Filme, Recenzii filme

„Complet străini“: nu încercaţi asta acasă, cu prietenii! :)

Comedia „Perfetti sconosciuti“/ „Complet străini“ a fost un succes de box office încă de la premieră şi continuă să domine topul celor mai vizionate filme din Italia.

Oamenii sunt, în filmul lui Paolo Genovese, ca numele pisicilor lui T. S. Elliot, din poezia cu acelaşi titlu. Au trei identităţi: una publică, una privată şi una secretă. La suprafaţă sunt atât cât îi văd cei din jur, în viaţa particulară atât cât îi văd prietenii, iar în intimitate, atât cât nu se pot manifesta nici în public, nici în mijlocul apropiaţilor. Adică sunt ei înşişi, în starea lor brută, şi nimeni, în afară de ei, nu trebuie să ştie ce se află aici.

Să dai nume Pisicii e treabă grea, vă spun (…)/ Primul, pentru uzul familiei, potrivit rânduielii (…)/ Dar pisicii îi trebuie un nume particular, / Dintre cele mai ciudate şi fine (…)/ Dar peste toate e un nume lăsat la urmă abia/ Iar numele acela în veci nu-l veţi ghici:/ Nici un studiu al omului nu-l va putea afla,/ Doar PISICA ÎNSĂŞI ÎL ŞTIE şi nu-l va dezvălui. (T. S. Elliot, fragment din „Numele pisicilor“, vol. „Cartea lui Moş Oposum despre Pisicile poznaşe“, Ed. Humanitas, 2009, p. 1-3)

Tocmai în spaţiul acesta, cel mai ascuns, ne invită regizorul Paolo Genovese în filmul „Perfetti sconosciuti“/ „Complet străini“. Şapte prieteni buni iau cina împreună şi, înainte de a savura primul fel, gazda (Eva, soţia lui Rocco) le propune un joc: să pună smartphone-urile pe masă şi să facă public tot ce înseamnă sms, e-mail, mesaje pe WhatsApp, fotografii, apeluri primite. Să le citească cu voce tare pentru a arăta că nimeni nu are nimic de ascuns. Reacţiile sunt previzibile: unii se opun, alţii iau la mişto ideea, puţini sunt de acord. Dar ceea ce urmează este total imprevizibil…

Filmul „Perfetti sconosciuti“/ „Complet străini“ atinge astfel mai multe probleme „delicate“ comună multora dintre noi. Suntem toţi entităţi online, conectaţi permanent la mediul virtual, iar telefoanele au devenit un soi de depozit al vieţii noastre reale, „cutia neagră“ le numeşte unul dintre personaje. În interiorul ei sunt stocate lucruri pe care nu îndrăznim să le împărtăşim cu alţii. Natura lor poate fi diferită, la fel de diferită ca tipologiile de personaje din comedia lui Genovese.

Însă este oare asta adevărata existenţă, cea încredinţată orbeşte unor gadgeturi? Sau anonimatul, oferit de aceste interacţiuni virtuale, ne dă posibilitatea de a acţiona aşa cum ne imaginăm şi visăm? Şi cât de mult ne putem asuma că îi cunoaştem pe cei consideraţi prieteni foarte apropiaţi?

Citeşte şi:  10 filme de văzut la Dracula Film Festival 2017

Regizorul foloseşte în „Perfetti sconosciuti“/ „Complet străini“ o tehnică narativă din ce în ce mai întâlnită în comediile italiene şi nu numai. De exemplu, în „Cena tra amici“/ „What’s in a Name?“/ „Le Prénom“, regizat de Alexandre de La Patellière şi Matthieu Delaporte şi inspirat de piesa de teatru „Le Prénom“, scenariul este organizat tot în jurul ideii unei întâlniri, la o masă, între prieteni: au loc schimburi de păreri, ies la iveală secrete, intervin neînţelegeri şi „revelaţii“ care dau peste cap întreaga atmosferă.

Pe de altă parte, scenariul traduce şi o realitate tipic italiană: luatul mesei împreună cu prietenii face parte din cultura lor, este un stil de viaţă. Nenumăratele feluri de mâncare, consumul de vinuri bio şi… vorbăria multă sunt atât de italieneşti!

Raportat la discuţiile formale, despre copii, ţigările electronice, Uber, mame şi soacre, conversaţiile din „cutia neagră“ vor fi mai apetisante. Scot din Peppe, Carlotta, Lele, Rocco, Eva, Cosimo şi Bianca latura lor reală, „the dark side of the moon“. Nu întâmplător întâlnirea celor şapte prieteni are loc în timpul unei eclipse de lună. Apartamentul este ca o bulă de vise ascunse, din care ies când fac pauze de masă ori îi bulversează o nouă descoperire din smartphone-urile lăsate la vedere. Atunci, se duc pe balcon şi admiră eclipsa…

„Perfetti sconosciuti“/ „Complet străini“ este o comedie dulce-amară, cu efect meditativ şi de binedispunere în egală măsură. Este acoperită şi partea de visare, pentru că finalul şi alternanţa dintre scenele de interior şi scenele de exterior (de pe balcon) îi dă filmului un realism magic, intermediat de un astru care se arată şi se ascunde în acelaşi timp. Spectatorul se va întreba el singur cât a fost adevăr şi cât minciună, cât realitate şi cât ficţiune. Însă până una, alta, îşi va deschide telefonul şi va intra pe facebook, îşi va verifica/şterge mesajele sau apelurile nepreluate, ca să nu lase loc nici unui studiu al omului să-i afle cel de-al treilea nume, pe care doar el însuşi îl ştie şi nu-l va dezvălui. 🙂

Notă film:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *