite asupra subiectului ales, „un subiect atât de dificil în ziua de azi“, cum însuși regizorul spune: credința.
Shakib, personajul cheie din film, descris de Oliver Laxe „inocent și pur (…), un bărbat cu suflet de copil“, asemănător, prin felul lui de-a fi cu „un erou manga (…) sau cu Idiotul lui Dostoevsky, Don Quixote ori Nasredin Hodja, unul dintre arhetipurile religiei musulmane“ are misiunea de a însoți doi hoți pentru a se asigura că trupul neînsuflețit al unui șeic va ajunge pe tărâmurile natale pentru a fi înmormântat. De-a lungul călătoriei, protagoniștii vor trece prin mai multe întâmplări și încercări, cu sensuri adânci pentru întreg firul narativ, întâmplări care transformă filmul lui Oliver Laxe într-o parabolă.
Cu personaje puține, dialoguri reduse și o poveste plasată într-un context de o simplitate și o frumusețe copleșitoare, munții Atlas, „Mimoze“ este un film onest, curat, meditativ, care exprimă atât adevărul cinematografic, cum și-a propus regizorul, dar care evocă totodată misterul și inexplicabilul.
„Trei vârfuri“/ „Three Peaks“ (r. Jan Zabeil)
Orice film e o călătorie, dar unele filme sunt mai călătorii decât altele. (Cătălin Olaru, critic de film și director artistic HipTrip)
SINOPSIS. Aaron și Lea pleacă într-o călătorie în munți împreună cu Tristan (8 ani), fiul Leei. Între Aaron și Tristan există complicitate, afecțiune, dar și distanță și suspiciune. În ciuda a doi ani de relație cu Lea, rolul lui Aaron nu este încă definit clar – devine un al doilea tată pentru Tristan sau va rămâne întotdeauna o entitate străină și contradictorie raportat la tatăl natural?
Filmat în nord-estul Italiei, în munții Alpi, pe unele dintre cele mai dorite trasee montane, vânate de alpiniștii din întreaga lume, „Three Peaks“/ „Trei vârfuri“ este cel de-al doilea lungmetraj al regizorului berlinez Jan Zabeil, un răsfățat al juriilor festivalurilor de film internaționale.
„Three Peaks“, un film cu un final neașteptat, care te fierbe încet în acalmia stranie a unui peisaj montan, conturează cu o precizie implacabilă două portrete: portretul unui bărbat și portretul unui copil. În cuplul Lea-Aaron, bărbatul are rolul de a face focul, de a pune capcane pentru șoareci și de a-și satisface iubita atunci când ea vrea. Tentativele lui de a se apropia de Tristan sunt mereu amenințate de telefoanele insistente ale tatălui acestuia, obstacolele „morale“ ale Leei (insistă să nu îl lase pe Tristan să îi spună tată) și în special de imprevizibilitatea lui Tristan. Aaron este mai mult prezent fizic în interiorul familiei Lea-Tristan, implicarea lui afectivă se lovește întotdeauna de o piedică. Portretul copilului stă sub semnul surprizei: niciodată nu știi ce se ascunde în mintea unui copil atunci când tatăl natural este înlocuit de un alt bărbat. Oricât de mare ar fi atenția pe care Tristan o primește (din toate părțile – mamă, tată, iubitul mamei), nimic nu garantează că este și fericit sau cel puțin mulțumit. Între el și „tatăl-surogat“ are loc o cursă neașteptată, un joc de putere periculos, cu un sfârșit care îți dărâmă orice scenariu pe care ți l-ai fi putut imagina.
„The chaotic life of Nade Kadić“/ „Viața haotică a lui Nade Kadić“ (r. Marta Hernaiz Pidal)
Întotdeauna am încercat să urmăresc un personaj feminin care trăiește <<la limită>> și luptă în viața de zi cu zi. (Marta Hernaiz Pidal, read.kinoscope.org)
Sinopsis. O mamă în derivă și fetița ei, care suferă de autism, pornesc într-o călătorie plină de peripeții prin Bosnia și Herțegovina.
Călătoria lui Nade și a micuței Hava (3 ani) prin Bosnia și Herțegovina oglindește cu fidelitate călătoria lor prin viață, una alături de alta, mamă și fiică – lucrurile rămân neterminate, situațiile imprevizibile sunt la ordinea zilei, atenția și dragostea Nadei sunt direcționate spre fetița ei, Hava. „Este un copil special“, simte nevoia să spună Nade atunci când remarcile celor din jur devin stânjenitoare. Cu alte cuvinte, dacă nu treci prin așa ceva, nu ai cum să înțelegi. Și are dreptate. Autismul este un subiect mult discutat, dar puțin cunoscut, însă când interacționezi vizual, prin intermediul unui film, cu un astfel de caz, începi să înțelegi. Nimic nu este mai trist decât să vrei să exprimi ceva și să nu o poți face. Și totuși regizoarea Marta Hernaiz Pidal nu dă poveștii mai mult dramatism decât este necesar (chiar dacă mentorul ei a fost Béla Tarr ), nu o duce într-o zonă a lamentării sau a tragismului. Existența Nadei curge firesc, spectatorul devine observator al unei situații date, la fel ca în „The Florida Project“ al lui Sean Baker. Haotică nu este doar Nade, ci și Halley, iar cele două fetițe, Hava și Moonee, deși au vârste și condiții diferite, își trăiesc copilăria cu aceeași bucurie, fiecare în propriul stil și propriul mod de a-și exprima trăirile, fiecare „în lumea ei“. Un alt punct comuna al celor două filme – „Viața haotică a lui Nade Kadić“ și „The Florida Project“ – este emoția creată de legătura strânsă dintre mamă și fiică, o legătură imbatabilă, cea mai bună terapie pe care o poate avea un copil.
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos