Blue Jasmine. Recenzie

Cand ceva e asa cum trebuie, iti dai seama imediat
­­­­­- Jasmine

De la rasfaturile unui sot milionar, la hartuirile sexuale ale unui dentist de cartier, de la doamna care-mparte bani in stanga si-n dreapta in scopuri caritabile, la postul de receptionera, de la yoga si pilates, la „exercitii“ de socializare cu un mecanic, viitor cumnat. Jasmine (Cate Blanchett) e tulburata. Trecerea de la viata opulenta la o existenta limitata material e brusca. Prea brusca. Si totusi, controlata. De ea insasi.

Fosta Jasmine, actuala Jeanette, paraseste New Yorkul pentru San Francisco. Vrea sa se vindece de o poveste teribila – Hal (Alec Baldwin) este inchis din cauza evaziunilor fiscale si se sinucide. Chiar daca pozeaza in victima, in femeia deposedata in mod neasteptat de toate bunurile si care pare sa nu inteleaga de ce s-a intamplat asta, Jeanette calatoreste la clasa I, nu renunta niciodata la bijuteriile scumpe si hainele fine, la geanta Hermès si la… Xanax. Sunt „accesorii“ care o agata permanent de trecut si care-i dau, in egala masura, dramatism si stralucire. Sub acest portret ajunge Jeanette in casa lui Ginger (Sally Hawkins), sora mai mica, mai putin instarita, dar mai fericita, din San Francisco.

Confuza, derutata, depasita de noul context, incepe sa-si faca planuri. Printre multe picaturi de Martini si amintiri obsesive ritmate de Blue Moon. Ar vrea sa reia Facultatea, ar vrea sa urmeze si un curs de calculatoare, ar vrea sa devina si decorator, ar vrea si un loc de munca. Conditia e ca toata lumea sa stie ce ar vrea ea. De la vecina de loc din avion, pana la mecanicul Chili, iubitul lui Ginger. Chiar daca nu intereseaza pe nimeni. Destinul ei trebuie sa fie si destinul celorlalti. Pusa fata in fata cu reactiile celor din jur si, implicit, cu adevarul despre ea insasi, Jasmine cedeaza nervos. Tremura, isi scutura geanta dupa pastile, vorbeste singura. Si ramane singura.

Singura, dar reiau, stralucitoare. Blue Jasmine nu este o drama. Nu este un film deprimant. Woody lucreaza pe doua paliere de timp, alternativ, prezentul si trecutul, cu umor si abilitate (si cu finantari proprii!). Nu mai avem de-a face cu o invazie de cupluri, asa cum s-a intamplat in To Rome with Love, ci cu doua personaje centrale. Ambele pasionale, dar cu pasiuni diferite. Unul calatoreste la clasa I, celalalt la clasa a II-a. Unul are nume de floare, altul de ghimbir. Amandoua sunt pasageri intr-un tramvai numit dorinta (asemanarile cu filmul lui Elia Kazan sunt incredibile!), una este papusa, cealalta papusareasa. Recunoasterea sau nu a acestor roluri va declansa tensiunea si, odata cu ea, lantul de situatii amuzante din Blue Jasmine.