Animaţie, Noutăți

Anim’est 2017: cum au fost lungmetrajele din competiție și din afara ei

De la filmul-eveniment din deschiderea Festivalului, titlurile din competiție și până la trilogia „Ghost in the Shell“, lungmetrajele de anul acesta, de la Anim’est, au adus pasionaților de animații idei și mijloace de exprimare artistice variate, tradiționale sau moderne, minimaliste ori sofisticate.

„Loving Vincent“, proiectat în deschiderea Festivalului, este un film-eveniment în peisajul lungmetrajelor animate. Creat din imagini pictate manual, inspirate de tablourile lui Van Gogh, vizual, filmul este dinamic, viu, cu o cromatică impecabilă, la fel ca stilul pictorului olandez. Narativ, însă, povestea nu este redată la fel de alert. Deși aduce un punct de vedere palpitant, de thriller polițist, tonul este mai puțin trepidant. După moartea pictorului este găsită o scrisoare adresată lui Theo, fratele lui, motiv pentru care Armand Roulin, fiul poștașului, pleacă într-o călătorie pentru a o înmâna destinatarului. Află că între timp murise și Theo și, prins de febra informațiilor contradictorii despre Van Gogh, își dă seama că a ajuns pe o pistă care îl duce spre o crimă, și nu spre o sinucidere.

În „Loving Vincent“ apar personaje din viața artistului, folosite ca modele în lucrări devenite icon-uri ale artei moderne – Armand Roulin, Poștașul Joseph Roulin, Adeline Ravoux, Marguerite Gachet, doctorul Gachet. Să le vezi cum ies din rama imaginară a unui tablou și se transformă în actori vivanți este chiar o experiență. Din păcate, în cinematografele de la noi „Loving Vincent“ va intra cel mai probabil la anul, pentru moment nefiind confirmată data oficială.


„Have a Nice Day!“/ „O zi bună să ai!“, titlul câștigător la categoria lungmetraje internaționale, este o animație chineză regizată de Liu Jian. Referințele la filme cu gangsteri (Nașul), literatură (Tolstoi, Goethe), nume celebre din mediul online (Zuckerberg), în contexte dintre cele mai diferite, dau prospețime dialogurilor și conturează un comic fin, inteligent.

Disperat să obțină bani pentru a repara efectul unei operaţii estetice dezastruoase suferite de iubita lui, Xiao Zhang, un simplu şofer, fură un milion de yuani de la şeful său. Zvonurile despre jaf se răspândesc imediat și toată lumea vrea să găsească hoțul. În afară de dialoguri, atrăgător în animația lui Liu Jian nu este neapărat gestul la care recurge șoferul, din dragoste pentru iubita lui, cât drumul pe care îl face geanta cu bani furată și cum, trecând de la un posesor la altul, țese în jurul ei o pânză uriașă de vise și speranțe. „Have a Nice Day“ se deschide cu un citat din Tolstoi. Textul lui spune, în termeni aproximativi, că oricât de mult s-ar chinui oamenii să sluțească pământul, construind sau dărâmând, primăvara tot primăvară rămâne. Așa e și cu banii din poveste: oricât de murdari ar fi și oricâți posesori ar avea, odată ajunși în mâinile cuiva, e imposibil să nu facă imaginația să înflorească.


Premiant anul acesta la Anim’est a fost și lungmetrajul „Louise by the Shore“/„Louise la malul mării“, căruia i s-a acordat o mențiune specială. Spectatorii au avut ocazia să vadă, în calupul cu scurtmetraje de Palme d’Or, și „Traversarea Atlanticului cu barca“ (1978), un scurtmetraj regizat tot de Jean-François Laguionie, realizat după 13 ani de la primul lui scurtmetraj, „Domnișoara și violoncelistul“ (1965). Jean-François Laguionie își păstrează în toate cele trei filme fascinația pentru apă, își plasează personajele pe țărmuri, oceane sau mări și, integrându-le în natură – când blândă, când ostilă -, le apropie de fapt de ele însele.

„Louise by the Shore“ narează istoria de un an a unei bătrâne rămasă prizonieră într-o stațiune de pe litoral, după ce pierde trenul. Singură, fără nici un mijloc de comunicare și cu un ceas blocat la 6 și un sfert, Louise trebuie să înfrunte atât ostilitățile vremii, cât și visele care o bântuie – amintiri din copilărie nu îi dau pace, ieșind din subconștient la fel ca resturile aduse de mare pe țărm. Tehnicile tradiționale de animație sunt combinate cu metode mai avansate din punct de vedere tehnologic pentru a obține un efect plăcut, evidențiat prin tonuri pastelate. Desenele originale ale lui Laguionie au fost aduse la viață folosind animația 3D.

Citeşte şi:  „Coco“, filmul de weekend pentru copii și părinți

În introducerea lungmetrajului „Ethel and Ernest“ (Marea Britanie, 2016, r. Roger Mainwood), Raymond Briggs, autorul romanului grafic omonim după care s-a făcut scenariul, mărturisește, în timp ce desenează, că nu se aștepta ca volumul lui să aibă un asemenea succes. „Ethel & Ernest“ a câștigat „Best Illustrated Book of the Year“ la British Book Awards în 1999. „Părinții mei nu aveau nimic spectaculos, dar au fost părinții mei“, continuă el. Povestea lui Ethel și a lui Ernest începe în 1928 şi continuă până în 1971, surprinzând momentele-cheie ale sec. XX: Marea Depresiune, al Doilea Război Mondial, euforia generată de Ziua Victoriei în Europa („V-E Day“, 8 mai 1945), portretul generaţiei postbelice, nebunia anilor ’60. Părinții lui Briggs nu au nimic spectaculos, e-adevărat – își doresc lucruri de rând, un mariaj, o casă, un copil, nepoți și joburi sigure -, dar viața în general e lineară și banală, iar Raymond Briggs a reușit tocmai prin această lipsă de senzațional să transmită prin povestea lui tandrețe și emoție.


Rosie Ming din „Window Horses“/ „Cai la fereastră“ este poetă și într-o zi primește o invitație la un Festival de poezie din Iran. Locuiește în Canada și a fost crescută de bunici. Ca și în animația lui Jean-François Laguionie, protagonista descoperă lucruri mult mai profunde despre ea și trecutul ei, odată ajunsă în Shiraz, decât mirajul unei călătorii într-un spațiu exotic. Întâlnirile cu poeți și scriitori, iranieni sau din alte colțuri ale lumii, au scopuri precise și o direcționează spre persoana pe care a căutat-o toată viața, tatăl ei. Dacă firul principal narativ este prezentat într-un singur stil, poemele și istoriile sunt ilustrate în stiluri diferite, create de artiști diferiți, ca în „Profetul“ (2014), lungmetrajul de animație produs de Salma Hayek Pinault și regizat de Roger Allens. Dincolo de estetica filmului, în „Window Horses“, atrage și mesajul. Rosie Ming nu are nici o pregătire literară, scrie versuri din pasiune și când are starea necesară. Dar atunci când o face, o face cu pasiune și onestitate. Își trăiește momentele de grație fără a le transforma în momente de glorie.


„A Silent Voice“/ „Cum arată vocea ta“ vine din țara animeurilor, Japonia, și, cu toate că are un subiect ofertant, o fată surdă (Nishimiya) este marginalizată de un coleg (Ishida), rezolvarea filmică nu este la fel de generoasă. „A Silent Voice“ păcătuiește prin lungime (2h 10′), prin abundența de traume și auto-traume și prin alăturarea de protagoniști prea puternici. Este mai curând povestea lui Ishida, varianta mai slabă al lui Ren/Kyuta din „Băiatul și Bestia“, decât a fetei marginalizate.


Proiectate în afara competiției, „Ghost in the Shell“ (1995), „Ghost in the Shell: Innocence“ (2004) și „Ghost in the Shell: The New Movie“ (2015) recuperează la capitolul animeuri, raportat la „A Silent Voice“. Primele două sunt regizate de Mamoru Oshii, al treilea de Kazuchika Kise și Kazuya Nomura. Dacă lungmetrajul de ficțiune din 2017, cu Scarlett Johansson în rolul lui Major, câștigă prin imagine, originalele animate pun în valoare profunzimea ideilor legate de inteligența artificială, despre un viitor deloc improbabil: relația dintre oameni și cyborgi (până unde poate ajunge și ce se întâmplă când cyborgii depășesc oamenii), conflictul dintre amintiri și prezent (sau dintre om și ființă transformată în robot/îmbunătățită cu proteze), actualizarea și dezvoltarea continuă a creierului cibernetic, perspectiva unei a treia lumi, compusă din date stocate în orașe-dispozitive de memorie, din care vor fi dispărut și corpurile, și protezele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *