Filme, Recenzii filme

„Red Sparrow“, o anatomie a emoţiilor

În timpul unui spectacol, Dominika Egorova (Jennifer Lawrence), o balerină de mare succes în Rusia, are un accident care-i fracturează pe loc destinul.

S-ar putea spune că viaţa a fost nedreaptă cu ea, că nu merita să i se întâmple şi asta, dat fiind contextul de acasă: Dominika locuieşte cu mama, de care trebuie să aibă grijă, pentru că este bolnavă şi neputincioasă. Însă filmul „Red Sparrow“ nu e construit pentru a lăsa loc emoţiilor, pentru a înduioşa. Dimpotrivă, exploatează, se foloseşte de emoţii ca „material didactic“, pentru a ajunge la autocontrol şi la manipulare mentală.

Emoţiile sunt instrumentul prin care personajele reuşesc sau eşuează, iar cea mai bună dovadă că lucrurile stau aşa şi nu altfel, sunt lecţiile de la şcoala Sparrow, o şcoală de servicii de informaţii secrete, unde tinerii sunt instruiţi să îşi folosească mintea şi corpul cu scopul de a domina inamicul, de a-l distruge, de a obţine de la el ce îşi doresc.

În paralel cu accidentul amintit, într-un spaţiu mai puţin prietenos şi mai puţin luminos decât scena teatrului, pe aleea înceţoşată a unui parc, Nate Nash (Joel Edgerton), agent CIA, trage trei focuri de armă, după ce se întâlneşte cu un tip misterios. Gestul lui pare ieşit de sub control, însă agentul ştie bine ce face. Din nou o capcană: am putea crede că a reacţionat emoţional, că a intrat în panică, care este explicaţia lui rămâne să vedem în film. Important este că, după ce va fi racolată de şcoala Sparrow, Dominika se va întâlni cu Nash şi împreună vor fi eroii unei poveşti de spionaj. Greu de afirmat dacă şi eroii unui romance, apropierea fizică, în cazul lor, eliberează doar nişte tensiuni acumulate.

„Omul este ca un puzzle, fii piesa care lipseşte şi vei avea tot ce vrei de la el“, spune Matron (Charlotte Rampling), instructoarea de la şcoala Sparrow. Replica revine în film, deşi nu mai era nevoie – cum o exprimă Charlotte Rampling este suficient de convingător. Dar scopul readucerii ei în poveste e pentru a nu uita nici o secundă că emoţiile pot fi mai eficiente decât o armă albă, cel puţin în interiorul serviciilor secrete. Intuind elementul lipsă inamicului, persoanei targetate, fiind tu însuţi acel element, funcţionează mai bine decât un act de tortură propriu-zis.

Filmul „Red Sparrow“
Dominika Egorova (Jennifer Lawrence)

În filmul „Red Sparrow“, personajele sunt mai curând măşti. Nu doar că îşi ascund trăirile sub aparenţa unor expresii rigide, dar sunt ajutate şi de anumite accesorii. Şi, important, această rigiditate se conturează mai bine în cazul ruşilor decât în cazul americanilor. Portretul psihologic al americanilor lasă loc unei urme de umanităţi, sensibilităţi, cel puţin aşa reiese din film. 

Matron este rigidă şi rece ca o calotă glaciară, fără urmă de feminitate, îmbrăcată în uniforma asemănătoare cu a unui cerber SS. Vanya Egorov (Matthias Schoenaerts), cel care îi şi face propunerea nepoatei sale Dominika, de a lucra în interesul ţării, seamănă frapant de bine cu Putin, prezenţa lui îngheaţă. Dominika, pe lângă placiditatea  expresiei feţei, se foloseşte de un artificiu, îşi vopseşte părul pentru a-şi ascunde identitatea, iar generalul Korchnoi (Jeremy Irons), reţinut în replici, se camuflează sub lentilele semiobscure ale ochelarilor.

Americanii sunt portretizaţi în schimb mai „friendly“: Nash vine cu strategii de salvare (niciodată fără a primi ceva la schimb!), Stephanie Boucher (Mary-Louise Parker) este extrem de vulnerabilă, nesigură pe ea şi Marty Gable (Bill Camp) foloseşte, faţă de ruşi, metode mai blânde de a scoate adevărul de la agenţi (este totuşi curios cum poligraful încă mai e folosit de CIA în recrutarea spionilor sub acoperire). Americanii nu sunt neapărat mai buni decât ruşii, în pofida diplomaţiei lor, însă în mod cert vor să pară, în filmul „Red Sparrow“, mult mai umani decât „prietenii“ de peste ocean.

Că „Red Sparrow“ este o propagandă vădit americană, veţi stabili singuri. Dincolo de implicaţiile politice sau alte detalii subliminale, filmul rămâne o poveste care te ţine. Cu Jennifer Lawrence şi Joel Edgerton în roluri principale, şi Charlotte Rampling şi Jeremy Irons, în roluri secundare, avem suficiente motive să-l vizionăm.

Notă film:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *