În 1937, sub regimul nazist s-au deschis în München două expoziții: una cu scopul de a stigmatiza „arta degenerată“ (în mod straniu, printre picturi se aflau și lucrări ale unor pictori nemți) și una care glorifica „arta clasică“, supusă ideilor antisemite și mitului arian.
Narat de Toni Servillo, actorul din filmul premiat cu Oscar, „La grande bellezza“, „Hitler vs Picasso and the Others“ este o fascinantă călătorie de-a lungul a patru expoziții care prezintă povestea neștiută a unor capodopere semnate de Botticelli, Klee, Matisse, Monet, Chagall, Renoir, van Gogh, cum au ajuns în patrimoniul nazist, cu ce preț și prin ce intermediari.
Titlul documentarului reflectă mai curând o rațiune comercială, atâta vreme cât Picasso este amintit foarte puțin în film, cea mai puternică trimitere fiind spre celebra „Guernica“ și spre caracterizarea artistului, de către pictorul însuși, ca „individ politic“. Dar probabil că un titlu ca „Hitler vs arta degenerată“ nu ar fi spus prea multe.
Dincolo de rivalitatea neoficială dintre Hitler și Göring (amândoi erau colecționari împătimiți, astfel încât ajunseseră să se ascundă unul de altul atunci când confiscau tablouri), regizorul Claudio Poli reușește să surprindă modul în care naziștii s-au simțit amenințați de libertatea creativă a ceea ce ei numeau „artă degenerată“. Picturi ale lui Klee și Kandinsky erau prezentate în expoziția din ’37 sub o așa manieră încât să provoace dezgustul.
Prin „artă degenerată“, termen folosit în contextul Germaniei naziste, se înțelegeau acele forme de exprimare artistică (în special picturi) care reflectau o estetică opusă concepțiilor național socialiste ce aveau ca scop păstrarea valorilor tipice rasei ariene și tradiției sale culturale. Antisemitismul era inclus și el în această propagandă hitleristă, printre pictorii „puși la zid“ aflându-se și Chagall. Pe de altă parte, impunerea cu forța a viziunii Führerului denotă o sensibilitate mai veche; Hitler a fost respins de două ori la Academia de Artă din Viena, considerat fiind un artist mediocru.
Perspectiva narațiunii este una istorică, însă documentarul este mai mult decât o înșiruire obiectivă de fapte care duc spre un deznodământ. Opiniile criticilor și istoricilor de artă, a muzeografilor, mărturiile moștenitorilor unor victime ale Holocaustului, imaginile de arhivă, incursiunile în laboratoarele de analiză/ restaurare a picturilor fac din „Hitler vs Picasso and the Others“ un material prețios în rândul filmelor despre artă.
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos