Thrillerul „Get Out“/ „Fugi!“: discriminare și hipnoză

Este atâta amabilitate în rândul personajelor din filmul „Get Out“/ „Fugi!“, al lui Jordan Peele, încât începi să-ți pui întrebări asupra formelor pe care le poate lua politețea.

Rose este prea drăguță cu iubitul ei afro-american, Chris, iar Missy și Dean Armitage, potențialii socrii ai lui Chris, sunt excesiv de ospitalieri cu potențialul ginere. Invitații care vin la petrecerea soților Armitage par și ei setați pe un anumit tip de comportament din sfera respectului exagerat. La fel se întâmplă și cu Walter și Georgina, servitorii casei Armitage. Ating punctul culminant al prefăcătoriei! Deși, stupoare!, nu sunt albi…

Heinrich Böll scria în „Partida de biliard de la nouă și jumătate“ că „Politețea este, totuși, cea mai sigură formă de dispreț“. Nu există îndoială că rasa negroidă nu este foarte iubită de albii din „Get Out“/ „Fugi!“ și că discriminarea ar fi, în lumea în care trăim, un subiect rezolvat. Tensiunile interrasiale încă există. În lungmetrajul lui Jordan Peele, ele sunt mascate de discursuri ironice, observații sarcastice și remarci usturătoare la adresa lui Chris. Aruncate așa, diplomat, însă cu scop precis. 🙂

Chris îi vizitează pe soții Armitage, împreună cu Rose, și simte multe lucruri în neregulă încă de la prima îmbrățișare de curtoazie. Ciudățeniile iau amploare odată cu petrecerea dată de părinții lui Rose. În cazul în care Chris ar fi fost mai atent la semnul prevestitor care i se arată pe drum (vedeți în film despre ce este vorba) și care a stârnit în el amintiri profunde – oare e un semn de „atenționare“ din partea mamei lui, îngerul lui păzitor? – poate că protagonistul ar fi avut alt destin. Dar asta ar fi însemnat ca filmul să se oprească aici…

Cine este Rose? Cine sunt soții Armitage? Puțin contează. Important în poveste este ce vor ei. Ce vor ei de la Chris, mai exact. Și cum procedează ca să obțină ce vor. Filmul „Get Out“/ „Fugi!“ îți fierbe imaginația la foc încet. Ca într-o piesă de teatru Nō, personajele au fețele înțepenite în anumite expresii, par păpuși împăiate, complicat să le ghicești imediat adevărata fire. Singurul fără mască este Chris pentru că, tot ca în teatrul Nō, este prea inocent ca să o poarte.

Suspansul crește treptat și hipnotic, întâmplările te prind atât de tare în capcana lor, încât există riscul să treci cu maximă neatenție peste prima scenă din film, care e și cea mai importantă ca să înțelegi misterul evenimentelor. Voi, însă, să nu o faceți!