În 1988, Martin Scorsese s-a întâlnit cu arhiepiscopul Paul Moore. Se afla în New York, cu ocazia unei proiecţii speciale a filmului „Ultima ispită a lui Iisus“.
Moore a profitat de ocazie și i-a oferit lui Scorsese un exemplar al romanului de ficțiune istorică „Tăcere“, scris de Shūsaku Endō. Cartea fusese publicată în Japonia în 1966 și câștigase încă de la început atenția publicului. Povestea din ea a devenit pe loc subiectul unei analize intense, luând o amploare neașteptată câțiva ani mai târziu, în 1969, când a apărut și varianta în limba engleză.
Scorsese a fost uimit să descopere că în rândurile ei găsise aceleași probleme privitoare la creștinism cu care, spune el, continuă să se confrunte: „În această perioadă a vieții mele, mă gândesc încontinuu – mă întreb încontinuu – la credință și îndoială, slăbiciune și condiția umană, acestea fiind exact temele pe care Endo le tratează în cartea lui într-o manieră foarte directă“.
Ideea de a transforma istoria scrisă într-un film i-a venit pe loc. Acțiunea din „Tăcere“/„Chinmoku“ se desfășoară în perioada „Kakase Kirishitan“/„Creștinii ascunși“ și are ca punct de plecare o istorie reală: lepădarea de credință a unui stareț iezuit aflat în Japonia, părintele Cristóvão Ferreira, care a renunțat la religia sa, a devenit un învățăcel budist și s-a căsătorit cu o japoneză.
Iezuiții formează astăzi cel mai numeros ordin religios de preoți și frați din Biserica Catolică. Angrenați încă de la început în procesul de evanghelizare și propovăduire apostolică, iezuiții sunt dedicați eforturilor în domeniul educației (fondarea unor școli și a unor universități), în domeniul cercetărilor intelectuale, al căutărilor culturale, al drepturilor umane și al justiției sociale. Ignatius Loyola a fondat ordinul în anii 1530, compunând „Exercițiile Spirituale“ pentru a-i ajuta pe alții să urmeze învățăturile lui Iisus Hristos. În 1534, Ignatius Loyola, Francisco de Xavier și adepții lor au depus jurăminte de castitate, sărăcie și supunere în fața Papei.
În romanul lui Shūsaku Endō, cei doi foști ucenici ai părintelui Cristóvão Ferreira, preoții Sebastian Rodriguez și Francisco Garupe, călătoresc din Portugalia până la Universitatea Iezuită din Macao și apoi în Japonia, unde se expun unor pericole uriașe în căutarea adevărului despre misterioasa lepădare de credință a fostului maestru. În tot acest timp, ei continuă să le propovăduiască creștinilor ascunși din Japonia, care se închină lui Dumnezeu și-și practică credința temându-se pentru viețile lor.
Endō, unul dintre puținii autori japonezi care au scris din punctul de vedere al creștinilor, s-a născut la Tokyo în 1923, a fost crescut la Kobe, de mama și mătușa sa, și botezat la biserică la 11 ani. Studiile sale universitare au fost întrerupte de cel de-al Doilea Război Mondial, vreme în care a lucrat o într-o fabrică de muniție. După război, a studiat medicina și s-a mutat în Franța.
A început să scrie romane în 1958, aproape toate având teme creștine. „A Life of Jesus“ l-a apropiat de scriitorii creștini din Vest, printre care Graham Greene. Majoritatea personajelor lui Endō se confruntă cu dileme morale complexe, adesea alegerile lor ducând la rezultate încâlcite sau tragice.
Romanul „Tăcere“ este considerat opera de artă a lui Shūsaku Endō. Garry Wills, autor și istoric laureat al premiului Pulitzer, compară „Tăcere“ cu „Puterea și gloria“, a lui Greene. „În timp ce eroul lui Graham ține în continuare predici puternice în ciuda nevredniciei sale, Endō explorează un paradox mult mai intens. Preotul său se leapădă de credință, dar nu din slăbiciune, ci din iubire, pentru a-i scuti pe cei convertiți la creștinism de persecuțiile împotriva lor“, spune el.
Endō însuși era convins că studenții de stânga din țara sa apreciaseră cartea atât de mult, deoarece vedeau în povestea chinurilor lui Rodrigues provocate de samurai alte chinuri mai recente, cu care se confruntaseră japonezii marxiști ai anilor 1930. Aceștia din urmă fuseseră torturați de autoritățile japoneze și forțați să comită „tenko“ – o convertire radicală de ordin ideologic.
„Tăcere“ a fost recent numit un roman al timpurilor noastre. Paul Elie a scris în revista The New York Times că „romanul reperează în trecutul misionar multe chestiuni religioase care ne contrariază acum – convingerea deținerii adevărurilor universale în anumite societăți, conflictul dintre mărturisirea credinței și exprimarea ei și aparenta tăcere a lui Dumnezeu în fața violențelor pe care oamenii le comit în numele Său“.
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos