Animaţie, Noutăți

Animația „World War Cup“ are trailer oficial!

Scurtmetrajul de animație „World War Cup“, în regia lui Sebastian Cosor și produs de Mihai Mitrică prin Puls Digital Production și SAFE FRAME, și-a lansat astăzi, 21 iulie, trailerul oficial. Premiera este plănuită pentru luna decembrie a anului 2016, urmând ca în 2017 să intre în circuitul festivalier.

„World War Cup“ este o poveste despre regrete și amintiri care vindecă. Doi veterani de război se întâlnesc pentru a vedea împreună un meci de fotbal pe care amintirile lor îl transformă într-o adevărată confruntare pe câmpul de luptă.

Remuşcaţi pentru că au comis în război o greşeală de neiertat, protagoniştii se imaginează acum câştigători pe terenul de fotbal, iar victoria le vindecă frustrările din tinerețe.

Vocile care le dau viață celor două personaje, în tinerețe (când sunt soldați), sunt ale actorilor Tudor Chirilă și Andi Vasluianu.

Tot astăzi a fost lansată și piesa de pe coloana sonoră a filmului care poartă numele scurtmetrajului. Este semnată de trupa L.O.S.T. şi surprinde perfect atmosfera poveștii, prin faptul că traduce stările eroilor într-o muzică intensă si dinamică.

Două bilete la preț de unul, miercurea, la orice film, în cinematografele partenere Orange.

Mai multe detalii referitoare la stadiul producției scurtmetrajului „World War Cup“, găsiţi pe site-ul animaţiei sau pe pagina oficială de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *