Interviuri, Seriale

Jonathan Jackson: „Am condus un microbuz 16 ore ca să cânt în faţa a 10 oameni“

Ultimul episod din sezonul 1 al serialului Nashville: Orașul muzicii poate fi urmărit azi, 9 mai, de la ora 21:00, pe DIVA. Ce a însemnat pentru Jonathan Jackson rolul din acest serial?

Jonathan Jackson îl interpretează pe Avery Barkley, un tânăr cântăreţ foarte talentat, dar un spirit rebel, prea sigur pe el, care va avea de suferit din cauza atitudinii egoiste. Ce are sau nu în comun cu el, ce l-a atras la scenariu și cum e să păstrezi echilibrul între muzică și actorie, aflați direct de la el:

Ce ne poţi spune despre Avery Barkley?
Jonathan Jackson: Avery a format, pentru câţiva ani, un cuplu cu Scarlett şi relaţia lor a fost foarte serioasă. El chiar e artist, îşi varsă tot sufletul în compunerea melodiilor şi şi-a dedicat viaţa acestui lucru. Şi când, dintr-o dată, Scarlett primeşte o şansă incredibilă de a deveni cântăreaţă şi compozitoare, lumea lui Avery e cumva dată peste cap, pentru că Scarlett nu a fost niciodată interesată de asta, s-a mutat la Nashville pentru a-l sprijini pe el în carieră. Acest fapt i-a scos la iveală narcisismul și ego-ul lui Avery şi relaţia lor a avut de suferit. Dar este un artist foarte ambiţios, care vrea să compună melodii cu greutate, care să însemne ceva pentru cei care le ascultă.

Ce îţi place cel mai mult la rolul tău?
Unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult la Avery este faptul că e plin de contradicţii. Îl pot vedea reacţionând complet diferit de la o zi la alta. Azi poate face ceva plin de eroism, iar mâine cred că ar putea face ceva plin de răutate. Ca actor, asta e foarte distractiv, pentru că simt că voi fi mereu surprins de ce crede şi de ce simte Avery. În plus, eu sunt cântăreţ şi nu am jucat niciodată un rol de cântăreţ. Mă simt legat de el, în acest sens, sufletul unui compozitor are ceva specific.

Cum crezi că reacţionează lumea la muzica din Nashville?
Unul dintre lucrurile pe care se axează Callie Khouri şi T-Bone Burnett este ca muzica să exprime sufletul fiecărui personaj, deci avem o mulţime de stiluri diferite. Serialul nu se adresează doar fanilor muzicii country, ci tuturor oamenilor care iubesc muzica în general, pentru că e onestă şi vie. Şi aici intră în scenă Avery, el reprezintă scena muzicală avangardistă care există în Nashville, acum. Oamenii care nu sunt originari de aici cred că acest oraș e sinonim cu muzica country – şi e, dar se întâmplă şi alte lucruri. Aşa că sunt onorat şi privilegiat să reprezint partea asta a muzicii din Nashville.

Cât de mult semeni cu Avery?
Am câteva lucruri în comun cu Avery. Cred că amândoi avem suflet de artist. Există o legătură între noi. Mi-am dedicat mare parte a vieţii scrierii şi intepretării cântecelor, am condus un microbuz 16 ore ca să cânt în faţa a 10 oameni, cred că am făcut destule sacrificii. Deci ştiu cum e. Ştiu cum e să stai pe scenă, în faţa oamenilor. Nu sunt pasionat de „Metoda“ actoricească, dar dacă aş fi nu mi-ar fi foarte greu să înţeleg prin ce trece Avery. Dar există şi destule diferenţe între noi, evident, şi abia aştept să le descopăr şi să le explorez şi pe acestea.

De ce ai acceptat să joci în acest serial?
Scenariul m-a atras la acest proiect, la modul general, nu doar Avery, ci întregul scenariu, care e scris atât de bine şi într-o manieră care îi permite să se dezvolte pe viitor, încât am ştiut imediat că serialul ar putea fi ceva uimitor. Şi cireaşa de pe tort a fost muzica, dacă scenariul ar fi fost doar povestea personajelor aş fi fost încântat, dar să aflu că pot juca rolul unui cântăreţ/compozitor… Mi-a fost greu să păstrez echilibrul între cariera mea muzicală şi cea actoricească, deci a le combina pe ambele a însemnat a scăpa de o parte din schizofrenia din viaţa mea.


Jonathan Jackson: rolul care l-a făcut celebru, filmele în care a jucat și pasiunea lui pentru muzică

Cu Orange Love, ai canalele HBO incluse 3 luni și Smart TV 4K în rate.

1. Și-a început cariera actoricească la 11 ani şi a devenit celebru în scurt timp.
2. După ce a apărut în câteva reclame TV, a obţinut rolul lui Lucky Spencer – fiul lui Luke şi al Laurei – în serialul ABC General Hospital (în 1993), rol care i-a adus 5 Premii Daytime Emmy şi 3 nominalizări la Premiile Hollywood Reporter Youngster.
3. Printre filmele în care a jucat Jaskson se numără Havana Nights, thriller-ul independent Riding the Bullet (bazat pe romanul lui Stephen King ), Insomnia (cu Al Pacino), Deep End of the Ocean, filmul independent True Rights, The Smiling Suicide Club, Skeletons in the Closet, Camp Nowhere, filmul TV A Little Thing Called Murder (în care a fost coleg cu Judy Davis) şi Kalamity (în care Jackson a fost coleg cu Nick Stahl).
4. Jackson îşi împarte acum timpul între Los Angeles şi Nashville, alături de soţia lui, Lisa Jackson, şi cei trei copii ai lor.
5. Este şi liderul formaţiei Enation, în care cântă şi fratele lui. Cei doi au lansat câteva albume şi au intrat în Top 10 iTunes Rock Charts.

Foto: Diva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *