Un film printre cărţi: „Son of Saul“ va fi proiectat la Bookfest 2016

Son of Saul/Fiul lui Saul, câștigător al Premiilor Oscar din 2016 pentru Cel mai Bun Film Străin, va fi proiectat vineri, 3 iunie, la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a XI-a.

Alegerea producţiei ca moment cinefil în cadrul Bookfest 2016 este motivată de faptul că Invitatul de Onoare din acest an este Israelul. Deschiderea oficială a evenimentului a fost onorată şi de prezenţa Excelenței Sale Sa Tamar Samash, ambasadoarea statului Israel, iar în fiecare zi, de miercuri până duminică, au loc lansări la care participă personalităţi din Israel, printre ele şi 6 autori de carte dintre cei mai cunoscuţi.

Salonul Internaţional de carte Bookfest 2016 se desfăşoară în perioada cuprinsă între 1 iunie şi 5 iunie, iar Fiul lui Saul va putea fi vizionat vineri, 3 iunie, de la orele 18.00 (Cinematograf, Pavilionul C1, Balcon).


Sinopsis. Octombrie 1944, Auschwitz-Birkenau. Saul Ausländer (Géza Röhrig) este un prizonier evreu din Ungaria, forțat să lucreze pentru naziști în camerele de gazare din lagărul de concentrare. În timp ce se află într-unul dintre crematorii, Saul descoperă cadavrul unui băiat pe care îl bănuiește a fi propriul său fiu și decide să îndeplinească o misiune imposibilă, aceea de a salva din flăcări trupul neînsuflețit al copilului și a-l înmormânta cum se cuvine.

Levente Molnár, unul dintre invitaţii speciali ai recentului Festival, SFR, are un rol cheie în poveste, îl interpretează pe Abraham Warsawski, cel mai apropiat prieten al lui Saul, aflat alături de el în lagărul de concentrare. Nu pot percepe și înțelege nici până în  ziua de azi cele petrecute la Auschwitz. Nu pot să concep cum am fost noi, oamenii,  capabili de asemenea fapte”, a mărturisit actorul.