Filme, Noutăți

„Febra lalelelor“ sau blestemul lalelelor? De ce intră filmul atât de târziu în cinematografe

Cu o premieră amânată timp de 3 ani, filmul „Febra lalelelor“ va fi lansat, în sfârşit, şi în cinematografele de la noi.

Filmat în 2014, „Febra lalelelor“ a avut prima proiecţie în noiembrie, acelaşi an. Reacţiile nu au fost tocmai favorabile, deşi povestea are potenţial, iar actorii implicaţi în proiect nu te lasă indiferent: Christoph Waltz, Alicia Vikander, Dane DeHaan, Judi Dench, Zach Galiafianakis sunt printre cele mai importante nume din distribuţie.

Din 2014, premiera oficială s-a tot lungit până în iunie 2016, iulie 2016, februarie 2017, august 2017. A intrat în cinematografele din America pe 1 septembrie, iar la noi urmează să-l vedem începând cu 15 septembrie.

Prima tentativă de a filma „Febra lalelelor“ a fost în 2004, cu o altă distribuţie (Jude Law, Keira Knightley/ Natalie Portman, Jim Broadbent), alt regizor (John Madden) şi alt producător (Steven Spielberg). Intrase deja în procesul de pre-producţie şi se plantaseră 12.000 de lalele când guvernul din Marea Britanie a modificat o taxă care a afectat dramatic finanţarea. Ce s-a întâmplat cu lalelele plantate? Au fost oferite prietenilor lui Deborah Moggach, autoarea cărţii care a inspirat filmul.

„Febra lalelelor“, numele, trimite la o perioadă de mare succes în istoria acestor flori. Este vorba de secolul al XVII-lea, când în Amsterdam preţurile bulbilor au explodat pur şi simplu, perioada în care este plasată şi acţiunea din filmul regizat de Justin Chadwick. Povestea, pe scurt: Sofia (Alicia Vikander) se îndrăgosteşte de un pictor (Dane DeHaan), care pătrunde în viaţa ei angajat fiind de soţul său (Christoph Waltz), pentru a le picta portretul. Îndrăgostiţii încep să parieze pe piaţa de bulbi de lalele, pentru a strânge bani să fugă împreună.

Citeşte şi:  Copiii vor adora să-l descopere pe Bigfoot din animația „Bigfoot Junior“

Filmul este o adaptare după cartea omonimă scrisă de Deborah Moggach şi publicată în 1999. Producătorul Alison Owen a avut şansa să citească manuscrisul şi a văzut în text imediat posibilitatea dezvoltării unui scenariu. I-a plăcut unghiul din care este scrisă povestea şi conţinutul ei. „Am simţit că i-am găsit pe «The Beatles», în ceea ce priveşte povestea“, spune Alison. 15 ani mai târziu, în 2014, au început filmările.

Pe Alison Owen a mai atras-o şi legătura subtilă dintre iubirea adulteră din poveste şi faptul că, în vremea respectivă, cei mai valoroşi bulbi de lalele erau cei bolnavi, care purtau seminţele propriei distrugeri. „Cartea are multe straturi greu de condensat şi exact de aici vine provocarea. (…) E o poveste fantastică, iar în centrul ei stă această metaforă despre dragoste, dorinţă şi pasiune“, spune Owen.

Dacă Aliciei Vikander i-a plăcut complexitatea rolului Sophiei, pe Dane DeHaan l-a convins actualitatea scenariului, care rezonează, conform propriei păreri, cu lumea de azi. „Vorbim despre primă prăbuşire a pieţei, despre prima dată în care oamenii au devenit obsedaţi de cumpărarea lucrurilor care practic nu valorau nimic, dându-le o importanţă enormă, până în punctul în care ajungeau complet nepreţuite“, declară actorul.

Ce l-a determinat pe Christoph Waltz să joace soţul înşelat din „Febra lalelelor“? Numele lui Tom Stoppars, co-scenaristul. „Este unul dintre cei mai interesanţi scenarişti din ultimii 50 de ani. Nu e un detaliu pe care îl poţi ignora“, a spus Waltz cu ocazia premierei americane.

Filmul „Tulip Fever“ / „Febra Lalelelor“ este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 15 septembrie 2017.

Un comentariu pentru “„Febra lalelelor“ sau blestemul lalelelor? De ce intră filmul atât de târziu în cinematografe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *