Noutăți

„Fixeur“: în ce orașe va putea fi văzut, începând cu 27 ianuarie

Cel de-al cincilea lungmetraj semnat de Adrian Sitaru, după „Pescuit sportiv“, „Domestic“, „Din dragoste cu cele mai bune intenții“, „Ilegitim“, va rula în cinematografele din București și alte 25 de orașe din 27 ianuarie 2017.

Distribuit de Domestic Film, Fixeur va putea fi văzut la București, Bârlad, Bistrița, Botoșani, Brașov, Buzău, Caransebeș, Cluj-Napoca, Constanța, Deva, Focșani, Galați, Gura Humorului, Iași, Odobești, Oradea, Oravița, Pitești, Reșița, Sibiu, Slobozia, Suceava, Târgu Mureș, Timișoara, Vaslui și Vulcan.

Proiecții în avanpremieră:

  • 19 ianuarie, ora 20.00 la Cinema Victoria din Cluj-Napoca în cadrul Cinematecii TIFF, în prezența regizorului Adrian Sitaru, a actorului Tudor Istodor și a co-scenaristului, directorului de imagine și producătorului Adrian Silișteanu;
  • 20 ianuarie, ora 20:00, la Cinema Dacia din Bistrița;
  • 23 ianuarie, ora 20:00, la  Cinema Elvira Popescu din București;
  • 25 ianuarie, la Happy Cinema din Buzău și Focșani.

Întâlniri cu regizorul și actorii:

  • 28 ianuarie, de la ora 20:00, în Sibiu, la CineM-A văzut la Habitus (va fi prezent Adrian Sitaru);
  • 29 ianuarie, la Cinema One Brașov (Coresi Shopping Center) – vor fi prezenți, la proiecția de gală, regizorul și actorii Tudor Istodor și Andreea Vasile
Citeşte şi:  „Febra lalelelor“: filmul în care Christoph Waltz îşi dă jos haina de ticălos

„Fixeur” a câștigat luna trecută, Premiul pentru cel mai bun actor, acordat lui Tudor Istodor, și Mențiune Specială a Juriului în cadrul Les Arcs European Film Festival.

SINOPSIS. Radu este stagiar la biroul din București al Agenței France Presse și aspiră la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franța îi dă ocazia să își dovedească competențele. Însă, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu realizează că înverșunarea cu care înțelege să facă această meserie este îndoielnică.

Citește și:
Interviu cu Adrian Sitaru„Fixer, în engleză, este și denumirea pentru substanța ce imprimă imaginea pe hârtia fotografică, o metaforă în cazul erei digitale, o metaforă potrivită și pentru film“

Un comentariu pentru “„Fixeur“: în ce orașe va putea fi văzut, începând cu 27 ianuarie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *