Courgette („dovlecel“) nu are nimic de-a face cu legumele. Este numele unui băieţel de 9 ani care crede că este singur pe lume din clipa în care îşi pierde mama.
„My Life as a Courgette“ a fost proiectat în premieră la Cannes, în cadrul secţiunii Directors Fortnight/ Quinzaine des Réalisateurs, care se desfăşoară în paralel cu Festivalul de film. A fost primit bine de critici şi a răvăşit emoţiile cronicarilor de pe Croazetă.
La recentul Festival de Film de animaţie de la Annecy, care s-a desfăşurat între 13 şi 18 iunie, „My Life as a Courgette“ a fost de două ori câştigător. Regizorului Claude Barras i s-au înmânat Premiul publicului şi Premiul „Cristal“ pentru Cel mai bun lungmetraj de animaţie.
Inspirat din romanul lui Gilles Paris, Autobiographie d’une courgette, animaţia are ca subiect viaţa unui băieţel, Icare, căruia i se spune Courgette. „Când am citit cartea, m-am gândit imediat la Rémi sans famille, un film care mi-a marcat copilăria“, a declarat Claude Barras. „Am vrut să ofer această emoţie copiilor, împachetată într-un basm realist“, explică el.
Povestea lui Icare – pardon, a lui Courgette – este mai puţin tristă decât cea a lui Rémi. La orfelinat (n.r. Icare ajunge la un orfelinat, însoţit de un bagaj minimalist, o cutie de bere goală şi un zmeu), care seamănă mai degrabă cu o tabără de vacanţă decât cu o casă de copii sordidă, se întâlneşte cu Simon, Ahmed, Jujube, Alice, Béatrice, dar şi cu drăguţa Camille. Împreună, vor descoperi antidotul melancoliei: prietenii şi solidaritatea. (Claude Barras)
Cu un buget de 6 milioane de dolari, „Viaţa mea de dovlecel“ este primul lungmetraj de animaţie al regizorului elveţian. Adaptarea pentru marele ecran a fost scrisă de Céline Sciamma, care a reuşit să nu dea istoriei o turnură patetică, dimpotrivă. Stările vor alterna între plâns şi râs, povestea lui Courgette va bulversa după vizionarea acestui regal vizual.
Realizat integral în stop-motion, filmările au ţinut 18 luni, iar echipa a numărat aproximativ o sută de oameni. Printre ei, s-au aflat şi animatori care au lucrat cu Tim Burton sau cu Wes Anderson. S-au filmat, zilnic, 30 de secunde de animaţie.
Fiecare păpuşă deţine propriul ei set de guri, pleoape, sprâncene care le permit să-şi modifice expresiile feţei pentru un efect cât mai apropiat de realitate. S-au combinat tehnici tradiţionale cu tehnici de ultimă generaţie, rezultatul fiind un mix de realism şi poezie.
Surse: lepoint.fr, hollywoodreporter.com
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos