Filme, Recenzii filme

In casa – Dans la maison (2012)

Nu pe mine ma iubesti, ci o imagine. Imaginea pe care o ai in minte.
– Esther

Rasfoieste revista „Maison“ (nonstop, chiar si seara, inainte de culcare), face masuratori si deseneaza planuri de renovare. In dressing are 13 perechi de pantofi, iar in dulapiorul din baie, printre multe maruntisuri, si o cutie de Xanax. Se misca lent, lasciv, plictisita. Foarte plictisita. Cea mai plictisita femeie din lume. Si o cheama Esther. Gustave Flaubert i-ar fi spus Emma Bovary.

Este personajul preferat al lui Claude Garcia, un adolescent nu atat de pasionat de scris, pe cat e de curios. Esther exista si in realitate, este maritata cu Rapha Artole, are un copil, Rapha jr, coleg de clasa cu Claude, si locuieste in casa pe care tanarul Garcia a pandit-o intreaga vara cu dorinta ascunsa de a patrunde in intimitatea ei, pentru a vedea cum e sa traiesti intr-o familie normala. Propunerea profesorului Germain, compunerea unui eseu cu tema „Cum mi-am petrecut ultimul weekend“, va pune pe hartie, aventurile lui Claude in caminul familiei Artole.

Descrierea ajunge rapid spre personajul feminin, vizibil contaminat de sindromul bovarismului. Esther (Emmanuelle Seigner) are ochii pe jumatate deschisi, ca si cand s-ar afla intr-o permanenta visare. Este dominata de o stare generala de apatie, intelege greu imaginile poetice (Emma Bovary iubea povestirile sentimentale, mai putin poeziile), Chiar si desculta, ploaia nu va dansa, iar atunci cand il vede pentru prima data pe Claude, ii incurca numele si ii spune Charles (Charles este si numele sotului Emmei Bovary!). „Nu pe mine ma iubesti, ci o imagine“, ii raspunde lui Claude, cand adolescentul ii marturiseste pasiunea pe care o facuse pentru ea. Trimiterile la Flaubert si la romanul care l-a facut celebru nu sunt deloc putine in filmul lui François Ozon. Liceul la care preda Germain se numeste Gustave Flaubert, „Madame Bovary“ este si una dintre cartile pe care „maestrul“ le recomanda ucenicului sau, iar modul in care trebuie sa scrie e ca si cand ai privi pe gaura cheii cu o camera de filmat. Sau, cum ar spune scriitorul francez, sa fii un fel de Dumnezeu, peste tot si nicaieri. Sa fii curios.

Claude cotrobaie in dulapiorul din baia familiei Artole, trage cu urechea la discutiile dintre Rapha tatal si Esther, cauta in dressing si pipaie pantofii cu toc, si-l imagineaza pe tatal prietenului sau sapunandu-se ori facand dragoste cu sotia sa, merge tiptil ca sa nu fie auzit, pe scurt, are toate simptomele unui curios. Este asemenea lui Albin Mercier, personajul din „L’oeil du malin“ (1962), filmul lui Chabron, si el scriitor, si el doritor sa vada ce se ascunde in spatele unui cuplu sfidator de fericit. Finalul, insa, difera. Daca sfarsitul povestii se intoarce, in cazul lui Albin, impotriva lui, in situatia lui Claude se intampla exact opusul.

Curioasa este si Jeanne, sotia lui Germain. Prin ea, si spectatorul. Odata ce intra, datorita lecturilor lui Germain, in intimitatea casei Artole, vrea sa stie ce se intampla mai departe, cum evolueaza povestea. Ce consecinte va avea in viata reala. Germain, insa, orchestreaza situatia cu luciditate, incita si isi provoaca elevul. Ii intuieste talentul si vrea sa „mentina flacara vie“. Mai mult, vrea sa-si razbune, prin el, esecul din tinerete – cartea scrisa cu douazeci de ani in urma, „Copilul furtunii“, nu a fost niciodata mai mult decat o poveste banala de dragoste. Dar nici Germain nu va scapa de tentatia curiozitatii.

Filmul sfarseste cu profesorul si elevul, pe o banca, in parcul familiei lui Rapha, ca doi spectatori in primul rand. Privesc cuplurile din blocul de vizavi si-si imagineaza scenarii. Patrund, impreuna, in intimitatea caselor. Sunt curiosi. Cum au ajuns in acest punct, in aceste noi case, va las pe voi sa descoperiti.

LG Days cu reduceri de până la 100 € la telefoane. Oferte speciale de la Orange.

Trailer:
http://www.youtube.com/watch?v=eegoZpxQCzc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *