Filme, Recenzii filme

„Florence“: „talentatul“ St. Clair Bayfield

Regizat de Stephen Fears (The Queen, Dangerous Liaisons)cu Hugh Grant şi Meryl Streep în roluri principale, „Florence“ intră în cinematografe astăzi, 11 noiembrie. Comedia este o ecranizare după povestea lui Florence Foster Jenkins, o bogătaşă cu aspiraţii muzicale şi un om cu o suferinţă ascunsă.

Este imposibil ca un bărbat atât de talentat la dans, cu gusturi în materie de femei, fost actor, deşi neîmplinit în carieră, să nu aibă şi simţul ridicolului. St. Clair Bayfield (Hugh Grant) este managerul şi soţul de zi al lui Florence (Meryl Streep). De zi, pentru că relaţia lor este o „înţelegere“ (motivul îl aflaţi în film), nu este un mariaj clasic. Noaptea, după ce o adoarme pe soţia din acte cu versuri siropoase, pleacă tiptil în garsoniera închiriată unde îl aşteaptă Kathleen (Rebecca Ferguson), un personaj care duduie de viaţă, exploziv şi conştient de dualitatea acestei legături. Şi ea, ca şi Florence, acceptă tacit situaţia.

Bayfield le iubeşte pe amândouă la fel de intens. Ar fi fost poate mai fericit dacă îşi consuma iubirea pentru o femeie cu numele Florence-Kathleen. Dar se descurcă şi-aşa. Este un soţ model şi un amant fidel. Prinde imediat slăbiciunile amâdurora şi îşi construieşte încrederea în ele alimentându-le vulnerabilităţile.

„Am fost cu adevărat fascinat de Bayfield“, spune Hugh Grant, actorul care îl interpreteză pe soţul dual. Şi adaugă: „(…) chiar mi-a plăcut să intru în pielea lui, ceea ce nu s-a întâmplat cu toate personajele pe care le-am jucat. Nepot ilegitim al unui conte, Bayfield a cutreierat lumea și a rămas un actor eșuat, ajungând la New York aproape fără niciun ban. Aici a cunoscut-o pe Florence, o moștenitoare care sponsoriza viața muzicală a New York-ului, cu care a început să se înțeleagă imediat“.

Lipsită de cel mai mic talent, Florence visează să devină soprană. St. Clair Bayfield îi încurajează visul şi îi susţine lipsa de talent fără nici o remuşcare. Efectul prestaţiilor sale este de un comic uriaş asupra publicului profan sau cunoscător, iar pianistul Cosmé McMoon (Simon Helberg) exprimă prin mimica feţei, de-a lungul filmului, reacţiile ilare ale auditoriului mai bine decât orice exces de râs sau hohot. Cu toate astea, închipuita soprană are în ea un soi de inocenţă seducătoare, jucată atât de firesc de Meryl Streep.

Citeşte şi:  Filmul „The Square“ deschide Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest

Bayfield îi oferă o siguranţă oarbă în ea, o apără, o protejează – controlează articolele din ziare, plăteşte cronici pozitive, alege publicul care vine la serate sau evenimente mai ample în care cântă Florence. Face orice pentru a o ţine departe de adevărul crud, pentru a nu sparge bula de iluzii. Este o dovadă de dragoste? Se simte cumva vinovat? Îşi menţine cald rolul de soţ model? „Florence“ nu e o doar o comedie cu distribuţie de Oscar şi Globuri de aur, ci şi o poveste care te intrigă în egală măsură, atât timp cât ridicolul este tratat cu umor, iar muzica este văzută ca un „hobby“.

Notă film:


DETALII BIOGRAFICE: Cine a fost Florence Foster Jenkins

Florence Foster JenkinsS-a născut în Pennsylvania, în anul 1868. În timpul copilăriei a cântat la pian, şi-a dorit să-şi cultive pasiunea şi în adolescenţă, dar s-a lovit de încăpăţânarea tatălui de a-i finanţa studiile muzicale. Pleacă de-acasă, lucrează ca profesoară de pian şi se stabileşte în New York. Visul ei era să devină cântăreaţă.

În 1909, tatăl ei moare şi îi lasă o moştenire considerabilă. Tot în 1909 îl întâlneşte pe St. Clair Bayfield, actor ratat, nepotul ilegitim al unui conte englez.

Florence ia lecţii intense de canto, frecventează cercurile sociale muzicale din New York, pune pe picioare The Verdi Club, produce şi joacă în mai multe tablouri vivante populare, în faţa unui public privat. Susţine recitaluri din Verdi, Mozart, Johann Strauss şi Brahms, acompaniată fiind de pianistul ei, Cosme McMoon.

În ciuda – sau poate din cauza – lipsei sale de talent, a atras numeroși entuziaști, iar faima sa a răsunat dincolo de saloanele din înalta societate. Interpretarea de la Carnegie Hall, New York, din 25 octombrie 1944 atinge „apogeul“ acestui succes – biletele s-au vândut în doar două ore, iar printre spectatori s-au aflat şi cebrități precum Cole Porter și Gian Carlo Menotti, compozitori, dar și soprana Lily Pons. Florence a murit câteva luni mai târziu, la vârsta de 76 de ani.

Foto: Freeman Entertainment, wikipedia.org

3 comentarii pentru “„Florence“: „talentatul“ St. Clair Bayfield

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *