„Procesul“, un documentar pe care trebuie să îl vezi

Regizat de Ileana Bîrsan și Claudiu Mitcu, „Procesul“ intră în cinematografe vineri, 13 iulie. Mai jos, câteva motive să vezi filmul:

Aduce în atenție un caz intrigant
Povestea lui Mihai Moldoveanu și a crimei de care a fost acuzat stârnește și lasă loc la multe întrebări după vizionarea documentarului. Iată, pe scurt, istoria acestui caz considerat unul dintre cele mai controversate din istoria justiției penale din România: pe 31 octombrie 1995, seara, Mihai Moldoveanu se afla în Oradea, împreună cu Gabriela Rotariu și Georgică Honciuc. Ultimii doi au încercat să tâlhărească un taximetrist, Tibor Vajna, care însă a scăpat și a chemat Poliția. În aceeași zonă, aproape de locul tâlhăriei, s-a descoperit cadavrul altui taximetrist, Adalbert Nagy. Gabriela Rotariu și Georgică Honciuc au fost identificați ca fiind agresorii lui Vajna Tibor, dar ancheta s-a extins și asupra lui Moldoveanu, acuzat fiind în cele din urmă de uciderea lui Adalbert Nagy. Este condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă pe care susține că nu a comis-o.

Scoate la lumină multe puncte slabe ale felului în care se face dreptate în România
Puncte slabe ale felului în care se face dreptate, în general, există nu doar în justiția penală de la noi. Un alt exemplu este serialul „The Staircase“, unde, chiar dacă Michael Peterson inspiră din start neîncredere, iar spectatorul tinde să îl considere vinovat, de-a lungul celor 13 episoade ies la iveală o serie de lacune ale sistemului justițiar din SUA. În cazul lui Mihai Moldoveanu, dovada cea mai covârșitoarea este fragmentul reconstituirii, frapant de asemănător cu filmul lui Pintilie. De la cum este condusă reconstituirea, de către procuror (refacerea drumului este incompletă și se apropie mai curând de o butaforie), până la neefectuarea expertizei petelor de sânge de pe mașină, a urmelor de pași sau a mucurilor de țigară găsite la fața locului, îți poți face o idee despre vulnerabilitatea anchetei. Revenind la comparația cu „The Staircase“, „Procesul“ rămâne un documentar mai bun în primul rând prin aproximativa simultaneitate a întâmplărilor – tâlhăria și omorul – și prin strania apropiere de locuri și ore.

Conturează profilul unui om dispus să meargă până în pânzele albe pentru a-și dovedi nevinovăția
În mod firesc, nu ar trebui să surprindă lupta lui Mihai Moldoveanu pentru a-și demonstra nevinovăția. Dar, deseori, oamenii renunță la acest gen de luptă, se lasă înfrânți de sistem, oricare ar fi el. Nu și în cazul lui. „Personajul“ și-a dedicat practic viața acestei misiuni, a fost invitat încă din perioada detenției în emisiuni TV (unde și-a expus povestea), a reușit să țină un jurnal, publicat apoi cu titlul „Jurnalul unui condamnat“ (în condițiile în care era singurul condamnat fără acces la hârtie și obiecte de scris), mai mult, a câștigat la CEDO un proces împotriva Statului român, a urmat Facultatea de drept și acum este protagonistul unui documentar despre el. Iar în viitor își dorește să mai apară într-un film, inspirat din „Jurnalul unui condamnat“.

Este captivant, bine realizat
„Procesul“ te captivează de la primele cadre și te urmărește și după vizionarea lui. Punctul forte al filmului stă în imaginile de arhivă – fragmentul reconstituirii în special – și în modul în care sunt folosite, în trecerile de la trecut la prezent, în surprinderea singurătății lui Mihai Moldoveanu în toată această poveste, fără a ni se impune o perspectivă sentimentală. Spectatorul devine martor al unei audieri, iar implicarea lui este discret cumpănită. Și, în final, cu toate că perspectiva este doar a lui Mihai Moldoveanu, documentarul nu lasă loc de subiectivism.