Filme, Noutăți

Filmul „Vara s-a sfârșit“ are premiera în România pe 5 mai

Cel de-al treilea lungmetraj semnat de Radu Potcoavă și primul film românesc din ultimii 25 de ani în care protagoniștii sunt interpretați de copii intră în cinematografele de la noi pe 5 mai.

„Vara s-a sfârșit“ a avut premiera mondială în 2016, cu ocazia Festivalului Internațional de Film de la Montréal. Acțiunea are loc într-un orășel de pe malul Dunării, în timpul vacanței de vară. Mircea (Nicholas Bohor) îl ajută pe Alex (Dan Hurduc) să-și însceneze răpirea și să-și șantajeze un tată absent, fără să-și dea seama de urmările acestui joc.

Este un film despre copilărie. Despre cum era în anii ’90, când nu aveam nici smartphone-uri, nici tablete și nici Facebook. Când să fii online însemna să ieși în curtea școlii, maidanul din spatele blocului era cel mai tare afterschool, iar blugii largi și șapca cu Chicago Bulls erau cel mai tare status (și un statement, în același timp). Am făcut acest film cu gândul la prietenii mei din copilărie și la copilăria mea, implicit. Sunt sigur că fiecare dintre noi am avut în preajmă câte un Alex pe care să îl admirăm sau o Ioana de care să fim îndrăgostiți în secret și, mai ales, poate unii dintre noi am fost chiar Mircea, copilul cuminte și tăcut. Îmi doresc ca filmul să ne aducă aminte de ei și de noi, fie chiar și pentru un moment. (Radu Potcoavă)

Regie: Radu Potcoavă
Distribuţie: Nicholas Bohor, Dan Hurduc, Ofelia Popii, ȘerbanPavlu, Valentin Popescu, Virginia Rogin, Dorian Boguță, CrinaTofan, Mihai Albu
Scenariu: Cristina Bîlea
Imagine: Oleg Mutu
Montaj: Cătălin Cristuţiu
Scenografie: Mălina Ionescu
Costume: Svetlana Mihăilescu
Muzica: Cristian Călin
Coloana sonoră: Alex Dragomir

Două bilete la preț de unul, miercurea, la orice film, în cinematografele partenere Orange.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *