Animaţie, Recenzii filme

„Vaiana“: o semi prinţesă şi un semi zeu luptă ca inima naturii să bată din nou

„Vaiana“, cea mai nouă animaţie Disney, distribuită în România de Forum Film, are premiera în cinematografele de la noi astăzi, 25 noiembrie. Este o poveste care ne arată că încăpățânarea și curiozitatea au numai de câştigat.

Asemenea micuței Saoirse, din „Song of the See“ (2014), Vaiana este atrasă de apă și de necunoscutul ei încă din fragedă pruncie. În limba malaio-polineaziană, numele său înseamnă ocean, apă, dar şi culoarea albastru. Apa, la rândul ei, o cheamă şi o alege pentru ca la vârsta adolescenţei, protagonista să plece într-o călătorie dincolo de bariera de recif.

„Nu ai voie dincolo de recif“, îi interzice categoric tatăl. Dar când nucile de cocos nu mai sunt comestibile, iar plasele de prins peşte goale, se pare că doar „dincolo de recif“ s-ar putea să existe o rezolvare. Resorturile aventurii sunt însă mult mai adânci, la fel ca oceanul în sine, pentru că Vaiana descoperă pe ţărm ceva care declanşează în ea instinctul de navigator. Ca şi fantasticul Domn Vulpe, trebuie să-i reamintească tribului din care face parte adevărata lui origine, cea de navigatori, de nomazi, cum spune chiar ea.

În aventura oceanică i se vor alătura două personaje, pe cât de antitetice, pe atât de amuzante: un cocoş pirpiriu şi un semizeu scos din bârlogul lui confortabil de ambiţioasa eroină. Îl cheamă Maui şi, stârnit de Vaiana, are o misiune deloc simplă: să redea inima unei zeităţi pietrificate, Te Fiti. În funcţie de asta, ordinea în natură, pe insule, în lumea vegetală sau acvatică, îşi va reveni (sau nu!) la cursul ei firesc. Maui aduce şi o noutate în rândul poveştilor Disney: între el şi Vaiana legătura va fi pur prietenească. Poate şi pentru că nu este o prinţesă propriu-zisă, chiar dacă are „fustă şi animal de companie“. 🙂

Citeşte şi:  Anim'est 2017: cum au fost lungmetrajele din competiție și din afara ei

John Musker, unul dintre regizorii lungmetrajului animat, a declarat într-un interviu pentru Huffington Post că în copilărie l-au influențat cărțile lui Herman Melville și Joseph Conrad și că exotismul din Insulele Pacificului l-a provocat și i-a incitat dorinţa de cunoaştere. A transpus acest exotism pe marele ecran printr-un musical antrenant (coloana sonoră este bogată şi foarte ritmată), prin trimiteri spre legende locale şi o acţiune plasată în peisaje luminoase, viu colorate. Toate aceste elemente compun un univers solar, optimist şi creează o atmosferă care îi va absorbi atât pe părinţi, dar mai ales pe copii.

Notă film:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *