Filme

Filmul „Dalida“: 8 curiozităţi din culise

O poveste sensibilă, tandră şi dramatică despre viaţa celebrei cântăreţe din anii ’60-’70-’80.

De la copilăria din Cairo până la primul spectacol în faimoasa sală Olympia, de la mariajul cu Lucien Morisse, până la etapa disco din cariera ei muzicală, de la călătoria de iniţiere în India până la succesul mondial cu piesa „Gigi l’ Amoroso“, filmul „Dalida“ este portretul intim al unei femei pe care regizoarea Liza Azuelos a numit-o „modernă, într-un context mai puţin modern“.

Aceeaşi Liza Azuelos şi-a dorit să îi ofere cântăreţei care s-a sinucis în 1987, debusolându-şi admiratorii şi lumea muzicală, o ultimă posibilitate de a se confesa prin acest film. Lungmetrajul are două puncte forte: 1. interpretarea actriţei Sveva Alviti – asemănarea cu Dalida este frapantă, sincronizarea buzelor cu versurile pieselor o provocare şi ea, iar intrarea în starea melodiilor autentică şi emoţionantă; 2. spectatorul va afla, vizionând acest film, cum s-au născut aceste piese, care a fost contextul.

Mai jos, o serie de curiozităţi legate de montaj, drumul de la scenariu la etapa filmărilor, implicarea fratelui mai mic în proiect şi detalii despre Sveva Alviti.

1. Liza Azuelos nu a fost un fan al Dalidei până în momentul realizării filmului.
Regizoarea s-a apropiat de Dalida şi a început să-şi iubească personajul în timpul documentării. A simţit o puternică legătură cu acest destin ieşit din comun: „A fost ciudat să intru atât de intim în viaţa cuiva, cu atât mai mult cu cât fragmente din povestea ei vorbeau, de fapt, despre mine. În primul an, când scriam scenariul, mă simţeam foarte rău şi bineînţeles că am găsit o mulţime de asemănări între noi două, legat, de exemplu, de interesul pentru spiritualitate şi de relaţiile cu bărbaţii. Ca şi Dalida, niciodată nu am avut îndoieli în privinţa laturii profesionale, spre deosebire de cea intimă. Dar eu am avut norocul să fiu mamă, iar asta ne diferenţiază. Datorită ei, am aflat lucruri despre mine, ce ar fi însemnat viaţa fără un copil“.

2. Prima variantă a filmului avea trei ore.
De la trei ore, filmul s-a redus la două ore şi patru minute. Împotriva voinţei sale, Liza Azuelos a fost nevoită să taie o oră. Despre dificultatea acestui proces, regizoarea povesteşte: „Copilăria Dalidei şi în special relaţia cu tatăl explică relaţiile cu bărbaţii din existenţa ei. Viaţa şi moartea sunt cele două feţe ale aceleiaşi monede. Ca să o înţelegi, nu ai cum să faci economie. Toate etapele din viaţa artistică şi amoroasă sunt interesante, de la perioada San Remo până la perioada disco, ar fi fost nedrept să le ignor“.

3. Orlando, fratele şi producătorul cântăreţei, s-a implicat activ în elaborarea proiectului.
Orlando, pe numele real Bruno Gigliotti, este fratele mai mic al Dalidei şi producătorul ei, după ce cântăreaţa se desprinde parţial de trio-ul Bruno Coquatrix, director la Olympia, Eddie Barclay, întemeietorul casei de discuri omonime, şi Lucien Morisse, patron la Europe 1, cei care o descoperă pe o scenă într-un cabaret. Bruno a „împrumutat“ numele Orlando de la fratele mai mare, o fire mai severă şi mai autoritară. Pentru că nu avea un scenariu satisfăcător, Orlando a vrut să abandoneze proiectul, însă întâlnirea cu Julien Madon, producător, a fost decisivă – i-a făcut cunoştinţă cu Lisa Azuelos şi Jérôme Seydoux (producător). Bruno Gigliotti a supervizat întregul proces, a avut mereu ultimul cuvânt de spus, inclusiv în privinţa actorilor care i-au interpretat în film pe el şi pe sora lui. A pus la dispoziţie imagini şi documente din arhiva personală.

4. Peste două sute de actriţe au participat la castingul pentru rolul principal.
Într-o primă fază, alegerea actriţei pentru rolul principal s-a limitat la Franţa. Peste două sute de participante au fost respinse pe motiv că accentul nu era potrivit. Căutările interpretei perfecte au continuat în Italia şi în Orientul Mijlociu. Când Lisa Azuelos a întâlnit-o pe Sveva Alviti (Dalida în film), semi debutanta nu ştia o boabă de franceză. A cântat „Je suis malade“ şi a făcut-o pe Lisa Azuelos să plângă. Apoi i-a spus „Eu sunt Dalida“, iar regizoarea i-a răspuns: „Ştiu“. În schimb, Orlando nu s-a arătat atât de cucerit de alegerea făcută. Şi-a dat ok-ul de-abia după câteva alte probe şi, după prima zi de filmări, a trimis producătorilor un bilet: „De azi, pot spune că am o nouă soră mai mică“.

Citeşte şi:  „Le Redoutable“: dragoste, cinema şi revoluţie. Dar mai ales dragoste

5. Sveva Alviti: de pe terenul de tenis, în spatele camerelor de filmat
Cine este Sveva Alviti? Până la 17 ani, a fost jucătoare profesionistă de tenis. Participă, înscrisă de sora ei, la concursul de frumuseţe Elite Model Look, după care pleacă la New York. Chiar dacă visa să devină actriţă, este manechin timp de 9 ani. Când a fost pe punctul de a abandona acest vis, a ajuns în castingul pentru rolul Dalidei. Iniţial nu s-a gândit că ar avea vreo şansă să ajungă în distribuţie, pentru că nu l-ar fi putut convinge pe agentul ei să o lase să participe. A realizat un video demonstrativ şi a vizionat un interviu cu Dalida pe youtube, detaliu care a convins-o să-şi încerce norocul. „Îi ştiam toate cântecele, nu o cunoşteam însă ca femeie“, a spus Sveva Alviti. Acum are 32 de ani. Pregătirile pentru rol au durat 9 luni, filmările 3 luni (în Franţa, Italia şi Maroc), iar şedinţele de machiaj câte 4 ore zilnic (peruci, dinţi falşi, proteză aplicată pe nas). Sveva Alviti a trebuit să înveţe şi franceza.

6. Ţinutele Dalidei au fost adaptate la… bărbaţii din viaţa ei.
Rochiile în care este îmbrăcată cântăreaţa nu au fost alese în funcţie de moda vremii, ci în funcţie de bărbaţii din viaţa ei. Regizoarea şi-a permis această libertate pentru a se detaşa de realitate şi pentru oferi poveştii un soi de reverie. Hainele vorbesc despre stările sufleteşti prin care trece Dalida şi despre sentimentele pentru partenerii ei: Lucien, patronul postului de radio Europe 1, pictorul Jean Sobieski, Luigi Tenco, solist, studentul Lucio, Richard Chamfray, autoproclamat conte de Saint-Germain.

7. Actorul Riccardo Scamarcio a avut de ales între două roluri.
Lui Scamarcio i s-au propus două personaje: Luigi Tenco şi Orlando. La început, a refuzat proiectul: „Faptul că se filma în străinătate şi că bugetul nu era stabilit nu m-au aranjat deloc“, îşi aminteşte el. Liza Azuelos l-a vizitat în Apulia (sudul Italiei), au luat masa împreună şi au bătut palma pentru rolul lui Orlando. „Am mâncat, am râs şi am făcut orice ca să renunţe. Dar Liza s-a ţinut tare. Am ajuns amândoi la concluzia că Orlano este provocarea perfectă, ca interpretare, pentru mine, o fire destul de străină de felul meu de-a fi. Lipsa de experienţă în cinema a Svevăi Alviti a contat şi ea. Ca actor <<profesionist>>, mi-a picat bine să am un rol protector pentru ea, fapt ce a dat o dinamică extraordinară personajelor noastre“, îşi aminteşte Riccardo Scamarcio.

8. Jean-Paul Rouve, Lucien Morisse în film, şi-a construit personajul intuitiv.
Arhiva disponibilă pentru documentarea rolului Lucien Morisse nu a fost foarte generoasă. Jean-Paul Rouve a avut la dispoziţie doar o înregistrare, de vreo douăzeci de secunde. A mai vorbit cu artişti care l-au cunoscut pe Morisse, Annie Cordy şi Johnny Hallyday. Nici Orlando nu i-a oferit informaţii prea multe. Cu toate astea, după filmări l-a felicitat pentru ce-a ieşit.

Filmul „Dalida“ intră în cinematografe pe 9 iunie şi este distribuit în România de Independenţa Film.

Un comentariu pentru “Filmul „Dalida“: 8 curiozităţi din culise

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *