„Utøya: 22 iulie“: un film visceral, brutal, dar emoționant și onest

„Utøya: 22 iulie“, cel mai nou film al regizorului Erik Poppe, intră în cinematografele de la noi pe 17 august. Filmul reconstituie sângerosul atac din Norvegia, de pe 22 iulie 2011, comis de extremistul de dreapta Anders Behring Breivik.

Erik Poppe este considerat unul dintre cei mai experimentați și mai convingători regizori europeni, recunoscut pentru maniera lui de lucru cu actorii și pentru felul impecabil în care își conduce narațiunea în filme, caracterizată prin pluriperspectivism (un subiect este abordat din mai multe puncte de vedere).

Regizorul Erik Poppe
Erik Poppe

A crescut în Portugalia și în Norvegia și a fost mai întâi fotograf pentru ziarul norvegian Verdens Gang și agenția Reuters, care acoperă atât știri interne, cât și știri legate de conflicte internaționale. După ce a fost spitalizat în urma unei misiuni în Columbia, a decis să părăsească jurnalismul și să înceapă studii de film. „Tot ce mi-am dorit ca fotograf a fost să atrag atenția asupra ororilor războiului. Am vrut ca fotografiile mele să te sugrume atunci când iei micul dejun într-o dimineață de sâmbătă“, a declarat Erik Poppe.

Erik Poppe este, probabil, singurul regizor norvegian care a reușit să atragă simpatia atât criticilor de film, cât și publicului de rând. Filmele sale sunt construite plecând de la scenarii tăioase, de impact, conțin cadre impresionante și atrag prin ritm, dar și muzica folosită. În ultima perioadă, Poppe a devenit unul dintre cei mai premiați regizori din Scandinavia.

 „Schpaaa“ (1998) este filmul lui de debut, o poveste despre doi tineri, Jonas și Emir, membri ai unei grup de criminali. Emir are probleme pentru că a fost bătut în cap când avea 5 ani. Provocarea lui Jonas este să-l oprească pe Emir să lovească oamenii în cap. Într-o zi, primesc o misiune din partea unor dealeri de droguri: să livreze un pachet cu heroină și să bată o persoană. Este începutul unor întâmplări care îi vor pune pe amândoi în situații-limită. Alte titluri cunoscute ale lui Erik Poppe sunt „The King’s Choise“ (2017) și „1,000 Times Good Night“ (2014).

Trebuie să fii onest, pentru că numai așa spectatorii vor empatiza cu subiectul și cu eroul filmului. Rolul meu, ca artist, este să compun un text cu întrebări deschise și să ascund faptul că știu răspunsul. Doar întrebările îi vor provoca să discute despre film și să caute perspective noi. Filmul trebuie să facă o diferență și să ofere, poate, un efect terapeutic. (Erik Poppe)

72 de minute din „Utøya: 22 iulie“, cel mai nou film al lui Poppe, sunt filmate într-un lung cadru secvență pentru a reda ideea de desgășurare a acțiunii în timp real și, pe de altă parte, pentru a se suprapune cu perioada de timp în care, acum 7 ani, un extremist de dreapta a omorât prin împușcare 69 de tineri. Fimările au avut loc în vecinătatea insulei Utøya, din apropierea orașului Oslo. Povestea este redată prin intermediul unui personaj fictiv, Kaja (19 ani), prin ochii căreia spectatorii vor retrăi teroarea, confuzia și durerea acelei zile. Scenariul este scris din mărturii ale supraviețuitorilor și creat după un lung dialog cu ei.

Imagine din filmul „Utøya: 22 iulie“
„Utøya: 22 iulie“ (r. Erik Poppe)

„Utøya: 22 iulie“ a fost proiectat în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2018 și a stârnit reacții puternice în rândul spectatorilor și al presei internaționale. Theguardian.com l-a descris drept „visceral, brutal, dar emoționant și onest, care îmbină uimirea inocentă și groaza tinerelor victime“, iar Sarah Ward (Concrete Playground) l-a numit „un film pe care nu e ușor să îl vezi, înfricoșător, de la început până la sfârșit“.