Filme, Noutăți

Legendarul Attila Ambrus, banditul care a sfidat autorităţile comuniste, vine pe marele ecran

Viszkis a fost unul dintre cei mai faimoşi spărgători de bănci din Ungaria. Înainte de a comite un jaf, bea întotdeauna whiskey. Aşa ar suna pe scurt povestea lui.

Numele real al celebrului spărgător de bănci este Attila Ambrus şi are în spate un trecut suficient de ofertant pentru a fi transformat în film. A plecat din România şi a jefuit 27 de bănci în Ungaria, unde a strâns peste o jumătate de milion de dolari. „The Whiskey Robber“/ „Banditul Whiskey“, filmul inspirat din povestea lui, intră pe marile noastre ecrane pe 26 ianuarie 2018.

Attila Ambrus a devenit un erou popular la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990, pentru că reușea să sfideze şi să facă de râs autoritățile comuniste. Scenaristul şi regizorul Nimród Antal („Predators“, „Metallica Through the Never“) s-a consultat în mod constant cu realul Whiskey Man de-a lungul scrierii textului pentru ecranizare. Între timp, Attila Ambrus a devenit un mic întreprinzător.

Adu cinematograful la tine acasă cu un videoproiector de la evoMAG, CEL sau F64.

Legendarul bandit s-a născut în România şi a fost orfan de mamă. Abandonat de tată, a emigrat în Ungaria, unde a început să comită jafuri, păcălind în permanenţă autorităţile. Înainte de fiecare infracţiune, obişnuia să bea un pahar de whiskey pentru a-şi face curaj. De-aici şi supranumele său.

Filmul „The Whiskey Robber“/ „Banditul Whiskey“ s-a lansat pe 22 noiembrie 2017 în Ungaria şi a adus în primul weekend peste 65.000 de spectatori în cinematografe, surclasând blockbusterul american „Justice League“. Luni, 18 decembrie 2017, aproximativ 250.000 de spectatori au văzut filmul în Ungaria, un record absolut. Costurile de producție ale  „The Whisky Robber” s-au ridicat la 4 milioane de dolari.

Sinopsis. Originar din Ardeal, Ambrus a crescut în România ceauşistă. Lipsa de perspectivă l-a împins să fugă din ţară. Traumele copilăriei, căsnicia eşuată, lipsa de iubire, singurătatea şi excluderea socială l-au marcat de timpuriu. Devenit adult, multe dintre aceste probleme au continuat, însă într-un nou context, Ungaria. Plecând de la principiul că nu contezi dacă nu ai bani, a început să spargă bănci. Celebritatea sa a depășit granițele când a evadat din închisoare. Întreaga țară ținea cu el: în sfârșit cineva a reușit să facă de râs autoritățile comuniste! Filmul „The Whiskey Robber“/ „Banditul Whiskey“ urmărește istoria unui lup singuratic, folosind arhetipurile clasice de Western – omul fără de lege faţă în faţă cu omul legii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *