Filme, Recenzii filme

Juliette Binoche caută bărbatul perfect în filmul „Un beau soleil intérieur“

Artistă și mamă divorțată de o senzualitate bulversantă la 50 de ani, Isabelle caută bărbatul perfect. Viața îi scoate în cale mai mulți bărbați, însă nici unul nu pare omul potrivit.

Impresia de puzzle, de elemente separate puse cap la cap, este un detaliu evident în filmul „Un beau soleil intérieur“/ „Lumina dinăuntru“, regizat de Claire Denis. Regizoarea a adaptat „Fragments d’un discours amoureux“, de Roland Barthes și l-a transformat în scenariu împreună cu scriitoarea Christine Angot. Compozițional, filmul este la fel de fragmentar ca viața sentimentală a protagonistei, Isabelle. Se trece de multe ori de la un cadru la altul fără a exista o tranziție între scene, așa cum protagonista Isabelle sare de la o relație la alta fără a-și explica lejeritatea cu care face acest lucru. Spectatorul este îndreptățit să creadă ce vrea și să caute, la rândul lui, un sens în căutările lui Isabelle.

Pare vulnerabilă, nehotărâtă și frivolă, deseori echivocă – îi place, de exemplu, să vorbească, dar în același timp îi place și să tacă. S-a plictisit să mai fie vioara a doua în iubire, cu toate că ar putea alege să nu mai fie asta. Și nu are suficientă încredere în ea, chiar dacă pozează în femeia care ar putea avea lumea la picioare: Isabelle simte nevoia să ceară păreri despre relațiile ei, să le discute cu apropiații, să le împărtășească și cu alții. De fapt, Isabelle își dorește să fie ascultată.

Juliette Binoche în filmul „Un beau soleil intérieur“
Juliette Binoche în filmul „Un beau soleil intérieur“

Juliette Binoche a spus, într-un interviu realizat de Renaud Baronian pentru „Le parisien“, că personajul ei, „deși suferă decepții puternice, nu încetează să caute iubirea“. „E un film prin care încerci să-l înțelegi pe celălalt și aici camera are un rol simbolic: felul în care se apropie sau se îndepărtează este important“, explică actrița. Nu înțelegem prea bine ce înseamnă iubirea în filmul „Un beau soleil intérieur“, dar înțelegem foarte bine că oamenii (în cazul de față femeia Isabelle) au o nevoie avidă să comunice unul cu altul, să fie ascultați, și că tandrețea, nu sexul, îi apropie. Singura clipă în care Isabelle emană fericire este atunci când, după un dialog lung cu unul dintre iubiți, urmează o îmbrățișare.

Ultima soluție a protagonistei este să apeleze la un clarvăzător. Denis (Gérard Depardieu), și el „victimă“ a unei crize sentimentale, este printre puținii care o fac pe Isabelle să râdă. De ce? Pentru că îi spune ce vrea să audă, pentru că prin vorbe îi oferă posibilitatea unei lumini dinăuntru, pentru că o încurajează să viseze și să rămână în scenariul ei. Practic, nu vine cu o soluție. Isabelle rămâne o visătoare, o femeie care cade în capcana propriilor reverii: uită că imaginea proiectată în minte a bărbatului de lângă ea (cea visată, închipuită), nu coincide niciodată cu imaginea lui din realitate.

Notă film:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *