Filme, Recenzii filme

Lecţii de viaţă de la „Wonder Woman“

Cade mereu în picioare, coafura îi rezistă, iar machiajul rămâne impecabil. Wonder Woman, din filmul lui Patty Jenkins, devine interesantă ca personaj de-abia când îşi arată vulnerabilităţile şi latura ei naivă.

Oricum s-ar numi protagonistul, într-un film cu supereroi, aşteptările sunt anticipate: ştii că urmează să vezi o poveste în care personajul principal învinge, că, fizic, e proiectat după o machetă perfectă, că are puteri ieşite din comun şi că idealul lui e să salveze lumea. Că aşa ceva nu există în realitate şi că de asta alegi experienţa cinemaului sau al benzilor desenate, locul în care s-au născut mai toţi supereroii transpuşi apoi în filme.

Gal Gadot, actriţa care o interpretează pe Prinţesa Diana, viitoarea Wonder Woman, face parte din acest scenariu, al perfecţiunii. Din ce în ce mai vizibilă la Hollywood, a debutat ca Wonder Woman anul trecut, în „Batman vs. Superman: Zorii dreptății“, s-a născut la Tel Aviv, a câştigat Miss Israel şi a participat la Miss Universe, în 2004. O recomandă, deci, în primul rând calităţile fizice. Iar statutul de divă şi de femeie sexy transpare şi în rolul din filmul „Wonder Woman“.

Deşi personajul ei trece prin antrenamente drastice încă din copilărie, Gal Gadot este mai curând „divină“, decât luptătoare. Corpul ei nu pare la fel de lucrat ca, să zicem, al lui Antiope (Robin Wright), mătuşa sa, mult mai reală şi mai autentică din acest punct de vedere. Sau al oricărei alte amazoane din echipa de elită de pe insula Themyscira. Nu e un păcat al filmului, echipa a respectat doar originalul: în BD-uri, supereroina este desenată mai degrabă feminină, decât masculină. S-a păstrat prin urmare acest detaliu care creează o contradicţie. Fizic, Gal Gadot a coincis cu modelul dorit, ca interpretare, s-ar fi putut mai mult: în multe cadre pozează, iar expresia feţei nu e suficient de lucrată – când ieşi din flăcări, nu e ca şi când ai ieşi de la coafor, nu?

Mult mai veridică este, de exemplu, Etta Candy (Lucy Davis), secretara lui Steve Travor (Chris Pine). Un personaj minor, dar plin de viaţă, care are un rol esenţial în acomodarea Dianei cu Londra Primului Război Mondial şi în deghizarea ei în femeie obişnuită. Cum intră în scenă, când se întâlneşte cu Diana, simţi că aduce un suflu nou poveştii. Posibil şi pentru că este mai familiară spectatorului, atât timp cât face parte dintr-o lume reală comparativ cu lumea mitică din care vine Diana, sau pentru că se schimbă peisajul în film, se trece de la cadrele cu ape verzi de pe insula Themyscira, la atmosfera gri şi tulbure a Londrei din plin război. Modelată din lut după imaginaţia mamei şi întrupată de Zeus, Diana a făcut ochi pe insula Themyscira, un spaţiu idilic, locuit de amazoane, însorit, frumos ca în legendele Olimpului. Aici amerizează forţat într-o bună zi spionul Steve Travor, pe care Diana îl salvează şi cu care pleacă în Londra pentru a se lupta cu Ares, spune ea, zeul războiul şi responsabilul tuturor relelor, ştiut din poveştile spuse de mama ei, Hippolyta (Connie Nielsen).

Citeşte şi:  Bogdan Dumitrache: „Personajul Tudor nu este despre puncte tari şi puncte slabe, este despre un moment în care un om se face ţăndări“

Etta Candy apare şi în BD-urile cu Wonder Woman, în diferite posturi, inclusiv ca prietena cea mai bună a Dianei. „O versiune grozavă a Ettei, care ni se potrivea nouă, este cea a secretarei lui Steve, un personaj de încredere, pe care te poți baza într-o lume nesigură. Etta este și un exemplu de femeie modernă – în 1918, cel puțin“, detaliază regizoarea Patty Jenkins. Diferenţa dintre Etta şi Diana este de ordin fizic şi de context: prima trăieşte într-o societate dominată de bărbaţi, a doua într-un univers condus de femei. Contrastul uriaş dintre ele duce la un savuros comic de situaţii. Actriţa Lucy Davis îşi aminteşte că una din scenele care au făcut-o să râdă mult în timpul filmărilor este cea în care i se dă în grijă sabia Dianei: „Am râs foarte mult pe platou în acea zi și mi-a fost greu să-mi mențin o expresie serioasă“.

În afară de întâlnirea cu Etta, cea mai importantă rămâne întâlnirea Dianei cu Steve Travor. Până aici, protagonista nu iese din tiparul luptătoarei: este curajoasă, ambiţioasă, încăpăţânată şi independentă. Calităţi pe care şi le va păstra mai departe, şi după ce ajunge în Londra. Alături de Steve Travor însă, ea îşi va arăta şi alte laturi. Este naivă şi amuzantă în timpul unor dialoguri despre bărbaţi şi femei, idealistă, parcă prea idealistă, vulnerabilă, sensibilă şi confuză. Adică exact ce nu ar trebui să fie o Wonder Woman. Şi exact cum nu e Steve Travor.

Deosebirile dintre ei s-ar putea reduce la deosebirea dintre entuziasm/idealism – realism/cinism. Trevor este debusolat de felul ei de-a fi, e ca şi când s-ar fi trezit teleportat brusc într-un vis, după ce amerizează în Themyscira, iar visul vrea să fie noua lui realitate, în condiţiile în care el este deja într-o realitate destul de aspră. Amândoi vor trebui să vadă lumea prin ochii celuilalt, să fie când elev, când profesor.

„Ceea ce-l învață Diana pe Steve Trevor – acest bărbat care a văzut cele mai urâte aspecte ale lumii – este că mai există încă loc pentru idealism, că indiferent de urâțenia lumii în care trăim, de pustiirea de care ne lovim, tot mai există speranța că fiecare are un colțișor în sufletul său care-l va îndemna să-i protejeze pe alții și să se poarte așa cum trebuie“, explică actorul Chris Pine. O lecţie cu scopuri măreţe şi, de ce nu, destul de actuală. Cu atât mai mult cu cât, tot în filmul „Wonder Woman“, mai este sugerată o idee, cea mai puternică de altfel: războiul nu este condus de un singur om, în spatele unui conflict, întotdeauna se vor afla mai mulţi oameni. O spune spionul Steve Trevor, iar un spion ştie mai bine cum se fac jocurile într-un război.

Notă film:

Un comentariu pentru “Lecţii de viaţă de la „Wonder Woman“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *