Filme, Recenzii filme

„Barbara“ – lectia de filmografie a lui Christian Petzold

Jörg: „E indragostit.“
Barbara:
„A, deci vrea sa plece in Vest!“

Risti, dupa ce vezi „Barbara“, sa spui ca s-au facut filme si mai bune pe tema asta: Germania de Est, anii ’80, STASI. „The Lives of Others“ (2006) si „Good Bye, Lenin!“ (2003) pot fi doar doua exemple. E-adevarat, sunt mai complexe, mai dense, mai dinamice. Dar asta nu inseamna ca „Barbara“ nu are, si el, miza lui. Am fost ferm convinsa pana aproape de ultimele cinci, zece minute ale filmului, ca povestea se va sfarsi intr-un anume fel. Ei bine, finalul a fost cu totul neasteptat. Iata capcana. Si valoarea ultimei productii semnate de Christian Petzold.

Exista un episod, in prima parte a filmului, in care André (Ronald Zehrfeld) ii marturiseste Barbarei (Nina Hoss) visul lui de a merge la Haga, pentru a vedea, in original, celebra pictura a lui Rembrandt, Lecţia de anatomie a doctorului Tulp.

In timp ce personajul isi verbalizeaza dorinta, camera de filmat se opreste pe o copie a tabloului, fixata pe un perete. Aparent, fragmentul nu are nici o legatura cu intamplarile recente din film. Insa, in momentul in care André incepe sa „disece“ dedesubturile picturii, totul se leaga si capata sens. El dezvaluie privitorilor si, implicit, spectatorilor ca avem de-a face cu o eroare medicala – Rembrandt pictase mana pe care se facea disectia dupa imaginea din Atlasul de anatomie de la picioarele pacientului (in dreapta tabloului) si nu dupa realitate.

De aceea toate personajele din pictura se uita inspre Atlas. Acolo este imaginea reala, o imagine pe care privitorul nu o vede, nu are acces la ea. Prin urmare, PICTORUL PICTEAZA CEVA CE NOI NU VEDEM. Iar ceea ce noi nu vedem, in film, devine, in sens larg, metafora Vestului. Nici Barbara si nici Stella nu pot vedea Vestul, dar asta nu inseamna ca nu si-l doresc si ca nu fac, concret, lucruri pentru a-l „obtine“. Stella fuge in repetate randuri de la locul de munca, se revolta, tipa. Nu renunta niciodata si este in permanenta in cautarea „valului perfect“, asemenea lui Papillon. Va reusi ea sa evadeze sau nu? Opusul ei, temperamental, este Barbara. Seamana mult cu Hanna („The Reader“, 2008). Silentioasa, introvertita, statica si foarte picturala – e imbracata in culori pastelate si incadrata de peisaje usor idilice. Pune la cale, impreuna cu Jörg, iubitul secret, un plan sofisticat de a fugi ilegal. Ii va iesi sau nu? Singurul resemnat pare André, iar atitudinea lui echilibreaza, cumva, firul povestii, pentru ca André, raportat cu finalul neasteptat al filmului va da Vestului un alt inteles. Si astfel, Vestul devine ceva ce noi nu putem vedea.

Două bilete la preț de unul, miercurea, la orice film, în cinematografele partenere Orange.

Notă film:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *