Deși filmul Évei Gárdos este un autentic film noir și, tehnic, nu aduce nimic nou, jocul actorilor, povestea și muzica (ingredient esențial pentru crearea atmosferei) te captivează încă din primele cadre.
„Budapeste Noir“ se deschide cu sosirea unui sicriu în capitala Ungariei. Nu este un sicriu oarecare, în el se află trupul neînsuflețit al prim-ministrului Gyula Gömbös. Evenimentul este perceput în film în toată amploarea lui, apare și în presa vremii și aduce cumva cu sosirea circului în orășelul anonim din „Werckmeister Harmonie“. Și, tot ca în filmul lui Béla Tarr, sub el se ascund drame mai profunde, întâmplări mai dramatice și, în cazul de față, mult suspans.
Găsirea unei prostituate moarte într-un cartier rău famat pare să fie în schimb un subiect banal. Contextul e mai palpitant: suntem în anul 1936, Ungaria trebuie să se alinieze Germaniei naziste, antisemitismul prinde rădăcini.
Însă nasul de detectiv al lui Gordon, ziarist criminalist, miroase în acest deces o poveste mai complicată. Gordon nu este omul reușitelor facile, însăși viața lui personală se scaldă într-o incertitudine incitantă.
Pas cu pas, Gordon reconstruiește cazul și, în drumul lui de investigator, intră într-o lume cu de toate: corupție, compromisuri, nevroze, ambiții, teamă. Reconstituind cazul, el îi face de fapt un portret tinerei ucise și, prin ea, filmului „Budapest Noir“: lungmetrajul Évei Gárdos este un evident manifest noir despre antisemitism.
Aerul boem al reporterului în fața mașinii de scris, romance-ul, umorul, ironia, detaliile vestimentare, atmosfera sunt doar „trâmbițe” care anunță și pun în valoare adevăratul mesaj. Sau, revenind la „Werckmeister Harmonie“, balena împăiată care-l atrage pe Jan în cușca ei, pentru ca noi, spectatorii, să descoperim muzica.
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos