„Dublu“, debutul în lungmetraj al regizoarei Catrinel Dănăiață, va rula de vineri în cinematografele din București și în alte 23 de orașe din țară.
Dublu
Bogdan Dumitrache, despre rolul din „Dublu“: „E unul din personajele mele preferate“
În filme, e într-un colaps existenţial – George, personajul lui din „Dublu“, nu îşi găseşte echilibrul şi face alegeri extreme. În viaţa reală, însă, lucrurile sunt mai clare pentru Bogdan Dumitrache. Are două fete, se gândeşte să mai facă două și a terminat filmările pentru alte două producţii. Care este următorul proiect, cum a fost să lucreze cu Catrinel Dănăiață și de ce îi place atât de mult „Georgică“, aflați din interviul de mai jos.
Catrinel Dănăiaţă: „Acest film este copilul meu“
Catrinel Dănăiaţă este regizoarea filmului Dublu, care are premiera în cinematografe pe 17 iunie. Este primul ei lungmetraj, iar emoţiile sunt, şi ele, duble: o dată pentru că e un vis împlinit, pe care l-a avut încă din studenţie, şi-a doua oară pentru că povestea este inspirată din „debusolarea unei generaţii“, cu care mulţi spectatori vor empatiza.
Marele ecran: cele mai aşteptate filme ale lunii iunie
În curând, în cinematografe: premiere românești, lungmetraje de animaţie, drame, thrillere şi filme science fiction. Detalii …
Vara asta vezi „DUBLU“ în cinema
Lungmetrajul DUBLU semnat de Catrinel Dănăiață va avea premiera pe marile ecrane din România pe data de 17 iunie. Producția va fi distribuită în cinematografe de microFILM. Detalii …