Luc Besson, despre „Valerian şi oraşul celor o mie de planete“: „Teama mea este ca un actor să vadă rolul ca pe un job“

Prezent pentru prima dată la Comic Con, Luc Besson a dezvăluit detalii din thrillerul SF considerat cel mai scump din istoria filmului european.

Cu o investiţie de 180 de milioane de dolari, „Valerian şi oraşul celor o mie de planete“ este cel mai nou film regizat de Luc Besson, care şi-a câştigat simpatia fanilor producţiilor de acţiune şi SF prin Nikita (1990), Léon (1994), Al cincilea element (1997) şi Lucy (2014).
Invitat la Comic Con de la San Diego, regizorul a vorbit despre recentul său proiect, sursa de inspiraţie, distribuţie şi principiile după care i-a ales pe actori. „Vreau să lucrez cu actori pasionaţi. Teama mea este ca un actor să vadă rolul ca pe un job. Vreau să mă asigur că se implică 100% şi că dau totul pentru film. Pentru că eu, la rândul meu, dau totul. Mai vreau, de asemenea, să ştiu că fac parte din poveste. Apoi, că sunt talentaţi. Le-am dat o mulţime de teste, le-am forţat şi tot forţat limitele. Şi sunt foarte, foarte buni“, a spus el.

„Valerian şi oraşul celor o mie de planete“ are la bază benzile desenate publicate pentru prima dată în 1967, semnate de Pierre Christin şi Jean-Claude Mézieres (care au inspirat şi Star Wars şi Avatar). Besson a adăugat că s-a îndrăgostit de aceste benzi desenate şi, implicit, de eroi, de la vârsta de 10 ani şi că şi-a dorit încă de atunci să le adapteze pe marele ecran.

Deşi filmările s-au terminat cu 5 săptămâni în urmă, în următoarele 10 luni se vor pune la punct detaliile de postproducţie. Premiera este programată pentru 21 iulie 2017, în cinematografele din toată lumea, inclusiv în România. Dane DeHaan și Cara Delevingne vor interpreta rolurile principale. Din distribuţie mai fac parte Rihanna, Ethan Hawke, John Goodman și Clive Owen.

Apreciat ca un mix între SF, thriller şi comedie, „Valerian şi oraşul celor o mie de planete“ este atât o aventură de spionaj, cât şi o poveste de dragoste. Perechea de agenţi interstelari, formată din Dane DeHaan şi Cara Delevingne, a fost asemănată de jurnaliştii străini cu „Mr. and Mrs. Smith în spaţiu“, cu completările pe care le aduc genul ironic şi numărul uriaş de extratereştri.

Luc Besson a mai dezvăluit că vom vedea în film peste 200 de specii de extratereştri, a dat de înţeles că noua sa eroină preferată este Cara Delevingne şi că, în timpul filmărilor, James Cameron, pe care l-a invitat pe platou, i-a oferit sfaturi şi sugestii.

Surse documentare: ew.com, latimes.com, indiewire.com, screendaily.com / Foto: imdb.com