Regizat de Albert Dupontel, „Au revoir là-haut“/ „La revedere acolo sus“ este inspirat din romanul omonim, scris de Pierre Lemaitre.
Sinopsis. Noiembrie 1919. Doi soldați – unul desfigurat de război, dar un desenator talentat, al doilea fost contabil – pun la cale o escrocherie pe seama războiului. Numai că în Franța anilor nebuni (anii ’20), planul lor este la limita pericolului iminent. Pe cât este de periculos, pe atât de spectaculos.
Geneza proiectului: de ce și-a dorit Albert Dupontel să ecranizeze cartea lui Pierre Lemaitre
Dupontel a văzut în carte un pamflet deghizat împotriva vremurilor actuale. „Toate personajele sunt de o modernitate consternantă“, spune regizorul. Și continuă: „O minoritate lacomă și avidă care conduce lumea, multinaționalele de azi sunt pline de oameni ca Pradelle sau Marcel Péricourt, fără credință ori lege, care îi fac să sufere pe nenumărați ca Maillard, care, la rândul lor, încearcă să supraviețuiască de-a lungul secolelor“. L-au mai atras, de asemenea, universalitatea poveștii – raportat la relația dintre un tată plin de remușcări și un fiu neglijat și neînțeles – și intriga în sine, vânzarea de monumente false, firul roșu care a dat ritm și suspans istorisirii.
Modificările esențiale pe care Dupontel le-a făcut în film: de la plasarea intrigii, la relația dintre personaje
Albert Dupontel și-a dorit să exploateze esențialul adaptând romanul lui Pierre Lemaitre. A plasat intriga (vânzarea de monumente false) mai devreme în film decât în carte, unde apare în ultimul sfert al poveștii: „Spectatorul este mai leneș decât cititorul. Pentru a păstra ritmul acțiunii și a menține atenția, am conectat și mai mult personajele între ele. De exemplu, Edouard este cel care îl trimite pe Merlin pe pista lui Pradelle pentru a se răzbuna pe acesta. Această trecere nu există în carte. Și, ca să închei acțiunea, am vrut acea întâlnire dintre Péricourt tatăl și fiul și dialogul de pe terasa din Lutetia și, de asemenea, o reglare de conturi între Maillard și Pradelle. Cred că spectatorul are nevoie de aceste detalii, spre deosebire de cititor“, a spus regizorul.
Scenariul a trecut prin 13 variante, iar versiunea definitivă a fost aprobată de autorul cărții
Scenariul a fost rescris de 13 ori până la varianta definitivă. Versiunea finală a fost scrisă în 3 săptămâni. Regizorul (care a semnat și scenariul) s-a întâlnit de două ori cu Pierre Lemaitre, pentru a discuta deznodământul poveștii. Cu acordul lui Lemaitre, Dupontel a schimbat în film finalul din carte.
Deși nu poate vorbi, desfigurat fiind de război, actorul Nahuel Pérez Biscayart joacă cel mai expresiv rol
Unul dintre cele mai complexe și mai dificile roluri din filmul „Au revoir là-haut“/ „La revedere acolo sus“ este cel al lui Edouard Péricourt. Personajul lui se exprimă prin sunete, redate prin vocea de gât, și nu prin cuvinte, iar jocul actoricesc constă în special în expresivitatea privirii. Iată cum motivează Dupontel alegerea actorului: „De la prima noastră întâlnire, l-am văzut în Nahuel Pérez Biscayart pe Edouard Péricourt – privire, mișcări, mina impertinentă și ironică. M-au uimit maturitatea lui, consecvența, rigoarea de pe platoul de filmări. Privirea lui conținea esența personajului. Tot ce trebuia să fac era doar să îl filmez“, a declarat regizorul.
Măștile: de la profesorul de Arte Frumoase, până la femeia abstractă, inspirată de Picasso
De multe ori măștile folosite sunt diferite față de descrierea lor din romanul original. Ideea a fost de a exprima prin ele stările prin care trece Edouard: tristețe, ironie, delir, sentimente abstracte. „De la prima mască, de un albastru venețian, care îi permite să ia o formă umană, până la masca ironică, a profesorului de Arte Frumoase, care îi evocă disprețul față de desenul academic, sau cea a Fantomei, figură iconică în foiletoanele epocii, i-am exteriorizat toate stările dându-le un chip uman. Am o slăbiciune pentru masca de femeie, realizată abstrat (după un portret al lui Picasso)“, explică Albert Dupontel.
Cărți și filme care au inspirat vizual și tematic „Au revoir là-haut“/ „La revedere acolo sus“
Cărțile care au stat la baza documentării pentru a recrea atmosfera Parisului din anii nebuni (anii ’20) sunt: scrierile lui Erich Maria Remarque, „La peur“ (de Gabriel Chevalier), „Orages d’acier“ (Ernst Jünger), „Les Croix de bois“ (Roland Dorgelès), „Le Feu“ (Henri Barbusse), textele autobiografice ale lui Maurice Genevoix. Iar filmele: „Nimic nou pe frontul de Vest“ (r. Lewis Milestone, 1930), „Crucile de lemn“ („Les Croix de bois“, r. Raymond Bernard, 1932), „Les Ailes“/ „Wings“ (r. William Wellman, 1927), „Cărările gloriei“ (Stanley Kubrick, 1957), documentare tematice și amplul „Apocalypse, la 1ère Guerre mondiale“, compus din cinci părți. Pe unul dintre coloriștii ultimului titlu, regizorul l-a solicitat pentru a lucra la „Au revoir là-haut“/ „La revedere acolo sus“.
Sursă: www.allocine.fr
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos