Filme

„Dincolo de barieră“: 7 detalii care te vor face să vrei să vezi filmul

„Dincolo de barieră“ a fost proiectat vineri, 2 iunie 2017, la Sala Eforie a Cinematecii Române din Bucureşti, cu ocazia celei de-a 16-a ediţii a Cineclubului FILM.

La proiecţia filmului au participat, alături de public şi critici de film, actorii Ion Dichiseanu şi Anca Irina Ionescu, interpreţii rolurilor principale, Vulpaşin şi Nastasia.

Alţi invitaţi speciali ai evenimentului au fost criticul şi istoricul de cinema Călin Căliman, redactorul şef al revistei FILM, criticul şi profesorul de cinema Dana Duma, precum şi redactori şi colaboratori ai publicaţiei editate de UCIN.

Înainte şi după vizionare, Călin Căliman, Ion Dichiseanu şi Anca Irina Ionescu au povestit o serie de detalii din film, amănunte legate de distribuţie şi întâmplări din perioada filmărilor.

Anca Irina Ionescu alături de Ion Dichiseanu
Anca Irina Ionescu alături de Ion Dichiseanu

Filmul „Dincolo de barieră“ face parte din seria ecranizărilor după piese importante din literatura interbelică.
Realizat în 1965 şi regizat de Francisc Munteanu, filmul este o ecranizare după o piesă clasică, „Domnişoara Nastasia“, de G.M. Zamfirescu. În aceeaşi perioadă s-au mai făcut şi alte ecranizări sau teleplay-uri după texte ale unor dramaturgi interbelici valoroşi: Camil Petrescu („Jocul ielelor“, „Suflete tari“, „Act veneţian“, „Mitică Popescu“) Mihail Sebastian („Steaua fără nume“, „Ultima oră“, „Jocul de-a vacanţa“), George Ciprian („Omul cu mârţoaga“, „Capul de răţoi“), Victor Ion Popa („Ciuta“), Mihail Sorbul („Patima roşie“), Tudor Muşatescu („Titanic vals“). În  „Dincolo de barieră“, Francisc Munteanu şi-a dorit ca centrul de greutate, spre deosebire de textul lui Zamfirescu, să fie Vulpaşin (Ion Dichiseanu), şi nu domnişoara Nastasia.

Interpreta principală este Anca Irina Ionescu, iar „Dincolo de barieră“ este singurul ei film. 
După ce a terminat filmările, Anca Irina Ionescu a părăsit scena, a continuat cursurile Facultăţii de limbi străine, a învăţat 9 limbi străine şi a devenit profesoară, autoare de importante cărţi şi traducătoare a peste 180 de volume de opere literare. A tradus din Lev Tolstoi, Anton Pavlovici Cehov, Sienkiewicz, Boris Pasternak, James Clavell, Anaïs Nin, Irving Stone, William Faulkner, Robert Ludlum, François Mauriac, Alexandre Dumas etc.

Anca Irina Ionescu a ajuns să joace în „Dincolo de barieră“ printr-o întâmplare. 

A fost norocul meu sau destinul care m-a împins atunci spre platoul nr. 4, unde am mers însoţind o delegaţie – eram studentă, terminasem anul I, iar în vacanţe exersam limbile străine şi mai făceam şi un ban. În programul delegaţiei era şi o vizită la studiourile din Buftea. Şi-am nimerit să vizitez exact studioul unde se filma, atunci, <<La patru paşi de infinit>> (r. Francisc Munteanu), cu Irina Gărdescu în rol principal. Şi, dacă vă amintiţi, primul film al lui Francisc Munteanu, la care el a fost asistent de regie, pe lângă scenarist, s-a numit <<Valurile Dunării>> (1959), cu Irina Petrescu. Eu o ştiam pe Irina Petrescu, iar acum pe platou era Irina Gărdescu. Pe mine, de fapt, mă cheamă Anca Irina Ionescu. Până atunci şi până în anul I de facultate, mă strigau la catalog Ionescu Anca. Dar când m-a întrebat Francisc Munteanu cum mă cheamă, i-am spus Irina. De ce? Pentru că mi-am zis că aşa o să mă ţină minte mai uşor. Şi bineînţeles că a făcut asocierea imediat cu Irina Ionescu şi Irina Gărdescu. Imediat după vacanţă, eram la un curs, a venit un tânăr, cred că era asistentul de regie al lui Francisc Munteanu, Mişu Constantinescu, şi a întrebat de o tovarăşă Irina Ionescu, cum se spunea la vremea aceea. Am răspuns, am întrebat de ce mă caută, am mers, am dat mai multe probe cu diverşi parteneri şi m-a ales pe mine. Acum, dacă alegerea a fost bună sau nu, eu nu ştiu, pentru mine a fost oricum un mare eveniment în viaţa mea, un an întreg în care mergeam şi la facultate, îmi dădeam examenele, şi la filmări. Mi-a părut rău că nu m-a mai căutat nici un regizor după aceea, dar cred că viaţa de actor nu ar fi fost potrivită pentru mine, pentru că nu aş fi rezistat la stresul extraordinar pe care îl presupune munca pe scenă, în faţa aparatului de filmat. Am avut însă colegi de platou absolut excelenţi, m-am simţit tot timpul foarte bine în prezenţa domnului Dichiseanu, nu m-a intimidat şi nu m-a făcut să mă simt aia proastă care nu este de meserie, dimpotrivă, am fost tratată tot timpul cu foarte mult respect. Chiar dacă aveam 19 ani şi eram un om neformat, neîncheiat, am fost privită ca un om cu drepturi depline.

Popa Nan, strada spre care aspira Nastasia, nu era, în realitate Popa Nan.
Visul Nastasiei este să plece din mahala, „dincolo de barieră“, şi să locuiască pe Popa Nan împreună cu Luca, bărbatul pe care îl iubeşte. În realitate, însă, strada respectivă era Cezar Bolliac, unde, ca o curiozitate, Anca Irina Ionescu locuia şi locuieşte şi în prezent. „Strada era deja aleasă înainte să mă distribuie pe mine. Toată lumea din cartier umbla după mine după aceea şi mă striga Nastasia. Acolo au locuit bunica mea şi mama mea, iar acum stau eu, fiica şi nepoata mea“, spune ea.

Citeşte şi:  Interviu cu Ileana Popovici: „Reconstituirea este, de fapt, o familie“

Leni Pinţea Homeag, Paraschiva în film, s-a retras în satul ei natal după 45 de ani petrecuţi pe scena Teatrului Naţional din Craiova.
Leni Pinţea Homeag îi dă viaţă Paraschivei, femeia care îl iubeşte pe Vulpaşin, frivolă şi temperamentală. Actriţa s-a retras din lumea teatrului, a ctitorit o biserică în Moieciu de Jos, iar acum locuieşte în casa-muzeu, cu două maici, Marta, stareţa schitului, şi Elefteria.

Leni Pinţea Homeag (Paraschiva) şi Anca Irina Ionescu (Nastasia)
Leni Pinţea Homeag (Paraschiva) şi Anca Irina Ionescu (Nastasia)

Este filmul de debut al lui Ştefan Bănică senior.
Ştefan Bănică senior îl interpretează pe frizerul din mahala. O altă figură pitorească mai este Fărâmiţă Lambru, un mare rapsod popular al timpului. Îl însoţeşte deseori pe Vulpaşin şi exprimă prin muzica lui dramatismul personajului şi al situaţiei în general – Vulpaşin o iubeşte pe Nastasia, dar Nastasia iubeşte alt bărbat, Luca (Silviu Stănculescu).

Scena în care Vulpaşin sparge oglinda cu capul este reală.
Oglinzile şi geamurile care se sparg în filme trebuie pregătite înainte, crăpate, pentru ca la impactul cu capul să se spargă foarte uşor. În cazul oglinzii (a uneia dintre ele) din „Dincolo de barieră“, nu s-a întâmplat aşa. Şi nici nu era prevăzut acest detaliu în indicaţiile de regie. Ion Dichiseanu a spart-o prins fiind de febra rolului. „Eram tânăr şi neliniştit, am dat cu capul în oglindă fără să-mi dau seama“, a povestit actorul. „Trăia rolul şi asta ne făcea şi pe noi să trăim rolul“, a completat Anca Irina Ionescu. În schimb, când a trebuit să spargă cu paharul o altă oglindă, cea din birt, scena i-a ieşit de-abia la a treia sau a patra dublă.

Secvență din filmul „Dincolo de barieră“

Cineclubul FILM este o serie de evenimente (proiecții speciale cu filme românești remarcabile, prezentate în copii noi sau restaurate şi însoțite de discuții cu invitați) organizată de Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română în colaborare cu revista FILM, publicație trimestrială a Uniunii Cineaștilor din România (UCIN). Tariful unic de acces la aceste evenimente este de 3 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *