Interviuri

Marius Copel, despre Cinepolitica 2017: „Dacă nu aş putea să văd decât un singur film, aş alege Putin Forever?“

Marius Copel, directorul artistic al Festivalului Cinepolitica 2017, a vorbit pentru dinfilme.ro despre ediţia de anul acesta a singurului festival de film politic din România: cum a ales filmele, care este recomandarea lui „de suflet“ şi cum ar arăta, din punctul lui de vedere, un film politic inspirat de realitatea românească a zilelor noastre. 🙂

Dinfilme.ro: Din câte filme a trebuit să faci selecţia pentru Cinepolitica, ediţia de anul acesta?
Marius Copel: Ca în fiecare an, urmăresc cam o sută de filme ca să pot ajunge la un line-up care să răspundă la toate criteriile. Filme documentare găsesc întotdeauna destul de uşor. Problemele apar cu filmele de ficţiune. Se fac foarte puţine filme politice jucate cu adevărat bine. Aici am de tăiat din plin pentru că multe din ele sunt aproape de nevăzut. Dar cele făcute serios, pe care până la urmă reuşesc să le găsesc, merită tot efortul.

Care au fost criteriile după care le-ai selectat?
În general, am trei criterii. Primul: subiectul şi greutatea sa în contextul actual. La nivel global. Al doilea: calitatea producţiei şi/sau valoarea artistică. Până la urmă vorbim de filme, de artă cinematografică. Contează foarte mult să nu uităm asta. Cel de-al treilea: relevanţa pentru publicul din România. Nu putem aduce subiecte sau poveşti cu care publicul de aici nu se poate conecta. Dacă cele trei criterii se întâlnesc, avem ce proiecta.

Publicul este din ce în ce mai variat. Atât ca vârstă, cât şi ca păreri sau simpatii. Cred că e un lucru bun, e un semn de normalitate.

Ai un film „de suflet“, pe care ai vrea neapărat să-l vadă publicul?
Deşi mi-e greu să aleg, o voi face. Dacă nu aş putea să văd decât un singur film, aş alege Putin Forever?. Îmi răspunde mie, personal, la nişte întrebări. Şi cred că ar putea răspunde şi altora, celor care au fost sau au urmărit evenimentele din iarna asta, din Piaţa Victoriei.

Citeşte şi:  Cinepolitica 2017: poveşti cu intrigi de palat, călăi şi trafic de organe

Raportat la ediţiile anterioare, poţi spune că există un public în România pentru genul acesta de producţii?
Publicul este din ce în ce mai variat. Atât ca vârstă, cât şi ca păreri sau simpatii. Cred că e un lucru bun, e un semn de normalitate. Din ce am observat, publicul din România se adaptează foarte repede unor idei noi. E important cum le împachetezi şi să nu-l dezamăgeşti pe spectator atunci când îţi face bucuria de a participa la eveniment.

E pur şi simplu un festival, un loc în care se văd filme, se vorbeşte liber şi, poate, un moment în care oamenii se adună ca să înţeleagă un pic mai bine ce se întâmplă în jurul lor.

Cum i-ai convinge pe cei mai puţin iniţiaţi să vină la Cinepolitica?
Le-aş spune că nimeni nu e iniţiat de fapt, toţi caută răspunsuri sau întrebări noi. E pur şi simplu un festival, un loc în care se văd filme, se vorbeşte liber şi, poate, un moment în care oamenii se adună ca să înţeleagă un pic mai bine ce se întâmplă în jurul lor.

Dacă ar fi să faci un film politic inspirat de România zilelor noastre, pe cine ai pune în rol pozitiv şi pe cine în rol negativ?
Aş face un serial care nu se termină niciodată, cu o mie de personaje care sunt, pe rând, pozitive şi negative. Şi apoi aş lua-o de la capăt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *