Filme, Recenzii filme

„La La Land“, ecranizarea unui vis pe care toți l-au trăit cel puțin o dată

Votat pozitiv de majoritatea criticilor de film, „La La Land“ a fost numit un omagiu adus genului musical din epoca de aur a Hollywood-ului, cu o poveste care are puterea de a-i face pe spectatori să râdă, să viseze, să îşi dorească să intre în magia ei.

„Literatura bună este ca muzica bună“, scria Julio Cortázar într-un eseu pe care îl găsiți în volumul „Ocolul zilei în optzeci de lumi“ (Ed. Art, 2014). Parafrazându-l pe romancierul sud-american, se poate spune că și filmul bun este ca muzica bună.

De ce este „La La Land“ un film bun? În primul rând pentru că este scris și regizat de Damien Chazelle, cel care în 2014 ne-a adus „Whiplash“, premiat la Oscar de 3 ori: cel mai bun actor în rol secundar (J.K. Simmons), cel mai bun mixaj de sunet, cel mai bun montaj. „Whiplash“ nu este doar povestea unui toboșar, a „băii de aburi“ dintr-o sală de repetiții, ci și a relației dintre toboșar ca elev, și profesorul dificil, imprevizibil și perfecționist.

„La La Land“ a strâns deja 7 nominalizări la Globurile de Aur și se poziționează printre marii favoriți la Oscaruri. Damien Chazelle a atins prin acest musical – un gen pe care nu toată lumea îl digeră – punctele sensibile ale criticilor americani, atașați de producțiile din epoca de aur a Hollywood-ului, pe care regizorul le-a inclus în film alături de musical-urile franțuzești. De altfel, intenția lui declarată a fost să canalizeze magia și energia acestor producții într-un context nou, să le aducă în miezul unei societăți contemporane blazate. Să molipsească prezentul cu romantism, pasiune și vis. Și i-a reușit! Iată al doilea motiv care face din „La La Land“ un film bun.

„Jazz-ul aparține viitorului, și nu trecutului“, spune Sebastian (Ryan Gosling). Se autodeclară un romantic fără leac, vorbește cu patimă despre muzica pe care o place și își dorește să-și deschidă propriul club, cu propriile creații, în care să se audă numai jazz. Intensitatea și implicarea cu care idealistul muzician povestește despre jazz, amintește de febra rândurilor scrise de Julio Cortázar, despre Louis Armstrong și concertul lui din Paris, de pe 9 decembrie 1952.

O lume care ar fi început cu Picasso, în loc să sfârșească odată cu el, ar fi o lume exclusiv pentru cronopi (n.r. artiști) și ei și-ar face de cap pe la toate colțurile, iar Louis (n.r. Armstrong), cocoțat pe un stâlp de iluminat, ar cânta ore în șir, făcând să cadă din cer bucăți de stele din sirop de zmeură, spre deliciul copiilor și al câinilor. La astfel de lucruri te gândești când stai pierdut într-o sală de spectacole de pe Champs-Élysées și Louis urmează să apară dintr-o clipă în alta (…). – fragment din „Louis, cronopiu enorm“, eseu publicat în „Ocolul zilei în optzeci de lumi“

La rândul ei, Mia (Emma Stone), cu care Sebastian se intersectează prima dată în trafic, are aceleași dorințe, exprimate cu aceeași intensitate, dar raportate la actorie. Scrie scenarii, dezvoltă idei, își închipuie că ar putea cuceri auditoriul cu ele. Respinsă sistematic la castinguri, Mia aspiră la recunoașterea pe care o râvnea și Sam, în „Birdman“, interpretată tot de Emma Stone. Nimeni nu pare să o asculte, nimeni nu îi dă o șansă, poate e cazul să se retragă, crede ea, pentru că e posibil să nu fie la fel de bună pe cât își imaginează, însă chiar atunci când e pe punctul de a renunța, apare norocul. Să nu renunți la visul tău secret, oricât de vetust ar suna el, este unul dintre mesajele subtile pe care Damien Chazelle le transmite prin acest lungmetraj.

Citeşte şi:  Bill Skarsgård este Pennywise în filmul „IT“

Un alt motiv care face din „La La Land“ un film bun este povestea în sine și felul în care este ea spusă, modul în care sunt folosite culorile, în care sunt explorate platourile de filmare, costumele și toate elementele expresioniste specifice epocii de aur hollywoodiene. Idila Miei și a lui Sebastian devine molipsitoare, iar trecerea din lumea trăită spre lumea dansată, cântată, transformă aventura lor muzicală într-un realism magic. Damien Chazelle a atins prin acest musical nu numai punctele sensibile ale criticilor de film, ci și punctele sensibile ale spectatorului de rând. Cu siguranță există în viața fiecăruia o iubire, să-i spunem, neîmplinită. Un La La Land în care fiecare s-a visat ori și-a imaginat cum ar fi arătat viața, dacă legătura respectivă s-ar fi consumat total. Ei bine, Damien Chazelle face ca acest vis să devină realitate, chiar dacă una proiectată pe marele ecran. 🙂

Notă film:

2 comentarii pentru “„La La Land“, ecranizarea unui vis pe care toți l-au trăit cel puțin o dată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *