BIDFF 2018: vor fi proiectate 30 de scurtmetraje românești și internaționale

Ediția a 4-a a Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF) are loc între 6 – 9 septembrie, în București, iar proiecțiile vor putea fi văzute la Cinema „Elvire Popesco“, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, LINOTIP – Centru Independent Coregrafic, DESCHIS Atelier, DESCHIS Gastrobar şi Qreator.

Anul acesta, au fost selectate în competiții 30 de scurtmetraje internaționale și românești din peste 300 înscrise. Sunt grupate, majoritatea dintre ele, în două categorii: „[re]tracing Values“ și „[re]tracing Time“ -,  fiecare cuprinzând câte zece filme.

Secvență din „A flood remains“
Secvență din „A flood remains“

Titlurile din afara țării (Finlanda, Austria, Coreea de Sud, Rusia, Canada, Franța, Marea Britanie, Germania, Olanda) explorează într-un stil palpitant și energic valorile lumii contemporane și creează o poartă spre o altă realitate, în care spațiul capătă noi sensuri. Șase dintre regizorii și coregrafii acestor filme vor participa la o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Cât privește competiția națională, scurtmetrajele selectate demonstrează că granițele dintre genurile artistice și generații sunt fluide. Au fost alese: „Dépaysement“, „How long?“, „Suite for the Office [Sleepwalking]“, „NonStop TM“, „Unchained“, „Next Revolution, Please!“, „States Uprooted“, „jam da koakaz“, „(Slow) Breath“ și „Never Ending“. După proiecție, vor avea loc sesiuni de întrebări și răspunsuri cu echipele filmelor.

Competiția națională are loc pe 7 septembrie, de la ora 21.00, la Deschis Gastrobar, iar cea internațională, pe 8 septembrie, de la ora 18.30, la Cinema „Elvire Popesco“.

Tema ediţiei de anul acesta a Festivalului o reprezintă „[re]tracing“ – urmele pe care timpul le-a lăsat în vieţile oamenilor şi ale comunităţilor din care fac parte.