Filme, Recenzii filme

„Happy End“: în căutarea fericirii pierdute

„Happy End“ este portretul unei lumi deznădăjduite, în căutarea sensului vieții, a unor oameni care, oricât de înstăriți ar fi, duc lipsă de motivații și argumente pentru a zâmbi mai des.

Dacă ești cât de cât familiar cu filmele lui Michael Haneke, nu te va surprinde faptul că nici în „Happy End“ regizorul nu privește cu ochi buni mijloacele moderne de comunicare: smartphone, e-mail, chat, vlogging. Oamenii nu au devenit mai buni odată cu apariția lor, iar relațiile interpersonale nu s-au perfecționat. Deși se fac schimburi dese de mesaje – video sau în scris – comunicarea în timp real este precară, exprimarea adevărului sugrumată, iar legătura dintre apropiați anchilozată.

Aproape toate personajele principale din filmul Happy End au acest handicap, al fricii de a exprima adevărul, ceea ce simt, și fiecare o face în felul lui, de la octogenarul Georges, capul clanului Laurent, până la preadolescenta Eve, fiica lui Thomas din prima căsătorie. Eve are noduri în gât când vorbește cu tatăl ei, Thomas, îi este greu fizic să articuleze cuvinte, să spună de ce nu este fericită. Pierrot, vărul ei și fiul lui Anne (sora lui Thomas), este exact opusul lui Eve: vorbește mult, pare extrovertit. Cu toate astea, nu reușește să se facă „plăcut“, să fie acceptat așa cum e, îi este teamă că lumea îl vede altfel decât e și are alte așteptări de la el. Anne este foarte oficială, captivă unui discurs prea îngrijit, prea diplomat, niciodată nu îi spune lui Eve nepoata mea, ci „fiica lui Thomas din primul mariaj“. Thomas comunică mai bine în scris și cu persoane care nu fac parte din cercul lui apropiat – Eve îi reproșează de exemplu că este rece -, iar Georges folosește vorbele în favoarea lui, se ascunde sub masca unui bătrân senil.

Pentru o dezvoltare armonioasă a simţului critic, recomandăm carţile din categoria Teoria filmului şi critică de film.

Într-un fel sau altul, familia Laurent din filmul „Happy End“ suferă de „sindromul“ James Bond: au de toate, nu le lipsește nimic, se găsesc soluții pentru orice, dar nimeni nu schițează un zâmbet și nu se bucură de ce au. Fericirea devine un lucru experimentat pe ascuns. Georges se amuză făcând pe senilul, Anne își găsește alinarea în brațele unui iubit străin, ca o recompensă pe care și-o oferă la provocarea de a fi echilibrul familiei și de a ține din scurt ieșirile unui fiu rătăcitor. Thomas are o relație secretă cu o violoncelistă, iar Eve se distrează filmând întâmplări din viața ei și spionând lucruri.

Din această înșiruire de drame existențiale, Michael Haneke scoate partea plină a paharului și face un cocteil savuros cu „Happy End“, numit de theguardian.com „o comedie neagră a unei sociopatii pure“, o reflecție inteligentă asupra vieții, a morții și a relațiilor de familie. Filmul intră în cinematografe pe 12 ianuarie și este distribuit la noi de Independența Film.

Notă film:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *