Festivaluri, Filme

Divan Film Festival 2017: top 10 recomandări

Vineri, 18 august, începe Divan Film Festival. Dacă nu v-aţi făcut agenda, iată o selecţie de 10 filme (de lung şi scurt metraj) care ne-au făcut cu ochiul. Programul complet, îl găsiţi aici.

1. „Gadjo Dilo“/ „The Crazy Stranger“/ „Străinul Nebun“

Filmul de debut al Ronei Hartner împlineşte 20 de ani de la prima proiecţie, iar Divan Film Festival celebrează evenimentul printr-o proiecţie aniversară, la care va fi prezentă şi actriţa. „Gadjo Dilo“ narează povestea unui francez sosit în România pentru a căuta un faimos cântăreţ ţigan. Cunoaşte o lume haotică, dar pătimaşă a cântăreţilor ţigani, şi se îndrăgosteşte de oacheşa Sabina (Rona Hartner).

Proiecţia are loc la Port Cetate, miercuri, 23 august, 21.30

2. „Vâslind Pentru Europa“/ „Rowing For Europe“

O altă surpriză a Festivalului este proiecţia documentarului „Vâslind Pentru Europa“. Surpriză pentru că în documentarul regizat de Gerald Harringer se regăsesc clădirea Port Cultural Cetate şi gazda festivalului, Mircea Dinescu. „Vâslind Pentru Europa“ relatează călătoria unui turc şi a unui neamţ, care pleacă pe Dunăre, din Linz până la Marea Neagră. Barca de câţiva metri pătraţi este mai mult decât un mijloc de transport: este spaţiul în care cei doi călători mănâncă şi dorm, prin care ajung să cunoască nu doar locuri, ci mai ales oameni pe care altfel nu i-ar fi cunoscut.

Proiecţia are loc la Gara Fluvială, joi, 24 august, 12.00

3. „When the Day Had No Name“/ „Când ziua n-a purtat niciun nume“

When the Day Had No Name“ este, printre altele, filmul de suflet al lui Cătălin Olaru dintre toate proiecţiile de la Festival. „M-am simţit foarte răsfăţat văzându-l, aşa că sper ca un număr cât mai mare de spectatori să vină la proiecţie şi să se bucure de el“, a spus criticul de film pentru dinfilme.ro. Povestea, pe scurt: Milan şi Peter pun la cale împreună cu alţi adolescenţi o excursie în împrejurimile oraşului Skopje. Aventura lor scoate la lumină vârsta adolescenţei aşa cum e: tensionată, vulnerabilă, imprevizibilă. De la conflicte etnice până la vizita la o prostituată minoră, care nu se lasă fără urmări, regizoarea Teona Strugar Mitevska creează prin „When the Day Had No Name“ un portret viu şi tulburător al unui grup restrâns, dar şi al unei societăţi.

Proiecţia are loc la Gara Fluvială, miercuri, 23 august, 18.00

4. „Transmania“

Nerecomandat minorilor sub 16 ani, „Transmania“ este un omnibus realizat de 15 regizori. Fiecare dintre ei duce povestea mai departe, plecând de la ultimul minut al regizorului precedent. De-aici şi neprevăzutul întâmplărilor şi schimbările extreme care vor acapara în mod sigur publicul. „Transmania“ propune astfel un tip de naraţiune provocator, pe gustul cinefililor.

Proiecţia are loc la Gara Fluvială, marţi, 22 august, 18.00

5. „Bourek“

Mai multe personaje extravagante, de provenienţă diferită, ajung în insula Chronos pentru a-şi găsi un nou sens în viaţă. Fie că fug de sfârşitul lumii ori caută un viitor mai  bun, fiecare descoperă prin ceva sau cineva un motiv pentru a merge mai departe. Plasată în contextul problemelor actuale – sociale, politice sau economice – comedia „Bourek“ este condimentată şi cu referinţe culinare. Una dintre ele este însăşi specialitatea bourek, de unde şi titlul filmului, a cărei origine devine pretext pentru dispute care ţin până noaptea târziu.

Proiecţia are loc la Craiova – Inspire Cinema (vineri, 18 august, 21.30), Gara Fluvială (sâmbătă, 26 august, 18.00)

6. „Round Trip Mary“ / „Călătorie la oraş“

„Round Trip Mary este o animaţie minunată din Macedonia, care recreează universul Manaki Brothers, pionierii cinematografiei din Balcani“, a spus Massimiliano Nadulli, selecţionerul scurtmetrajelor proiectate la Divan Film Festival. Animaţia are în centru povestea unei fete şi prima ei întâlnire cu cinematograful. Alte scurtmetraje de neratat mai sunt „Scris/Nescris“, „Eat Me!“/ „Mănâncă-mă!“ şi „Fluffy“/ „Pufosul“.

Proiecţia are loc la Gara Fluvială, marţi – miercuri – joi, 22-23-24 august, 10.00

7. „A Stinking Fairytale“/ „Un basm împuţit“

Un love story atipic, încărcat cu umor, empatie şi tandreţe. Protagoniştii din „A Stinking Fairytale“ sunt oameni ai străzii. Legătura dintre Moma şi Ema câştigă în intensitate cu atât mai mult cu cât trăiesc într-un context relativ, în care nimic nu e sigur: nici casa, nici sursele de venit. Iubirea pare, însă, singura lor certitudine.

Proiecţia are loc la Craiova – Inspire Cinema (sâmbătă, 19 august, 21.30), Gara Fluvială (vineri, 25 august, 18.00)

8. „America Square“/ „Piaţa America“

Atena, 2016. Nakos este rasist, Tarek un sirian care vrea să plece din Grecia, Billy, un artist tatuator îndrăgostit de Tereza, iar Tereza, o cântăreață africană ce încearcă să părăsească țara, pe mare. Patru personaje diferite şi patru poveşti care se intersectează atunci când Nakos reușește să pună capăt operațiunii unui alt personaj de a-i ajuta pe Tereza și Tarek. „America Square“ a primit, până acum, 3 premii importante: cel mai bun lungmetraj la Los Angeles Greek Film Festival (2017), premiul Fipresci şi Premiul special al tânărului juriu la Thessaloniki Film Festival (2016).

Proiecţia are loc la Craiova – Inspire Cinema, duminică, 20 august, 18.00

9. „A Good Wife“/ „O nevastă bună“

Viaţa liniştită şi exemplară a Milenei, soţie şi mamă de vârstă mijlocie, este bulversată complet când găseşte întâmplător o casetă care îl incriminează pe soţul ei de crime de război. Realități neliniștitoare încep să-și facă loc în conștiința ei și să-i zdruncine viaţa şi traiul confortabil. Milena trebuie să ia o decizie cât mai repede, dar lupta interioară devine din ce în ce mai puternică. Mirjana Karanovic, actriţa care joacă rolul principal (Milena), debutează regizoral prin acest film. „A Good Wife“ a câştigat premiul juriului la FEST International Film Festival 2016 şi a fost nominalizat la Sundance Film Festival, secţiunea Marele Premiu al Juriului.

Proiecţia are loc la Craiova – Inspire Cinema, vineri, 18 august, 18.00

10. „Humidity“/ „Umiditate“ (nerecomandat minorilor sub 16 ani)

După ce îşi petrece dimineaţa cu iubitul mai tânăr, Mina, o femeie atrăgătoare de 30 de ani, pleacă la aeroportul din Belgrad să-i ia pe soţul ei, Petar, şi pe colegul lui. În drumul spre casă, ascultă în tăcere discuţiile dintre ei, legate de călătorie. Acasă, după ce Petar adoarme, Mina dispare. Sigur pe el că aceasta se va întoarce, îşi continuă viaţa în mod normal. Însă dispariţia soţiei este doar prima piesă dintr-un joc de domino… „Humidity“ a fost filmul vedetă la FEST International Film Festival (2016), unde a câştigat 3 premii importante: Cel mai bun film, Cel mai bun actor (Miloš Timotijević), Cel mai bun regizor  (Nikola Ljuca).

Proiecţia are loc la Port Cetate, luni, 21 august, 21.30
Divan Film Festival are loc între 18 şi 20 august în Craiova (Centrul Vechi), iar între 21 şi 26 august în Portul Cultural Cetate. Intrarea este liberă la toate proiecțiile și concertele Festivalului. În timpul desfășurării evenimentului, camparea este gratuită în Portul Cultural Cetate, iar înscrierile se pot face printr-un mesaj transmis pe pagina de Facebook a Divan Film Festival.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *