Guy Ritchie și-a dorit ca, prin „King Arthur: Legenda sabiei“, care se poate vedea la cinema de vineri, 12 mai, să ofere cinefililor din zilele noastre aceeași plăcere pe care a trăit-o și el când era copil, într-un mod la fel de palpitant, dar cu ceva nou în plus.
Hainele au fost realizate în combinație cu elemente moderne, muzica vine cu un „vibe“ actual, Arthur pare un tip cool, străin de beția puterii. O echipă foarte talentată a contribuit la realizarea acestui film. De la detalii legate de materialul din care este fabricată sabia Excalibur, până la felul în care au fost adaptate culorile hainelor la tipologiile de personaje, fiecare amănunt din backstage a însemnat o muncă uriașă.
Arthur nu îşi doreşte sabia. Sabia, în schimb îl doreşte pe el.
Regizorul Guy Ritchie a schimbat traseul clasic al eroului şi l-a făcut pe Arthur mai accesibil noii generaţii, l-a transformat într-un personaj simpatic, deloc învăluit în mister. Învaţă de mic să-şi poarte de grijă, e un tip descurcăreţ, îi place viaţa pe care o are şi nu îl roade dorinţa de a deveni altul decât e. E un om al timpului trăit în prezent, nu în imaginar, și nici nu e atras de beția puterii. Adică, nu e în nici un caz genul de erou care îşi doreşte febril să scoată sabia din piatră. Dimpotrivă, se întreabă: „Ce naiba fac eu aici? Sper să nu reuşesc!“. „Chiar nu are habar ce va însemna această faptă eroică, dar presimte că nu va avea efectul dorit. Şi va avea dreptate!“, explică Akiva Goldsman, producător.
Dragonii au fost înlocuiţi cu şerpi uriaşi, stoluri de corbi şi elefanţi cât caii troieni.
Pentru că nici o poveste cu regele Arthur nu e completă dacă nu are și puțină magie, realizatorii filmului „King Arthur: Legenda sabiei“ au intervenit și aici. Nu, nu au renunțat la magie, i-au dat o aură nouă și unică. Vorba compozitorului Daniel Pemberton, care s-a ocupat de coloana sonoră: „Cu Guy (regizorul), regulile obișnuite nu se aplică. De fapt, nu se aplică nicio regulă!“. Joby Harold, coscenarist și producător, a vrut creaturi spectaculoase – de la elefanți mai înalți decât lungimea unui teren de fotbal, corbi amenințători sau șerpi cât metroul, fiecare element a avut ca scop întregirea aventurii lui Arthur cu o experiență vizuală impresionantă.
Perspectiva filmului și natura personajului său l-au determinat pe Jude Law să accepte rolul.
Guy Ritchie a mai colaborat cu Jude Law și la filmele „Sherlock Holmes“ (2009, 2011), în care l-a interpretat pe doctorul Watson. Când i-a spus că în „King Arthur: Legenda sabiei“ îi va da viață lui Vortigern, regizorul i-a descris mai întâi viziunea lui asupra proiectului: își dorea o poveste care să analizeze mai mult folclorul britanic decât istoria, iar pe Vortigern îl vedea ca pe un personaj în luptă cu propriul ego, cu demonii interiori. Detaliile i-au stârnit imediat interesul lui Jude Law. Și un alt amănunt: pentru Guy Ritchie a contat ca publicul să se poată regăsi și în Vortigern, nu doar în Arthur. Negative sau pozitive, a „investit“ emoțional și creativ în ambele tipologii.
Sabia Excalibur face parte și din mitologia personală a actorului Charlie Hunnam (Arthur).
Ce băiat nu și-a dorit în copilărie o sabie? Sau nu și-a făurit una? Charlie Hunnam nu face nici el excepție de la regulă. „Pentru mine, această sabie a fost foarte importantă în împlinirea visului de a fi actor. Am văzut toate filmele cu legenda lui Arthur de nenumărate ori când aveam 6-7 ani. Chiar am avut o sabie Excalibur pe care am făurit-o din lemn, astfel încât să mă prefac că sunt Arthur“, spune el. Designul sabiei nu a fost o sarcină ușoară, trebuia să iasă în evidență. Ritchie a vrut neapărat să aibă o lamă din oțel de Damasc, folosit încă din perioada medievală. „Crearea sabiei Excalibur a fost un efort de echipă. Au fost 8 sau 9 persoane care au contribuit la diferite părți din această armă. Un artizan a făcut lama. Altul a gravat-o. Cineva s-a ocupat de mâner. Altcineva a creat plăselele sau teaca. Altul a adăugat finisajele din piele. Iar un artizan a creat cristalul din capăt“, detaliază Tim Wildgoose, supervizorul armurierilor.
Actrița Astrid Bergès-Frisbey (Magul) a învățat să se exprime în dialectul galic pentru rol.
Magul joacă un rol esențial în devenirea lui Arthur. Știe că nu poate evolua singur și că are nevoie de ajutor în traseul de acceptare al propriului destin. Este ca un mentor spiritual pentru el. Și ca un ghid (la propriu), pentru că îi arată drumul după ce Arthur își descoperă puterea. Mai mult, intervine în momente conflictuale, folosindu-se de forțele magice, iar în timpul incantațiilor vorbește în dialect galic. Julia Wilson-Dickson a instruit-o pe Astrid Bergès-Frisbey, a îndrumat-o să stăpânească dialectul. Din păcate, Julia Wilson-Dickson a murit pe 16 octombrie 2015 (filmările au început în februarie 2015). Specialista în limbaj a ajutat și alți actori cu lecții de dicție sau de exprimare în dialecte: Robert de Niro (în „Frankenstein“, 1994), Helena Bonham Carter (în „Mighty Aphrodite“/„Chemarea Afroditei“ 1995), Julianne Moore (în „The End of the Affair“/„Sfârșitul aventurii“, 1999), Eddie Redmayne (Stephen Hawking, în „The Theory of Everything“/„Teoria întregului“, 2014).
Eric Bana este regele… fără tron!
Uther Pendragon, tatăl lui Arthur și fratele lui Vortigern, este jucat de actorul Eric Bana. Un personaj foarte activ, care luptă pentru a-și apăra oamenii, opus firii lui Vortigern. În ciuda faptului că pentru acest erou a fost creat un tron impresionant, Bana mărturisește că nici măcar nu a apucat să se așeze pe el. „L-am văzut în fundal când am turnat o scenă importantă în sala tronului, în prima zi, dar nu am apucat să mă așez pe el“, detaliază actorul. În schimb, a interacționat cu sabia Excalibur, iar experiența din alte filme cu scene de luptă (vezi „Troy“/„Troia“, 2004) a constituit un avantaj.
„King Arthur: Legenda sabiei“ aduce un tribut Londrei din perioada romană.
Lui Guy Ritchie, cel mai interesant aspect i s-a părut destinația băiatului (Arthur), fundalul poveștii. Această istorie despre origini necesita un decor neobișnuit, în nici un caz regal. „Deși a fost, fără îndoială, capitala lumii timp de două milenii, mai puțin în perioada Constantinopolului și a Romei, Londra este victima propriului succes și a șters multe capitole din istoria sa. Puțini oameni știu că Londra a fost cândva Londinium, un oraș roman înfloritor, ale cărui rămășite sunt la 4-6 metri sub pământ, datorită multitudinii de clădiri construite deasupra. Așa că noi am creat propria noastră versiune“, detaliază regizorul. Prin urmare, platoul dedicat scenelor din Londinium este impresionant, cu un port superb în spate și interiorare care îți taie răsuflarea.
Sala tronului din Camelot: cum a fost creată și ce a inspirat designul ei.
Pentru crearea sălii tronului din Camelot, s-a folosit ca sursă de inpirație anticul palat Sigiriya din Sri Lanka, ale cărui ruine stau cocoțate pe un vârf din granit. În stâncă sunt cioplite o serie de scări și galerii, care ies dintr-un leu uriaș făcut din cărămizi și ghips. Pe pereții palatului sunt înșiruite o mulțime de fresce minunate. Scenografa Gemma Jackson este la prima colaborare cu Guy Ritchie și, pentru a evoca măreția locului, un interior din piatră imens, cu coloane foarte înalte, a inclus și două picturi murale cu frunze aurii uriașe și ferestre cu modele din piatră complexe. „Culorile ofereau luminii o licărire diafană, pe măsură ce aceasta pătrunde prin modelul din piatră“, descrie Jackson. Și explică procesul de creație: „Modelele au fost generate pe calculator, tăiate cu laserul și apoi acoperite cu polistiren în atelierul de sculptură pentru a le oferi profunzime. La final, au fost acoperite cu ghips pentru a părea că sunt făcute din piatră. Tronul lucrat cu grijă a fost așezat într-o cupolă pictată cu albastru“.
Complexitatea costumelor: de la scopul pe care îl au, până la adaptarea culorilor și a texturilor la tipurile de personaje
„Fă personajele să arate cool, să pară grozave, iar pe cei buni fă-i la fel de interesanți ca pe cei răi“, i-a spus Guy Ritchie lui Annie Symons, designer de costume. Annie Symons s-a folosit de reprezentări din istorie, picturi și sculpturi, după care a intervenit cu o notă mai rebelă, mai sexy. A evitat aspectul clasic al hainelor din pânză groasă, pentru a nu părea prea străine/îndepărtate ca model, spectatorilor tineri. În acest scop, a mers la Camden și Spitalfields, două târguri importante din Londra, unde a fotografiat tineri îmbrăcați în hainele lor specifice. A printat apoi imaginile în alb și negru, astfel încât culorile să nu-i distragă atenția, și a analizat ținutele. S-a raportat la costumele medievale și a făcut o sinteză între cele două tipuri. Ca să le dea funcționalitate, Annie Symons a vizitat chiar și sălile în care actorii repetau anumite mișcări. Așa i-a venit ideea că ghetele lui Arthur trebuie să fie o combinație între ghete de box și sandale de gladiator.
Culorile și materialele au și ele o simbolistică aparte. Pentru Arthur, a ales o paletă neutră de culori, bluzele sale fiind albe. „Băieții din clasa muncitoare londoneză poartă mereu bluze frumoase și albe, curate, călcate. Costumele lui Arthur sunt confecționate din pânză și piele naturală, iar haina din piele de oaie“, explică Symons. Pentru jacheta fără mâneci a folosit o vestă din pânză în care a făcut găuri și pe care a cusut de mână anumite motive, închizătoarea fiind din alamă, pentru a oferi puțină strălucire. Ținutele lui Uther sunt, însă, mai opulente: mult auriu, culori inspirate din vitralii, pietre „prețioase“ – smaralde și rubine. Pe Vortigern, bărbatul disperat să-și păstreze coroana, l-a îmbrăcat în nuanțe verzi, albastre și argintii, combinate cu piele neagră. Coroana e fabricată din aliaj de cositor și plumb, cataramele și armura sunt mai atent construite și mai avansate tehnologic decât ce exista în Camelot și Londinium. Iar haina lungă din catifea albastră, cu guler, îl impune ca personaj-rege. Realizarea unui model (jachetă/ pelerină/ pantolon) a durat două săptămâni. Materialele au fost aduse din Italia, Franța, Turcia, New York, Scoția și Yorkshire și încălțările au fost lucrate manual, de un cizmar englez independent.
Coloana sonoră: instrumente vechi și noi au contribuit la modernitatea filmului
La fel ca în fiecare film de-ale lui Guy Ritchie, coloana sonoră joacă un rol esențial, motiv pentru care regizorul a apelat din nou la compozitorul Daniel Pemberton, cu care a colaborat și la „Agentul de la U.N.C.L.E“. Pentru ca muzica să se potrivească cu perioada acțiunii, compozitorul s-a consultat cu pasionații de muzică veche, care colecționează, fabrică și cântă la instrumente antice. Printre instrumentele neobișnuite descoperite de Pemberton se numără: o tromba marina (instrument cordofon cu arcuș din sec. XV), o flașnetă imposibil de acordat, o harpă Nyckelharpa tradițională suedeză, o hardingfele (n.r.: instrument folcloric norvegian cu coarde, care seamănă cu o vioară, dar care are 8 sau 9 coarde și este fabricat din lemn mai subțire), o chirondă (n.r.: instrument medieval, cu corzi frecate de un arcuș incorporat, acționat cu o manivelă), pietre și o pereche de bețigașe de mâncat. Compozitorul și muzicienii lui au făcut echipă cu solistul vocal Sam Lee, folosindu-se de un hibrid extins de instrumente atât vechi, cât și noi. S-a folosit chiar și de propriul trup – de la palme peste față și mâini, până la țipete și răsuflări distorsionate – cu scopul de a da voce unui ritm unic și inventiv.
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos