Filme, Noutăți

Filmul „Geostorm: Pericol global“ întră în cinema pe 20 octombrie

Cunoscut ca regizor de seriale TV, Dean Devlin debutează în lungmetraje cu un film al cărui subiect se anunță suficient de palpitant: ce se întâmplă atunci când un sistem conceput să controleze vremea dă erori.

Cu Gerard Butler în rol principal, filmul „Geostorm: Pericol global“ mizează din start pe simpatia publicului feminin. Actorul interpretează un inginer care, alături de fratele lui, Max (Jim Sturgess), primește misiunea de a rezolva o problemă tehnică legată de un satelit.

După mai multe calamități care amenință omenirea, marii conducători ai lumii decid să construiască o rețea de sateliți cu scopul de a controla vremea și, implicit, de a stabiliza climatul. Însă sistemul începe să dea erori, timpul devine din ce în ce mai limitat, iar planeta este la un pas de distrugere.

Când Jake (Gerard Butler) ajunge în spațiu ca să repare defecțiunea, Max începe să aibă îndoieli în privința scopului real al sistemului. Sunt multe date care trimit spre posibilitatea unei conspirații la nivel înalt, din interiorul Casei Albe.

Citeşte şi:  HipTrip Travel Film Festival 2017: 15 titluri de neratat

Ideea unei consecințe catastrofice a controlării vremii prin sateliții din spațiu a fost și subiectul preferat al lui Roland Emmerich, din lungmetrajul lui de debut, „Das Arche Noah Prinzip“ (1984), cel mai scump film făcut în Germania de un student. Emmerich a colaborat cu Dean Devlin, în special pe partea de producție („Godzilla“, 1998, film pe care l-a și regizat). Prin urmare, Devlin a preluat ideea, a împachetat-o într-o formă nouă, iar acum nu ne mai rămâne decât să vedem ce-a ieșit. Filmul „Geostorm: Pericol global“ intră în cinematografe pe 20 octombrie.

Filmul „Geostorm: Pericol global“, fișa tehnică:
Gen: Acţiune, Thriller
Regie: Dean Devlin
Scenariu: Dean Devlin, Paul Guyot
Producători: David Ellison, Dean Devlin, Dana Goldberg
Distribuţie: Gerard Butler, Jim Sturgess, Abbie Cornish, Alexandra Maria Lara, Daniel Wu, Eugenio Derbez, Ed Harris, Andy Garcia
Casa de producţie: Warner Bros. Pictures
Distribuitor în România: Vertical Entertainment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *