Filme

Top 5 storyboard-uri ale unor filme celebre

Reprezentările grafice pot fi extrem de utile pentru efectele vizuale şi secvenţele de acţiune. Dar ele pot fi, de asemenea, şi un minunat instrument de vizualizare a scenelor scrise sau pentru a depăşi provocările din timpul producţiei, explică J. Todd Anderson în articolul de mai jos.

Tehnica de creare a storyboard-ului (n.r. reprezentări grafice, scenarii desenate/ilustrate, panou narativ, secvenţe multiple de imagini) a fost inventată de Studiourile Walt Disney în jurul anilor 1930. Şi nu a durat mult până când producătorii de filme de acţiune live au început să o folosească. În 1939, de exemplu, „Gone with the Wind“ a fost unul dintre primele filme realizate în întregime cu ajutorul storyboard-ului. Cât despre anii ’40, folosirea lui a devenit o parte esenţială a procesului de creaţie, şi aşa a rămas până în ziua de azi.

Iată, în ordine cronologică, un top 5 storyboard-uri ale unor filme celebre:

1. „Psycho“ (storyboard realizat de Saul Bass, 1960)

„Psycho“ (storyboard realizat de Saul Bass, 1960)
„Psycho“ (storyboard realizat de Saul Bass, 1960)

„Orice improvizaţie are loc în birou, atunci când filmul este <<pus pe hârtie>>. Cum ar fi să improvizezi pe platoul de filmare, cu toţi electricienii şi tâmplarii în jur? Eu, personal, nu văd cum ar fi posibil aşa ceva. Imaginează-ți un compozitor cu foile goale în faţa lui. Şi o orchestră cu 100 de instrumente. Se gândeşte puţin, după care spune: Flautule, cântă-mi ceva, vrei? Şi imediat transcrie sunetul. Cam aşa ar fi şi improvizaţia pe platoul de filmare. Nu cred în ea.“

Citatul de mai sus are ca sursă o serie de interviuri amuzante şi interesante cu Alfred Hitchcock, în timpul cărora regizorul răspunde la mai multe întrebări legate filmul „Family Plot“ (1976). Nu ar trebui să mai fie o surpriză faptul că lui Hitchcock îi plăcea să deseneze scenele înainte de a turna filmul. Susţinea că era deja construit în întregime în mintea lui şi că aceste desene erau modalitatea perfectă de a arăta echipei, inclusiv actorilor, exact ce gândea.

Scenariul era reprezentat grafic de Saul Bass, legendar pentru contribuţia lui la crearea posterelor şi a design-ului de titluri. În anii ’60, Bass, în calitate de consultant de imagine, a realizat storyboard-urile mai multor filme. Există unele controverse legat de contribuţia lui la „Psycho“. După moartea lui Hitchcock, Saul Bass a afirmat că şi el a regizat (parţial) scena iconică din lungmetraj, contestată însă de alţi oameni implicaţi în producţie.


2. „Alien“ (storyboard realizat de Ridley Scott, 1979)

„Alien“ (storyboard realizat de Ridley Scott, 1979)
„Alien“ (storyboard realizat de Ridley Scott, 1979)

La fel ca Alfred Hitchcock, a cărui primă slujbă, odată intrat în industria cinema-ului, a fost să creeze afişe pentru filmele mute, Ridley Scott a avut şi el experienţă ca desenator. După ce a absolvit şcoala de arte, a fondat o companie de producţii împreună cu fratele lui, Tony, care se ocupa iniţial cu reclame.

În publicitate, storyboard-ul este folosit frecvent, nu doar ca instrument de producţie, ci şi pentru a convinge clientul de existenţa unui concept creativ. Pentru oamenii fără experienţă, citirea unui scenariu poate fi dificilă. Schiţarea lui prin imagini, însă, facilitează comunicarea ideii şi poate fi o metodă de a mări bugetul alocat unei reclame. De aceea, storyboard-ul, în publicitate, este de obicei prezentat clientului cu mult mai multe detalii decât cel pentru filme. Ridley Scott a adus această formă de reprezentare în „Alien“. Şi nu fără succes.

După ce a acceptat să facă filmul, studioul i-a spus să aştepte în Anglia pentru finalizarea contractului. Când s-a întors, o lună mai târziu, Scott a desenat un întreg scenariu de film sub forma unui storyboard. Văzând felul în care voia să exprime vizual povestea, a convins studioul să dubleze bugetul.

În filmele recente, lui Ridley Scott îi place să colaboreze cu ilustratori profesionişti. Ei încep de obicei cu schiţele miniaturale ale regizorului, cunoscute sub numele de Ridleygrams. Scott explică aici faptul că procedeul îl pregăteşte în totalitate şi că îl ajută enorm comunicarea cu artiştii desenatori. În concluzie, el ştie exact ce urmează să filmeze încă de la prima schiţă.


3. „Jurassic Park“ (storyboard realizat de Dave Lowry, 1993)

„Jurassic Park“ (storyboard realizat de Dave Lowry, 1993)
„Jurassic Park“ (storyboard realizat de Dave Lowry, 1993)

Scenele din secvenţa finală, cu velociraptor, din „Jurassic Park“, au fost ilustrate de Dave Lowry. Lowry este un artist experimentat, care a lucrat la peste 70 de lungmetraje. A colaborat în mod regulat cu Steven Spielberg şi şi-a adus contribuţia la toată seria „Jurassic Park“, inclusiv la „Jurassic World“ din 2015.

Steven Spielberg nu are experienţă ca desenator, dar totuşi îi place să le prezinte profesioniştilor în acest domeniu schiţe cu ideile lui (după cum explică în acest film). Chiar dacă un regizor nu este desenator profesionist, nu este neobişnuit ca el/ea să deseneze schiţe ce vor fi transformate într-un storyboard de către ilustratori. Este folositor atât pentru regizor, cât şi pentru creatorul acestor reprezentări, pentru că îl forţează pe regizor să se gândească la cea mai bună metodă de a transmite povestea într-o manieră vizuală. După opinia lui Ridley Scott, conversaţiile cu ei sunt ca un fel de pregătire pentru filmarea efectivă, aceste desene stângace fiind un prim pas spre imaginea finală.

Spielberg a colaborat cu mulţi ilustratori, la „Jurassic Park“ au fost, de exemplu, 6 nume diferite. Îi plăcea chiar să aibă unul sau doi disponibili pe platou, pentru a schiţa repede idei care apăreau în ultimul moment. Dar se pare că azi Spielberg foloseşte mai puţin storyboard-ul. La filme ca „Amistad“, „Lincoln“, „Bridge of Spies“ şi chiar „Saving Private Ryan“ nu a fost folosit deloc desenul, exceptând unele secvenţe ocazionale. Este acesta un lucru bun? Ei bine, „Raiders of the Lost Ark“ a fost desenat de la început până la final, spre deosebire de „Indiana Jones and the Kingdom of the Chrystal Skull“ care nu a avut un storyboard…

Citeşte şi:  Filmul horror „Jigsaw: Moştenirea“ are premiera pe 27 octombrie

4. „No Country for Old Men“ (storyboard realizat de J. Todd Anderson, 2007)

„No Country for Old Men“ (storyboard realizat de J. Todd Anderson, 2007)
„No Country for Old Men“ (storyboard realizat de J. Todd Anderson, 2007)

Joel şi Ethan Coen sunt recunoscuţi ca fiind foarte economi când vine vorba de felul în care îşi regizează filmele. Nu există scene şterse, pentru că planifică meticulos totul înainte de a trece la filmare şi trag pe cameră doar ceea ce este necesar. Iar storyboard-ul face parte din „economia lor regizorală“.

Încă de la al doilea lor film, „Raising Arizona“, fraţii Coen au colaborat cu J. Todd Anderson, artist desenator. L-au realizat împreună folosindu-se de storyboard. S-au întâlnit încă din prima fază, când exista o primă versiune a scenariului, fiind conştienţi că aceasta este doar o variantă neşlefuită care urma să se dezvolte pe măsură ce scenariul ilustrat evolua.

Pentru J. Todd Anderson, procesul de ilustrare nu este unul creativ, ci mai curând interpretativ: „Ceea ce trebuie să facă ilustratorul este pună întrebările potrivite şi să deseneze ce este în mintea regizorului. Treaba ta este să le dai ce îşi doresc“. Iată motivul pentru care Anderson nu citeşte scenariul în detaliu înainte de a trece la lucru. Se uită peste el, ca să-şi facă o idee în legătură cu povestea, dar evită să dezvolte prea multe idei personale care pot interfera cu viziunea regizorului.

Anderson mai spune că fraţii Coen muncesc „foarte meticulos, pas cu pas“. Şi explică: „Ei nu trec direct de la scenariu la faza de filmare, ci la imaginile ilustrate. Desenează fiecare cadru. Iar punerea cap la cap a cadrelor este cea mai bună metodă pentru a obţine filmul desenat“. Dacă există scene în care e nevoie să se editeze de mai multe ori între aceleaşi cadre (de ex. cadru/ cadru invers), Anderson va ilustra imaginea o singură dată. Iar dacă sunt modificări majore sau efecte vizuale în interiorul cadrului, ar putea fi necesară desenarea unor versiuni multiple a unei singure scene.

De-a lungul procesului de ilustrare, vor fi între trei şi patru încercări de reprezentări grafice pentru fiecare scenă, transformări care se întâmplă să le dea fraţilor Coen idei noi. Prin urmare, schiţele vor influenţa următoarele versiuni ale scenariului. Anderson lucrează alături de restul echipei, pentru ca oamenii să vadă desenele în speranţa obţinerii unor informaţii timpurii legate de cadre, elemente de recuzită sau costume.

„Când se desenează scenele, oamenii care lucrează la film află o mulţime de informaţii. Regula mea e ca ei să nu scoată planşele din birou în timp ce lucrez la ele, dar asta nu înseamnă că nu le pot privi. Aşadar, persoane din departamente diferite intră la mine şi încearcă să afle în ce direcție se îndreaptă munca mea. De exemplu, în cazul costumelor, sunt întrebat <<vom avea nevoie de haine de ploaie sau de alt fel?>>. Uneori, ştiu răspunsul, alteori le spun <<va trebui să mai aşteptaţi puţin pentru asta>>.“

Conform lui Anderson, storyboard-ul este de fapt însumarea ideilor tuturor. Şi mai ales siguranța că toată lumea înţelege ideea exprimată vizual. „O imagine va domina întotdeauna cuvântul“, spune el. Îi place, de asemenea, tehnica clasică, şi foloseşte doar ocazional un iPad Pro. Asta deoarece hârtia este de obicei cea mai folosită datorită rapidităţii instrumentelor de desen. Anderson desenează între 25 şi 30 de scene pe zi. Schiţele (desenul în forma brută, necizelat) pot fi făcute chiar şi mai repede.

„Schiţele mele sunt destul de simple. Chiar şi atunci când sunt gata, ele nu vor arăta ca benzile desenate, însă totul se va regăsi aici: de la conturul ochilor, la unghiuri. Este vorba despre informaţie, nu despre imagini drăguţe, importantă este înţelegerea cadrului. Desenele finale sunt transformate într-o carte pentru ca întreaga echipă să aibă la dispoziţie materialul finit. Şi toţi vor şti ce au de făcut, de la decoruri la alte detalii. Poţi rezolva problemele obişnuite înainte de a trece la filmare, dacă lucrezi cu un desenator bun şi dacă ai un plan.“


5. „Mad Max: Fury Road“ (storyboard realizat de Mark Sexton, 2015)

„Mad Max: Fury Road“ (storyboard realizat de Mark Sexton, 2015)
„Mad Max: Fury Road“ (storyboard realizat de Mark Sexton, 2015)

Pentru al patrulea film din franciza „Mad Max“ s-a muncit o perioadă lungă de timp. Regizorul George Miller a început proiectul încă din 1998. Mark Sexton, autorul spectaculoaselor reprezentări, a condus departamentul de ilustratori între 2000 şi 2002. Din cauza mai multor dificultăţi legate de producţie, au mai trecut 13 ani până la premieră.

Fiecare imagine a fost gândită atent sub formă de schiţă, varianta finală fiind aleasă din peste 3500 de panouri. Filmările au început practic fără a exista un scenariu scris, ci doar storyboard-ul, Miller simțind că filmul trebuia mai întâi perfecţionat vizual, pentru că în felul acesta era mai uşor de proiectat acţiunea. Abordarea lui a făcut ca „Mad Max“ să devină un produs de cinema iconic, ce îşi spune povestea mai mult prin imagini decât prin cuvinte.

O bună parte din marile scene de acţiune din producţiile contemporane sunt regizate din unghiuri diferite, de camere multiple, unite apoi prin editare. În „Mad Max: Fury Road“ s-a folosit o metodă clasică, cu scopul de a avea siguranţa că naraţiunea este redată vizual suficient de puternic şi că publicul poate urmări întâmplările fără a deveni confuz. Într-o poveste cu personaje urmărindu-se unele pe altele într-un deşert, în peste 80 de maşini, acest lucru nu este inutil. Prin proiectarea tuturor cadrelor într-un storyboard, „Mad Max: Fury Road“ a transformat ceea ce ar fi putut fi cu uşurinţă un dezastru, într-un film clasic de acţiune eficient, care a câştigat 6 Premii Oscar şi a obţinut pe Rotten Tomatoes un scor de 97%.

Material realizat de J. Todd Anderson pentru submarinechannel.com

Un comentariu pentru “Top 5 storyboard-uri ale unor filme celebre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *