Filme, Interviuri

Bogdan Dumitrache: „Personajul Tudor nu este despre puncte tari şi puncte slabe, este despre un moment în care un om se face ţăndări“

Interviul cu actorul Bogdan Dumitrache ne-a deschis curiozitatea şi ne-a făcut să aşteptăm cu nerăbdare filmul „Pororoca“.

În filmul „Pororoca“, Bogdan Dumitrache interpretează rolul lui Tudor Ionescu, un tată de 35 de ani care trece printr-o întâmplare neaşteptată: într-o zi, fiica lui dispare. Personajul trece printr-un proces de decădere, care îl duce spre un final imprevizibil.

Filmul a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian, unde Bogdan Dumitrache a primit premiul pentru „Cel mai bun actor“. În România, a mai fost proiectat în octombrie, cu ocazia Festivalului Les films de Cannes à Bucarest. Este distribuit de Bad Unicorn, iar pe 19 ianuarie are loc premiera oficială. Regizat de Constantin Popescu („Portretul luptătorului la tinerețe“, „Principii de viață“), „Pororoca“ se anunţă o poveste captivantă, „despre o situaţie de familie pe care nu vrei s-o trăieşti, dar pe care ar fi bine s-o cunoşti“, cum însuşi actorul ne-a spus.


Dinfilme.ro: Ai luat premiul pentru cel mai bun actor la festivalul de film de la San Sebastian. Cum te ajută pe tine, ca actor, expunerea la un festival internaţional şi premiul în sine?
Bogdan Dumitrache: Cred că în general, în cinemaul de autor, cu atât mai mult în particular, în România, relaţia mea este una foarte directă în cadrul acestei comunităţi, adică este direct actor-regizor, nu se respectă un fel de structură mitică, hollywoodiană, intermediată de agenţi. Iar aceste festivaluri mă duc direct către autori, cu care intru în contact prin intermediul filmului şi-aşa îmi construiesc relaţiile de lucru.

S-a scris mult în presa internaţională despre filmul „Pororoca“. Te interesează partea asta de critică de film, urmăreşti ce se scrie despre filmul în care ai jucat tu, despre rolul tău? Îţi pasă ce se scrie?
Sigur, până la urmă e un dialog, pentru că e important să afli dacă ai reuşit să intri în dialog cu cineva, să-l continui după aia, dacă e posibil… În plus cred că, cel puţin în cazul filmului, presa are rolul pe care îl şi reuşeşte uneori, de a aduce oamenii în sală. E important să vedem ce s-a înţeles, ce se scrie despre film. Da, citesc, mă interesează.

Dispariţia unui copil, în cazul filmului „Pororoca“, declanşează drama personajului principal. Dispariţia unui copil este, pe de altă parte, un subiect pe val, un curent, dacă e să ne gândim la recentele „Dark“ sau „Stranger Things“. Pentru cineva care nu a văzut „Pororoca“, filmul duce în zona asta, a misterului, a paranormalului, sau e mai curând o dramă de cuplu, aşa cum se întâmplă în „Loveless“?
Dispariţia unui copil în cazul ăsta nu e nimic misterios, declanşează o dramă în interiorul unei familii, iar în particular, filmul urmăreşte acest personaj, Tudor Ionescu, şi descompunerea lui treptată până la nebunie.

E interesant că, de la un moment dat, nu mai există o ordine sau vreo logică pe care noi s-o înţelegem în mintea unui om care a derapat, care a alunecat în abis, în nebunie. Pentru asta m-am consultat cu un psiholog, când am construit personajul.

Te-a ajutat experienţa de tată în abordarea personajului?
Evident! Este un punct de referinţă important. Faptul că am copii m-a ajutat să raportez situaţiile respective la personaj, să mă întreb dacă aş fi eu în situaţia asta, cum aş reacţiona. De-aici încolo există o parte imaginată – pentru că nu am trecut nici unul prin ea şi sper nici să nu ajungem vreodată acolo! – dar experienţa de tată e o bază solidă pe care construieşti rolul. Acolo unde şi logica imaginarului se termină, adică acolo unde personajul derapează în nebunie, putem doar să intuim, să încercăm să ne punem în situaţia aia, să o accesăm aşa, cât poţi de onest, însă ca din acel punct să vezi mai departe, ştii… E interesant că, de la un moment dat, nu mai există o ordine sau vreo logică pe care noi s-o înţelegem în mintea unui om care a derapat, care a alunecat în abis, în nebunie. Pentru asta m-am consultat cu un psiholog când am construit personajul. Pornind de la mine, am ajuns într-un punct…

Pentru o dezvoltare armonioasă a simţului critic, recomandăm carţile din categoria Teoria filmului şi critică de film.

… pe care l-a vrut regizorul?
… pe care l-am construit împreună cu regizorul şi cu Eusebio Frăţiman (n.r. psihologul cu care s-a consultat actorul), care mi-a dat un final neaşteptat… Ca să nu desconspir prea mult, ceea ce se întâmplă la sfârşit, pot spune că este un tip de situaţie pe care într-un mod absolut firesc am interpretat-o – ok, s-a întâmplat asta, mă aşez, şi s-a terminat. Şi de fapt nu e deloc aşa!

Poate că finalul în sine seamănă şi cu fenomenul pororoca
Tot parcursul acestui om, viaţa lui, de la un punct i se întoarce împotrivă. Viaţa bună pe care o ducea şi de care era mulţumit nu mai e „partenera“ lui. Toate îi merg împotrivă, timpul îi curge împotrivă… – de-aici titlul şi asemănarea cu fenomenul pororoca, când apele Oceanului Atlantic se năpustesc în sus pe fluviu și râurile vecine formează valuri care pot atinge înălțimi de 4 m.

Bogdan Dumitrache în filmul „Pororoca“
Bogdan Dumitrache în filmul „Pororoca“

Mi-ai spus într-un alt interviu că în „funcție de regizor, scenariu și altele“, intervenția ta asupra personajului poate fi mai mare sau mai mică. Cum a fost în cazul personajului Tudor, ai intervenit asupra lui?
Destul de mult, da! Avantajul a fost că ştiam că fac filmul ăsta cu un an jumate înainte sau mai mult…, când am început să discut cu Tică (n.r. regizorul Constantin Popescu), el a scris spunându-mi din start uite am ideea asta şi încep să scriu. Şi pe măsură ce-a scris, ne-am tot întâlnit şi discutam situaţii. Îmi cerea să-i povestesc cum e acasă, cum reacţionează copiii, cum e fluxul normal al unei zile, ce se întâmplă. Am căutat împreună momente de familie, dincolo de cele pe care le tot vedem în film. Apoi, la nivelul personajului şi al dialogului, noi avem o vorbă, zicem să-ţi intre în gură textul, şi-am stat, am lucrat asupra lui în mod constant. Unde mi se părea că mă poticnesc, că nu sună firesc, modificam, am lucrat mult pe text. După aia, în funcţie de schimbări, rescria. Ceea ce a ajutat, pentru că la sfârşit aveam un scenariu suficient de coerent, încât eu să stau şi să nu mai fac nimic. :))

Cum l-ai caracteriza pe Tudor acum, după ce te-ai detaşat de personaj? Are un punct forte şi unul slab?
Vezi tu, noi nu ne uităm la un personaj pe care îl înţelegem în toate detaliile vieţii lui. Noi vedem un om, într-un moment al vieţii lui, nu ştim exact cine e şi cu ce se ocupă, dar vedem un om care trăieşte frumos. Îi este bine, stă cu prietenii, râde, are doi copii frumoşi, o familie frumoasă şi, într-o zi, i se întâmplă un accident, pierde un copil. Apoi urmărim toată degradarea acestui om, toată vina lui… nu e despre puncte tari şi puncte slabe, este despre un moment în care un om se face ţăndări.

(…) eu cred că e un film bun, care îţi arată o situaţie despre o familie, pe care nu vrei s-o trăieşti, dar ar fi bine s-o cunoşti.

Apropo de momente… au fost clipe mai dificile, de-a lungul filmării, asupra cărora ai simţit nevoia să revii după?
În principiu cred că am făcut o treabă bună, cu toţii, acolo, dar există secvenţe asupra cărora, da, aş reveni şi le-aş refilma, dar nu aşa, radical, ci fără prea mari regrete. Întotdeauna suntem obsedaţi de a îmbunătăţi.

Deci nu îţi îngropi personajele după ce le dai viaţă într-un film…
Nu… nu. Bine, nici nu revin asupra lor foarte tare. În principiu, filmele mele le văd de 3, 5 ori, şi îmi rămân în minte lucrurile pe care sesisez că le-aş fi putut face mai bine. Mă privesc foarte obiectiv când mă uit la mine. De obicei nu îmi place de mine. :)))

Eşti perfecţionist?
Da!

În 2011, ai regizat un film „Angelica“?
Nu.

Am găsit informaţia asta despre tine…
A existat un proiect depus de Titi Popescu şi Filmex la CNC, pe care l-am câştigat, dar m-am retras din proiect, nu l-am continuat.

Te atrage partea asta de regie?
Nu, a fost un moment de confuzie… :))

Cum ai convinge oamenii să meargă la cinema pentru a vedea filmul „Pororoca“?
Eu am făcut tot ce-am putut mai bine, ca actor. Oamenii să vină dacă vor, eu cred că e un film bun, care îţi arată o situaţie despre o familie, pe care nu vrei s-o trăieşti, dar ar fi bine s-o cunoşti.

Foto: Adi Bulboacă

2 comentarii pentru “Bogdan Dumitrache: „Personajul Tudor nu este despre puncte tari şi puncte slabe, este despre un moment în care un om se face ţăndări“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *