Short, cheap, funny. In trei cuvinte, la asta se rezuma „Dogma lui Plympton“, atunci cand vrei sa realizezi o animatie. Dogma care se poate aplica nu numai in cazul unei animatii, ci si a unui film de scurt-metraj. Cum o promovezi si cum scoti bani din ea fara sa fii neaparat sub tutela unei Case de productie, am aflat tot de la animatorul american, in timpul workshop-ului organizat cu ocazia Anim’est 2014.
Inainte de toate, partea cea mai provocatoare, pentru Bill Plympton, este sa creeze personajul. Ca sa obtii un portret reusit, spune el, ai nevoie de sute de desene. E ca in fotografie, faci zeci de imagini pentru a alege una singura.
„Guard Dog“, cea mai noua animatie marca Bill Plympton. Cainele din „Guard Dog“, de exemplu, este inspirat dintr-un incident la care a fost martor intr-un parc. Un caine a inceput sa latre speriat in fata unei vrabiute. Ideea a crescut rapid in mintea animatorului. S-a gandit ce ar putea fi in capul unui caine atunci cand se afla in fata unei creaturi atat de inocente, cum este o vrabiuta, un porumbel sau o veverita? De ce ii este teama, de fapt? Ca ii este amenintat stapanul? Acestea sunt intrebarile la care si-a propus sa raspunda cand a inceput sa lucreze la proiect. Concluzia? „Inspirati-va din intamplarile de zi cu zi, din parc, metrou, tren, scoala, job etc.!“
Dogma lui Plympton. „Fa-ti filmul cat mai scurt, de cel mult 5 minute! Fa-ti filmul ieftin! Fa-ti filmul comic!“. De ce scurt si de ce comic? Pentru ca oamenii vor sa rada si pentru ca nu mai au rabdare. Dar mai ales, pentru ca atunci cand vrei sa participi la un Festival, trebuie sa te gandesti ca sunt cel putin cateva sute de concurenti. De ce ieftin? In cazul in care nu lucrezi cu o Casa de productie si trebuie sa te descurci singur, prin propriile resurse, esti presat sa cheltuiesti cat mai putin sau, daca se poate, sa nu cheltuiesti deloc. Poti renunta la voce, la dialoguri, iti poti crea muzica. In cazul in care ai deja povestea, personajele, desenele, storyboard-ul. Bugetul pentru un scurtmetraj, in situatia lui Plympton este de 3000 de dolari (bani care merg pe muzica, sunet, editare si colorare in calculator; de restul, partea de productie, regie, scenariu, storyboard, desene, layout se ocupa el). Da, stiu, pentru Romania suma nu este deloc mica.
Pentru „Waiting for her sailor“ (care dureaza 33”), a cheltuit 500 de dolari si a facut 30 de desene.
O mica abatere de la dogma lui Plympton. „Nu e obligatoriu ca o animatie sa fie neaparat scurta, pentru a atrage atentia si pentru a castiga premii la Festivalurile de profil“, a spus Bill Plympton. Profit de observatia americanului, pentru a aminti cateva lungmetraje proiectate la Anim’est 2014: „Arta fericirii“, „Pietroaie in buzunare“, „Se-nalta vantul“, „Baiatul si lumea“ (care a luat si premiul Anim’est 2014). Ca nu sunt short si funny este ultimul lucru pe care l-ai putea reprosa acestor productii.
„Arta fericirii“
In animatia regizata de Alessandro Rak, fericirea inseamna, pentru fiecare personaj, altceva. Imaginati-va ca sunt multe personaje, foarte diferite, ca varsta sau ca statut social, si toate isi expun teoria despre acest sentiment intr-un taxi. Cu voce tare, ascutit si apasat, pentru ca toti sunt napolitani. Sau pentru ca toti simt nevoia sa tipe atunci cand vorbesc despre fericire – unchiul Luciano, de exemplu, intelege prin ea a trai impacat cu amintirile tale, iar un manager oarecare gaseste implinirea in a da forme noi obiectelor vechi. Scena discursurilor este un taxi, deoarece Sergio, protagonistul, refuza sa iasa din masina dupa ce afla ca fratele lui a murit.
„Pietroaie in buzunare“
Ce inseamna „Pietroaie in buzunare“? De ce acest titlu? Anna vrea sa se sinucida, se duce intr-o apa, dar, intentionat, nu-si pune pietre in buzunare. Asa incepe animatia. „Vreau sa supravietuiesc, nu sa traiesc!“, spune ea, prin vocea naratoarei. De la primele cuvinte, pana la sfarsit, am avut senzatia ca asist la o terapie prin marturisire. Iar marturisirea nu este a personajelor principale, toate femei care sufera de alienare mintala si care se lupta cu aceasta suferinta, ci a regizoarei insasi, Signe Baumane. Ca sa-si inteleaga, la randul ei, suferintele psihice, face o genealogie animata a propriei familii. Amuzanta si ironica. „Decat sa ascult vocile din cap, mai bine ascult povestile oamenilor“, concluzioneaza Baumane. Decat sa asculte povestile oamenilor, a ales sa-si spuna propria poveste.
„Se-nalta vantul“
Regizata de Hayao Miyazaki, „Se-nalta vantul“ este ultima animatie a acestuia (Miyazaki si-a anuntat retragerea). Jiri viseaza de mic sa proiecteze avioane. Reuseste s-o faca, in final, chiar daca nu sunt avioanele pe care si le-a dorit – contextul il determina sa proiecteze avioane de lupta! Mesajul lungmetrajului atinge multi artisti si oameni talentati care sunt nevoiti sa-si strice mana si sa se compromita, astfel, pentru a supravietui. „Artistii sunt creativi doar 10 ani. Traieste intens acesti 10 ani!“, ii spune Caproni lui Jiro. Este una dintre cele mai atractive si mai tentante idei din film.
„Baiatul si lumea“
Un baiat fragil ca un bec, care si-arata ca un bec!, pleaca in lume pentru a-si gasi tatal. Are cu el o valiza, iar in valiza, o poza a sa alaturi de parinti. In calatoria lui, care are ca punct de plecare o campie, ajunge prin livezi, aglomeratii urbane, santiere navale, carnavaluri. Populate de oameni care muncesc, care se grabesc, care alearga. Baiatul fragil ca un bec se „aprinde“ cand aude sunetul unui fluier sau al trenului si pe care le asociaza, in mintea lui, cu tatal, si se „consuma“ cand devine el insusi persoana pe care o cauta.
Cum promovezi o animatie. Revenind la teoria aplicata a lui Bill Plympton, cea mai buna cale de a-ti promova o animatie, de a o face cunoscuta, este sa participi cu ea la diverse festivaluri. Pe lista recomandarilor intra Premiile Oscar, Festivalul de la Cannes, Annecy si Sundance (fondat de Robert Redford). Nu uitati de Anim’est, desigur!
Cum faci bani cu o animatie. Odata produsa, poti castiga din difuzarea ei la cinema sau in alte spatii (scoli, spitale, companii, universitati). Le poti vinde, de asemenea, pe dvd-uri, care ar fi bine sa vina la pachet si cu ceva in plus (cum ar fi scurte biografii). A treia sursa de venit este, pentru Bill Plympton, internetul – recent a incheiat un contract cu iTunes si in curand ii vom vedea animatiile online. Pentru ca este si desenator, animatorul vinde albume cu desene, carti postale, vederi, tablouri. Publicitatea si clipurile video sunt alte doua surse de castig, iar ultimele, aparitiile tv, workshop-urile si invitatiile la diverse evenimente.
Cum scrii o poveste pentru o animatie. Desi se considera mai degraba un bun animator, decat un bun povestitor, Bill Plympton crede ca, atunci cand scrii o poveste, trebuie sa impresionezi de la bun inceput. Sa deschizi povestea cu o scena impresionanta. Apoi, sa pastrezi misterul de-a lungul istorisirii si sa ai grija la expresivitatea vizuala. Imaginile puternice valoreaza mai mult decat o mie de cuvinte. „O poveste trebuie sa mearga la inima“, a incheiat Bill Plympton.
Foto: www.animest.ro, © 2004 Bill Plympton
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos