Filme, Recenzii filme

„Fixeur“: mecanica sentimentelor

„Fixeur“ este cel de-al cincilea lungmetraj regizat de Adrian Sitaru („Pescuit sportiv“, „Domestic“, „Din dragoste cu cele mai bune intenții“, „Ilegitim“) și are premiera pe 27 ianuarie. Filmul este povestea unui stagiar aspirant la postul de jurnalist, dar și o călătorie de inițiere, deloc lipsită de aventuri, într-o lume în care fiecare abuzează, într-un fel sau altul, de cei din jur.

„Totul e mecanică pură, totul pornește de la creier“, concluzionează un călător într-un tren, după ce îi povestește lui Radu (Tudor Istodor) cum a scăpat el de durere când i-a fost amputată o mână. Camera de filmat se oprește asupra „mâinii fantome“, proteza călătorului, așezată sus, pe locul pentru bagaje. Urmează un cadru lung și apăsător, luminat vag, într-un tren de noapte, trenul pe care Radu, stagiar la biroul din București al Agenției France Press, îl ia ca să ajungă în Bistrița, unde urmează să se întâlnească cu Anca (Diana Spătărescu), una din cele două prostituate minore repatriate recent din Franța.

Scena poate părea o diversiune în filmul lui Adrian Sitaru, o abatere de la firul narativ principal. „Fixeur“ spune povestea lui Radu, jurnalist aspirant la un post de reporter, căruia i se ivește oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franța. Pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu realizează că înverșunarea cu care înțelege să facă această meserie este îndoielnică.

În afară de impresia unei diversiuni, episodul cu monologul pasagerului ciung, din spațiul semi-obscur, este la fel de misterios ca prezența personajelor cu care interacționează Alex (Bogdan Dumitrache), tot în tren, în lumini clare sau vagi, în drumul lui spre/de la mama internată, în filmul „Din dragoste cu cele mai bune intenții“, regizat de Adrian Sitaru. Îl pregătesc mental pentru ceea ce urmează, îl molipsesc cu teamă și îi sporesc panica, îl programează.

Mecanica pură este demonstrată variat în „Fixeur“. Radu îi explică fiului iubitei sale, Carmen (Andreea Vasile), că pentru a deveni campion la înot trebuie să țină palmele întinse și să lovească apa ca și când ar pălmui pe cineva. Carmen ronțăie biscuiți Salatini și se sărută zgomotos cu Radu când privesc reportajul TV cu Ionela, cealaltă prostituată – pentru ei, este un material didactic, nu o mărturie a unei minore care tocmai a trecut printr-o traumă. Axel (Mehdi Nebbou), colegul jurnalist din Franța, trebuie să se încadreze și el în parametrii unui interviu care să stoarcă emoții, atunci când o filmează pe mama Ancăi – Lumina este bună?, Unghiul este potrivit?, Microfonul este pornit? Iar proxenetul Viorel o învață pe Anca tainele prostituției exemplificând printr-o înregistrare video. „Poți face și tu ce face ea“, o îndrumă „mentorul“. Cu alte cuvinte, e un detaliu de mecanică pură, o mecanică pură care duce la abuz.

Citeşte şi:  Interviu cu Daniel Sandu, regizorul filmului „Un pas în urma serafimilor“
Scena în care mama Ancăi este intervievată
Scena în care mama Ancăi este intervievată

Toți abuzează de cineva în „Fixeur“, într-un fel sau altul, direct ori indirect, pentru că toți sunt marionetele unui automatism controlat de creier, și nu de conștiință. Excepție face măicuța de la Centrul Sf. Ana, unde este cazată Anca. Atitudinea sa, însă, va fi judecată aspru de jurnaliștii porniți să obțină întrevederea cu Anca. „S-au făcut sute de reportaje pe tema asta. Credeți că o va ajuta cu ceva?“, îi întreabă retoric măicuța. Pe victimă, nu, pe cei care vor să obțină un subiect de senzație, da, ar fi răspunsul.

În afară de sensurile primare ale cuvântului „fixeur“ – în franceză, este persoana, de obicei locală, care face aranjamente pentru echipe de jurnaliști din alte țări, ce vin să realizeze reportaje în țara Fixeurului sau, cu o conotație mai generală, cu sens și negativ, persoana care face aranjamente pentru alte persoane, îndeosebi în chestiuni ilicite – „fixer“, în engleză, este și denumirea pentru substanța ce imprimă imaginea pe hârtia fotografică, o metaforă în cazul erei digitale, o metaforă potrivită și pentru film. Definițiile au fost oferite de Adrian Sitaru în interviul pe care îl găsiți aici. Să reținem ultima explicație, „fixer“, substanța ce imprimă imaginea pe hârtia fotografică.

Radu are de reglat/fixat în viața lui două lucruri: relația cu fiul lui Carmen și obținerea jobului de jurnalist la AFP. Mizele sunt puternice în ambele situații, dar numai după ce o va cunoaște personal pe Anca, i se va imprima cu adevărat sensul călătoriei sale în lumea din afară și dinlăuntrul său. Drumul lung spre Bistrița începe cu un discurs despre o „mână fantomă“ și se termină cu o revelație, după ce vorbește cu o fată reală. Pus față în față cu Anca, Radu este asemenea fotografului căruia, aflat în laboratorul de developare, i se dezvăluie înțelesul total al unei imagini de-abia când vede fotografia palpabilă, care rezultă tot după un proces de mecanică pură.

Notă film:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *