Filme

„Tomb Raider: Începutul“: cine a antrenat-o pe Alicia Vikander pentru film şi alte detalii de culise

Dacă nu aţi văzut încă filmul  „Tomb Raider: Începutul“, sigur veţi deveni curioşi să-l vedeţi după ce veţi afla următoarele amănunte din spatele filmărilor:

Actriţa Alicia Vikander a urmat un program strict de antrenamente timp de 7 luni, înainte de a începe filmările pentru „Tomb Raider: Începutul“
Îndrumată de Magnus Lygdbäck, antrenor personal şi nutriţionist, Alicia Vikander a început antrenamentele pentru rol cu şapte luni înainte de filmări. Exerciţiile fizice au fost completate şi de un program de nutriţie, iar pregătirile de la sală au alternat cu multe drumeţii, pe care actriţa le făcea în timpul liber. Pentru a nu-şi ieşi din ritm, a continuat, în fiecare dimineaţă, înainte de filmări, să se antreneze câte o oră. De data asta, într-o sală amenajată într-un camion lung de 24 de metri.

Garderoba Larei Croft a inclus 162 de perechi de pantaloni, veste şi bocanci
Alicia şi dublura sa au avut o garderobă impresionantă. Pentru a crea emblematica imagine a Larei Croft, echipa de costumieri a creat 48 de perechi de pantaloni kaki în patru stadii diferite, 100 de veste în 5 stadii de uzare şi 14 perechi de bocanci în trei stadii de degradare. Bandajele însele au suferit câteva procese de „cosmetizare“: deoarece personajul se răneşte la un moment dat, acestea au trebuit înlocuite constant, cu scopul de a reda cât mai fidel obstacolele peste care trece aproape nonstop.

Alicia Vikander în filmul „Tomb Raider: Începutul“
Alicia Vikander în filmul „Tomb Raider: Începutul“

Hainele muncitorilor de pe insulă au fost cumpărate din magazine second hand
Pentru muncitorii de pe insula unde ajunge Lara Croft, în trepidanta ei aventură, echipa de design a scotocit prin multe magazine second-hand din Los Angeles în căutarea unor haine specifice anilor ’70 şi ’80. Odată găsite, hainele au fost vopsite şi acoperite cu sodiu, cu scopul de a părea pătate, atât timp cât lucrătorii trebuiau să arate cât mai murdari. Şi apropo de insulă şi de întregul decor din filmul „Tomb Raider: Începutul“, Alicia Vikander a fost atât de încântată de ele, încât şi-a încurajat prietenii care o vizitau să vină cu tot cu copii: „Trebuia să le ofer acest lucru, fiindcă voiam să trăiesc prin ochii lor experienţa, pentru că eram sigură că o să fie la fel de entuziasmaţi de aventură ca mine“, a spus actriţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *