Interviuri, Seriale Netflix

Interviu cu regizoarea și scenaristul serialului „Le Chalet“

Mini seria franceză „Le Chalet“ are șase episoade și este regizată de Camille Bordes-Resnais, care a scris și scenariul împreună cu Alexis Lecaye. Difuzat pe France 2, thrillerul a avut un succes fulminant, fiind preluat acum și de Netflix.

Sinopsis. Vara anului 2017, Valmoline, șase locuitori. Treisprezece prieteni se întâlnesc la o cabană situată în munți, într-un loc feeric din Hautes-Alpes (sudul Franței). Imediat ce trec podul care îi duce spre Valmoline, acesta se rupe, izolându-i complet. Încep să dispară unul câte unul și nimeni nu reușește să dezlege misterul.

Le Chalet

Într-un interviu acordat postului France 2, Camille Bordes-Resnais și Alexis Lecaye explică resorturile acestei povești, cum au reușit să fluidizeze trecerea de la o perioadă de timp la alta (acțiunea are loc în prezent și în trecut) și au amintit și de referințele la crime reale, dar și la universul din basme. Un mix sofisticat, un puzzle care va incita spectatorul și îl va captiva.

Iată cărțile, veniți să jucați cu noi! Încercați să refaceți puzzle-ul!

Cum a început totul? Ați avut în minte anumite locuri, situații, personaje?
Camille Bordes-Resnais: Am vrut să creăm un serial TV care să se joace cu figurile și codurile filmului de gen, ale thriller-ului în mod particular, dar și cu anumite arhetipuri din basme.
Alexis Lecaye: Situațiile și personajele ne-au venit foarte repede. A trebuit să schițăm mai întâi un univers restrâns, să îl populăm, să-l facem viu… Lucrurile au evoluat destul de logic. Ideea de a plasa acțiunea într-un cadru restrâns și de a face personajele să dispară unul câte unul ne-a captivat imediat. E un principiu canonic al thriller-ului, care are avantajul de a fi și ludic, și angoasant. Și care ar fi locurile izolate cele mai eficace? Planeta Marte, o insulă izolată, un sat rupt de lume… Ideea de insulă s-a fumat însă deja începând cu „Zece negri mititei“ (Agatha Christie), iar în Franța nu ar mai fi fost deloc credibilă.
C. B. -R.: Ne-a rămas deci opțiunea satului izolat într-un vârf de munte. E un spațiu familiar, care vine la pachet cu o serie de imagini: pădurea, noaptea, vântul suflând în copaci, animalele sălbatice, spaima… Personajele s-au definit încetul cu încetul: sexul, vârsta, legăturile dintre ele, motivațiile… Există pentru asta diverse modalități de a o face.
A. L.: Ceea ce ne-a provocat mai mult a fost să alternăm întâmplările din prezent cu cele din trecut, detaliu care ne-a permis să aprofundăm personajele, arătând în același timp cine au fost și ce au devenit, ce au iubit sau au urât, pentru a înțelege consecințele.
C. B. -R.: Acest puzzle temporal îți permite să te joci cu spectatorul, scoțând la iveală una câte una – însă nu neapărat într-o ordine – piesele care ajung să formeze un tablou complet de întâmplări, relații, acțiuni ce se întind pe o perioadă de 20 de ani.
A. L.: A trebuit, prin urmare, să stăpânim ansamblul de resorturi și motivații din spatele lor pentru a scrie această poveste construită după o logică subiacentă foarte puternică.

Le Chalet

Originalitatea serialului tocmai în asta constă: alternanța dintre prezent (2017-2018) și trecut (2018). E nevoie să vezi ultimul episod pentru a uni cele două fire narative, pentru a înțelege ce se întâmplă, pentru a face legătura între aceste două momente…

A. L.: Ceea ce ne-a interesat a fost să ne jucăm cu timpul, cu epocile, traversând de la una la alta fără vreun efect de regie sau de trecere gradată, ca și când ar fi vorba efectiv de două spații-timp echivalente, a căror suprapunere parțială formează un tot. Asta ne-a permis să punem problema legăturii dintre cauză și efect. Dacă te gândești mai bine la asta, nu are nimic artificial în ea. Și în viața de zi cu zi ni se întâmplă lucruri care sunt rezultatul unor întâmplări din trecut, mai mult sau mai puțin îndepărtate, de care uneori nu ne dăm seama. Pe scurt, nu conștientizăm cauzele decât după ce avem consecințele. Și dacă aceste consecințe sunt misterioase, există riscul de a ne înșela în privința cauzelor…
C. B.-R.: Trebuie precizat că, pentru a respecta regula jocului, partea din 2017 a intrigii este liniară, în timp ce partea din 1997 este destructurată, adică elementele de-acolo urmează logica povestirii și depind de personaje, însă nu întotdeauna într-o ordine cronologică.
A. L.: Am conceput arca narativă în felul acesta, iar scrierea scenelor și a dialogurilor a respectat construcția. Nu a existat o poveste globală liniară pe care să o fi dezmembrat pentru ca apoi să o recompunem.
C. B.-R.: Editarea, dacă a fost determinantă – în special pentru o scenă-cheie din 1997, care e povestită de mai multe ori, din mai multe perspective – nu se îndepărtează foarte mult sau prea puțin de scenariul inițial.

Scopul nostru a fost să incităm imaginația spectatorului, să-i alimentăm îndoielile, să-l facem să-și pună întrebări, să aibă presupuneri.

Un fost matematician premiat cu medalia Fields, devenit pustnic, o aluzie la membrii unei familii găsiți morți sub o terasă… Există multe referințe la realitate în serialul „Le Chalet“…
A. L.: Referința la Alexandre Grothendieck este doar un mic semn, însă cea la masacrul din Grand-Bornand este mai evidentă. Face parte dintr-o serie întreagă de crime ciudate și înspăimântătoare care au loc în munți – un alt exemplu recent ar fi și cele din Chevaline. Dar pe noi, să fim sinceri, nu ne-a interesat atât realitatea faptelor, cât să sondăm în memoria fiecăruia, acest amestec de lucruri trăite, auzite, citite…, și să reactivăm o anumită amintire mai mult sau mai puțin fluentă, o anumită neliniște, mai mult sau mai puțin difuză…
C. B.-R.: Totul face parte până la urmă din imaginarul colectiv, la fel ca basmele, din care ne-am și inspirat: pădurea, copiii rătăciți, căpcăunul… În punctul acesta ne apropiem cu adevărat de arhetipuri, de temerile primare care supraviețuiesc copilăriei.
A. L.: Evident, scopul nostru a fost să incităm imaginația spectatorului, să-i alimentăm îndoielile, să-l facem să-și pună întrebări, să aibă presupuneri. Și dacă Gosange e de fapt un «căpcăun»?, Și dacă Rodier și-a ucis familia ca să dispară și să își refacă viața?, etc.

Cu Orange Love, ai canalele HBO incluse 3 luni și Smart TV 4K în rate.

În fond, când ajungi să declanșezi paranoia spectatorului sau când acesta atinge delirul interpretării, multe dintre lucruri s-au întâmplat deja…
C. B.-R.: E un mod de narare care solicită participarea privitorului. Mesajul nostru este: „Iată cărțile, veniți să jucați cu noi! Încercați să refaceți puzzle-ul!“. Pe scurt, ne-am propus să facem promisiuni… dar să le și onorăm. Asta implică, bineînțeles, să fii la înălțimea așteptărilor atunci când oferi cheia.
A. L.: Ca spectator sau cititor, când mă implic într-un thriller – și imaginați-vă că o fac des -, îmi vine să-mi fac propriile scenarii și să recompun istoria. Dacă îmi iese prea ușor, sunt dezamăgit. În schimb, sunt mereu recunoscător dacă scenariul se apropie de ceea ce anticipasem, însă finalul este mai înfiorător. Ce am încercat să fac în cazul serialului „Le Chalet“ a fost să nu țin cont de primul lucru care îți vine în minte, prima explicație, ci să găsesc o a doua mai puțin evidentă, mai întortocheată decât și-ar fi putut imagina spectatorul.
C. B.-R.: Asta implică și o anumită corectitudine: nu trișăm cu spectatorul. Nu există indicii false veritabile, chiar dacă o serie de elemente duc în mod evident spre piste false. Tot acolo există și indiciile bune.
A. L.: Trebuie să surprindem și în același timp să nu dezamăgim. Nimic mai rău pentru mine decât poveștile în care elementele cad în extreme ca să dea un final întâmplărilor. În cele din urmă, trebuie să cazi în picioare, să demonstrezi că totul a fost justificat și să arăți spectatorului că a meritat să intre în joc.

Sursa: francetelevisions.fr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *