Interviuri

Interviu cu Sorin Marin, regizorul filmului „Capace“

Inspirat dintr-o experiență personală, „Capace“ este filmul de debut al regizorului Sorin Marin. Cum s-a construit povestea, de ce l-a ales pe Vlad Ivanov în rol principal, ce amintiri bune și ce amintiri rele are din timpul filmărilor, aflăm din interviul oferit în exclusivitate pentru dinfilme.ro.

Dinfilme.ro: De unde ideea acestui film?
Regizorul Sorin Marin:
Viața e o succesiune de jocuri cu mize diferite și, în urmă cu aproape 20 ani, am înțeles că noi dăm valoare mizelor. În copilărie ne dorim capace, nasturi, șervețele și bile colorate… iar când suntem adulți vrem vile, bijuterii, limuzine, yahturi… În perioada când eram adolescent, voiam să devin actor, dar părinții n-au fost de acord și am făcut  Politehnica. „Un bărbat trebuie să fie cu picioarele pe pământ, nu cu capul în nori.“ În 2001, când m-am retras din afaceri, mi-am propus să-mi împlinesc trei vise: să organizez un festival de film într-un loc deosebit, să fac ocolul Pământului în 80 zile, ca Mr. Fogg, personajul lui Jules Verne (și am fost pe cinci continente, de la Anchorange la Ushoaia, cu avionul, vaporul, trenul, barca cu pânze, cu balonul și sania trasă de câini) și să fac film, fără să știu, la acel moment, că voi fi regizor, scenarist și coproducător. La început eram confuz, știam doar că vreau să vorbesc despre valoarea lucrurilor, dar nu știam cum. Într-o zi, mi-am amintit de o întâmplare din copilărie, cu capace de bere, și de aici a pornit totul.

Cum a fost procesul scrierii scenariului?
Primele rânduri le-am scris în 2001, după ce m-am retras din afaceri și am constituit Fundația Anonimul. Mulți ani am scris cu intermitențe, pentru că eram preocupat de proiectele fundației. Am început să scriu serios începând cu 2012 și am finalizat scenariul în 2014. Povestea s-a sedimentat greu, au fost multe variante, dar am știut de la început că întâmplarea cu capacele de bere și lumea business-ului, lume în care nu m-am simțit confortabil, trebuie să apară în film. În 2005, l-am cunoscut pe Cristian Mungiu. Mi-a dat să citesc scenariul de la „4, 3, 2“, am vorbit despre film și m-a invitat la filmări. Cristian m-a încurajat să-mi împlinesc visul și mi l-a prezentat pe Răzvan Rădulescu. L-am rugat pe Răzvan să-mi scrie scenariul, dar m-a refuzat, spunându-mi că e o poveste personală, pe care trebuie s-o scriu singur. Discuțiile cu el au generat o frumoasă prietenie și m-au ajutat să construiesc povestea. În plus, Razvan m-a convins să renunț la hârtie, pix și pasta corectoare și m-a dus la un magazin de calculatoare, de unde mi-am cumpărat un laptop.

Cum ați ales actorii și care a fost prima discuție pe care ați avut-o cu ei?
Am știut de la început că pentru rolul principal am nevoie de un actor talentat, serios și cu experiență în film, care să mă ajute să construiesc personajul. Și m-am gândit la Vlad Ivanov, pe care l-am cunoscut cu ocazia filmărilor de la „4, 3, 2“, și a fost un gând bun. Am ales actorii în urma castingului, inclusiv pe cei consacrați și, la prima întâlnire, i-am întrebat dacă le place povestea. De un mare ajutor mi-au fost Oana Bucur și Roxana Ioniță de la Saga Film.

Actorul Vlad Ivanov în filmul „Capace“
Actorul Vlad Ivanov în filmul „Capace“

Când ați început filmările, cât au durat și cum ați lucrat cu echipa?
Am început în mai 2015 și am filmat doar 25 de zile, în mai multe etape. Spun „doar“, pentru că a fost o producție grea, cu animale, copii și cu multe locuri de filmare, inclusiv în Deltă și pe malul mării. Am avut multe momente frumoase, cu emoții și adrenalină, dar au fost și momente dificile pe care am reușit să le depășesc cu ajutorul lui Alex Teodorescu, bossul de la Saga Film. Cel mai dificil moment a fost la începutul filmărilor, când a dezertat scenografa. Pur și simplu a dispărut. În condițiile în care trebuia să recreăm exterioare din anii ’70! M-a salvat Vali Ighigheanu, dar am fost nevoit să renunț la două dintre secvențele cu copiii și să le simplific pe celelalte. Da, a fost greu! Mult mai greu decât am crezut în 2001, însă am înțeles și am învățat multe și sper că toate aceste acumulări se vor vedea in următorul film.

Au fost și momente grele la filmări? Câteva amintiri, și bune, și rele?
Amintiri bune: când am filmat umbrele de pe malul mării, pe cer au trecut câțiva cormorani (păsări negre), așa cum era prevăzut în scenariu; pe întreaga perioadă a filmărilor, vremea a fost așa cum mi-am dorit, frumoasă la Sfântu’ și ploioasă la București. Amintiri rele: le-am uitat.

Cum vedeți personajul principal? Cine este acest om de afaceri?
Personajul principal e un personaj imaginar și am prezentat lumea business-ului așa cum am simțit-o eu, neprietenoasă, schematică și fără scrupule, cu riscul de a plictisi spectatorul. Iar povestea jocului din copilărie este reală. Ceaușescu micșorase importurile și berea germană se găsea foarte greu, doar la 2-3 restaurante din centru, motiv pentru care toți băieții de la mine din cartier își doreau capace de Radeberger. După ce le găseam, le îndreptam marginile cu ciocanul și le puneam pe linia de tramvai, pentru a deveni discuri plane, si toată operațiunea presupunea curaj, determinare și multă munca. Și urmau jocurile. Într-o zi, după ce am pierdut ultimul capac de Radeberger, Bebe, șmecherul cartierului, a făcut mișto de mine și am sărit la bătaie. Bebe m-a caftit rău și am vrut să mă răzbun. Împreună cu doi prieteni am strâns sute de capace de Radeberger pe care le-am transformat în discuri și, după două săptămâni, m-am întors pe stradă și am aruncat toate capacele pe trotuar, la picioarele lui Bebe. Din acel moment, nimeni de la noi din cartier n-a mai jucat capace. După mulți ani, am înțeles semnificația gestului meu. Personajul principal n-are nume. Am vrut un personaj reprezentativ pentru mediul de afaceri și pentru că nu-mi place am stat departe de el, iar asta se simte în film.

(…) ar fi grozav dacă, la ieșirea din sala de cinema, fiecare spectator și-ar pune întrebarea: oare mie ce-mi trebuie ca să fiu fericit?

Căror oameni credeți că li se adresează acest film?
Tuturor. Pentru că toți ne dorim „capace“.

Dacă ar fi să rezumați povestea filmului în două propoziții, cum ar suna?
Încerc într-o frază: Un bărbat bogat și singur află că e posibil să aibă nevoie de un transplant și începe să înțeleagă că lucrurile pe care le considera importante nu contează.

De ce credeți că ar trebui să vină oamenii să vadă filmul Capace?
Trăim într-o lume plină de „capace“. Construită din „capace“. Și suntem diferiți și poate că ăsta este cel mai important dar pe care l-a primit specia noastră. Și pentru că viața e scurtă, eu cred că e important să înțelegem că noi dăm valoare „capacelor“. Și-ar fi grozav dacă, la ieșirea din sala de cinema, fiecare spectator și-ar pune întrebarea: oare mie ce-mi trebuie ca să fiu fericit?

Filmul „Capace“ intră în cinematografe, mâine, 27 octombrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *