Festivaluri, Noutăți

„Zelig“, cu Woody Allen şi Mia Farrow, deschide AAFF 2016

Audience Award Film Festival (AAFF) prezintă o selecţie de lungmetraje care au câştigat premiul publicului la Festivaluri reper din industria filmului. AAFF este la prima ediţie şi se deschide cu o comedie iconică din istoria cinematografiei. 

Prima ediție a Audience Award Film Festival se desfăşoară la București, în perioada 10-12 iunie, şi îl are ca ambasador pe Nae Caranfil. Regizorul va vorbi, cu această ocazie, despre Zelig, a lui Woody Allen, producţie care inaugurează evenimentul.

Proiecțiile au loc în aer liber, în curtea TIAB (str. Arthur Verona, nr. 17) și la Cinema Elvire Popesco (Bd. Dacia, nr.77), Festivalul fiind organizat în parteneriat și în aceeași perioadă cu Street Delivery. Găsiţi programul proiecţiilor aici.

Zelig este al doilea documentar fictiv („mocumentar“) al lui Woody Allen, după Take The Money and Run (1969). În Take The Money and Run, povestea îl are în centru pe Virgil (Woody Allen), un anti erou născut sub o zodie ghinionistă. Îşi propune să devină infractor, dar acţiunile lui nu fac decât să stârnească râsul.

În Zelig, anti eroul este Leonard Zelig, un personaj cameleonic, care are capacitatea de a se transforma în oamenii pe care îi întâlneşte şi de a intra în graţiile a diferite epoci istorice. Realizat ca un pseudo-documentar, Zelig a fost filmat cu aparatură veche pentru a reda cât mai fidel perioada în care se petrec evenimentele.

„Pentru mine, tehnica a fost în regulă. Adică mi-a plăcut să lucrez aşa şi a fost o mică realizare, dar conţinutul era cel care mă interesa“, a spus Allen într-unul dintre dialogurile cu jurnalistul Stig Bjӧrkman, din cartea omonimă (Woody Allen în dialog cu Stig Bjӧrkman, Ed. Publica, 2013).

Din distribuţie face parte şi Mia Farrow, care apare pentru a doua oară într-un film regizat de Woody Allen, după Comedia unei nopţi de vară (1982). Zelig este proiectat pentru prima dată pe marele ecran din România.

Două bilete la preț de unul, miercurea, la orice film, în cinematografele partenere Orange.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *