Filme, Noutăți

Comedia „Logan Lucky: Cursa norocului“ intră în cinema pe 29 septembrie

Regizorul Steven Soderbergh, câştigătorul Oscarului pentru filmul „Traffic“ (2000), revine cu o nouă producție, în care Channing Tatum, Adam Driver şi Riley Keough interpretează trei frați mai puțin norocoși, dar determinați să își schimbe soarta.

Fără a avea prea multe alternative și nici un viitor spectaculos, Jimmy, Mellie și Clyde pun la cale un jaf elaborat, profitând de un context pe care îl găsesc favorabil: în zonă are loc cea mai aglomerată competiție NASCAR. Ca să spargă sistemul de siguranţă şi să ajungă la seiful de sub pistă, Jimmy (Tatum) apelează la ajutorul lui Joe Bang (Daniel Craig), expert în demolări și cu o mică problemă în cazier: este reţinut după gratii. Una peste alta, în peisaj apare și un agent FBI, care le încurcă și mai mult planul.

Comedia „Logan Lucky: Cursa norocului“ este primul film regizat de Steven Soderbergh după ce, în 2013 (odată cu „Behind the Candelabra“), a anunțat că se retrage. Scenariul este semnat de Rebecca Blunt, care, se pare, este un pseudonim. Nu există informații privind numele real al celei/celui care a scris povestea filmului și nici alte indicii despre alte proiecte. Oricum, cert e că, în timpul filmărilor, persoana reală din spatele scenariului a păstrat legătura cu o parte din actori – Channing Tatum, Adam Driver, Daniel Craig – prin schimburi de mailuri.

Despre relația regizorului cu scenariștii, în general, Steven Soderbergh a declarat că îi place ca aceștia să fie în preajmă cât mai mult posibil, când filmează. „Unora le place, altora nu“, a spus el. Și a motivat: „Pentru mine e important să am alături pe cineva cu care să calibrez povestea, să încerc să o fac mai bună, să cer păreri, Este asta cea mai bună versiune a ideei pe care vrem să o punem în scenă?“. În cazul comediei „Logan Lucky: Cursa norocului“, comunicarea s-a realizat la distanță, atât timp cât Rebecca Blunt a ales să țină legătura cu actorii prin mail.

Referitor la retragerea lui din industria cinematografiei, anunțată în 2013, Soderberg a venit cu următorul argument: „Cinema-ul, așa cum îl înțeleg eu și așa cum m-a inspirat pe mine, se află sub controlul studiourilor și, din câte vă pot spune, cu sprijinul deplin al audienței“. Cât despre filmele cu care se mândrește, a amintit două titluri: „Out of Sight“ (1998, cu George Clooney și Jennifer Lopez) și „The Informant!“ (2009, cu Matt Damon în rol principal).

Două bilete la preț de unul, miercurea, la orice film, în cinematografele partenere Orange.

Distribuția comediei „Logan Lucky: Cursa norocului“ este completată de Seth MacFarlane, Katie Holmes, Katherine Waterson, Dwight Yoakam şi Sebastian Stan. Filmul are premiera în cinematografele din ţară pe 29 septembrie și este distribuit de Vertical Entertainment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *