Noutăți, Seriale

Serialul „Unde dai și unde crapă“, din aprilie pe AXN

Filmul „Unde dai și unde crapă“/„Snatch“ (r. Guy Richie) revine într-o adaptare pentru TV în luna aprilie a acestui an.

Inspirat de filmul cu același titlu, lansat în 2000, serialul „Unde dai și unde crapă“ este regizat de Lawrence Gough (4 episoade), Nicholas Renton (4 episoade) și Geoffrey Sax (2 episoade). Din distribuție fac parte actori care au jucat în producții celebre, cum ar fi „Harry Potter“ (Rupert Grint), „Gossip Girl“ (Ed Westwick) sau „Skins“ (Luke Pasqualino).

După ce un camion plin cu aur este atacat de un grup de tineri, răufăcătorii sunt implicați într-o serie de întâmplări care le scapă de sub control și ajung, de la un banal furt, direct în liga mare a crimei organizate. Provocările sunt dintre cele mai diverse: un oraș care nu-ți oferă siguranță, polițiști peste tot, luptători aprigi pe ring și infractori locali dintre cei mai periculoși.

Citeşte şi:  Joaquin Phoenix: „Când joc într-un film, mă gândesc că e cel mai greu film în care am jucat vreodată“

Cunoscut pentru rolul Ron Weasley din Harry Potter, Rupert Grint va juca unul dintre personajele principale. Este pentru prima dată când actorul apare într-un serial. În adaptarea TV a filmului cult Unde dai și unde crapă, Grint îi dă viață lui Charlie Cavendish, un gangster care provine dintr-o familie bogată și dezorganizată.

Primul sezon are 10 episoade, iar filmările au avut loc în totalitate la Manchester. Creatorul serialului este Alex De Rakoff, cunoscut pentru Dead Man Running, The Calcium Kid și jocurile video Need for Speed: The Run, Grand Theft Auto 2.

Un comentariu pentru “Serialul „Unde dai și unde crapă“, din aprilie pe AXN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *