Interviuri

Interviu Maren Ade: „Sunt foarte fericită în spatele camerei de filmat, și nu în fața ei“

Invitată în România, cu ocazia Festivalului Les films de Cannes à Bucarest, Maren Ade a acordat site-ului dinfilme.ro un interviu în care a vorbit despre noul ei lungmetraj, despre regizorii care îi plac, despre colaborarea cu actorii români din distribuție, dar și despre personajul din Toni Erdmann de care se simte cel mai atașată.

Propunerea Germaniei la Oscar și filmul care a deschis Festivalul filmelor de Cannes la București, Toni Erdmann intră în cinematografele de la noi astăzi, 21 octombrie.

Regizat și cu un scenariu scris de Maren Ade, filmat aproape integral în România, Toni Erdmann a fost inclus recent în Top 100 cele mai bune filme ale secolului XXI, de către BBC Culture. Coproducția germano-română a fost recompensată, pe Croazetă, cu Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film al anului.


Dinfilme.ro: Când ai scris scenariul, care a fost intenția ta, să scoți în evidență personajul Toni Erdmann sau Ines Conradi?
Maren Ade: Când am scris scenariul – care mi-a luat ceva timp -, într-o primă fază m-au interesat personajele ca o constelație alcătuită din doi oameni, tatăl și fiica mai exact. Mă preocupau lupta și conflictele dintre ei, plecând de la subiecte ca dragostea sau apropierea unul de altul. I-am vrut cât mai diferiți posibil, nu numai ca mentalitate, ci și ca fel de a fi. Apoi, cu cât povestea creștea – a implicat o uriașă muncă de documentare, am călătorit de mai multe ori în România-, am îmbogățit-o și cu alte elemente.

De cine te simți mai atașată, de Toni Erdmann sau de Ines Conradi?
Îmi plac amândoi, însă aș putea spune că mă simt mai apropiată de Ines, pentru că e un personaj feminin și pentru că am avut senzația că o înțeleg un pic mai mult. Pe de altă parte, îmi place și umorul lui Toni Erdmann. De fapt, îți dorești în sinea ta să fii ca el, dar îți dai seama că ești cel mai adesea ca Ines. Cred că sunt, cumva, între.

Există în filmul tău anumite scene care stârnesc râsul și pe care numai românii le-ar putea înțelege – cum ar fi confuzia între București și Budapesta sau faptul că unii muncitori refuză să-și pună mănuși de protecție când lucrează. Cu cine te-ai consultat pentru a obține aceste detalii?
Da, confuzia între București și Budapesta este o glumă clasică. Îl știu de mult timp pe regizorul Corneliu Porumboiu, el m-a ajutat să găsesc niște oameni, persoane care muncesc în industria petrolieră, cu care am vrut să vorbesc. A citit și scenariul, am discutat pe marginea lui și cred că i-a plăcut. Am fost ușurată că românii au crezut că e ok să fac asta – sunt o mulțime de regizori foarte buni în România și m-am gândit că nu are nevoie nimeni de mine aici să fac un film. De asemenea, și Ada Solomon a avut un rol important. M-a încurajat, în special, să vin cu această perspectivă.

În afară de regizorii din Noul val românesc, îmi plac regizorii portughezi – Miguel Gomes, iar dintre cei mai vechi, John Cassavetes.

Produci filme, le regizezi, scrii scenarii. Ți-ai dorit vreodată să fii actriță?
Actriță? O, nu! Nu pot juca! Știi, uneori, când regizezi, se poate întâmpla să nu poți explica prin cuvinte unui actor ce are de făcut și ești nevoit să îi arăți, exact, ce vrei de la el, să joci în locul lui. Devii fără să vrei personaj, iar dacă nu ești capabil să intri în rol, nu e deloc ușor pentru el. Iar eu nu cred că sunt potrivită să fiu actriță. Deci, nu, sunt foarte fericită în spatele camerei de filmat, și nu în fața ei!

Ce regizori îți plac?
Sunt mulți regizori buni! În afară de cei din Noul val românesc, îmi plac regizorii portughezi – Miguel Gomes, iar dintre cei mai vechi, John Cassavetes.

Cum îți alegi actorii cu care lucrezi?
Întotdeauna în urma unui casting! Doar așa îmi dau seama dacă un actor este perfect pentru rolul pe care i-l propun și dacă pot lucra cu el. Cât despre actorii români din distribuția Toni Erdmann, a fost o plăcere să colaborez cu toți (n.r. Alexandru Papadopol, Vlad Ivanov, Cezara Dafinescu, Ingrid Bișu, Manuela Ciucur, Victoria Cociaș, Radu Bânzaru, Luana Stoica, Cosmin Pădureanu, Miriam Rizea, Mihai Manolache). Au fost foarte concentrați asupra rolurilor.

Tot ceea ce face Winfried Conradi, face din disperare, pentru fiica lui.

S-a respectat scenariul sau au existat și improvizații?
95% a fost scenariu scris, au fost și mici improvizații permise, dar nu multe.

Este adevărat că Toni Erdmann e inspirat de tatăl tău care obișnuia să glumească punându-și dinți falși?
Da, tatăl meu chiar făcea asta într-o vreme… E singurul lucru pe care l-am împrumutat, „furat“ de la el. Când era la restaurant, de exemplu, în timp ce-l aștepta pe chelner cu comanda, își punea dinți falși din dorința de a se transforma într-un personaj. Mi-a plăcut genul acesta de transformare și am folosit-o în film!

De ce ai ales, ca gen, comedia, și nu drama?
Pentru mine, Toni Erdmann este o dramă, atât timp cât mai toate comediile își trag seva din drame. Tot ceea ce face Winfried Conradi, face din disperare, pentru fiica lui. Și mai consider că dramei și comediei le stau bine împreună.

În timpul vizionării, mi s-a părut că prima parte este mai mult dramă, iar a doua mai mult comedie…
Da, și eu cred la fel. Prima parte e oribilă, vorbește despre sfârșitul relației dintre ei, totul merge din rău în mai rău. Asta a fost și intenția mea! Am creat anume diferite situații astfel încât singurul mod prin care putea fi salvată relația dintre tată și fiică era sosirea lui Toni Erdmann în viața lui Ines.

Am nevoie întotdeauna de puțină relaxare între filme.

Cum e munca ta ca femeie regizor pe un platou de filmare?
Nu atât de diferită față de cea a unui bărbat! Vreau doar să precizez că, în cazul meu, înainte de filmări, mă întâlnesc întotdeauna cu echipa tehnică și le spun că nu mă interesează atât de tare latura asta, tehnică. Bineînțeles, asta nu presupune că nu mă interesează ce fac, recunosc doar că nu sunt atât de bună în acest domeniu. Ideea e să se simtă liberi.

Ai putea să-mi recomanzi 3 filme străine şi 3 filme germane?
Din ce îmi amintesc acum, 3 filme germane ar fi Longing (2006, r. Valeska Krissenbach), Hotel Very Welcome (2007, r. Sonja Heiss) și Solo Sunny (1980, r. Konrad Wolf, Wolfgang Kohlhaase), iar din filmografia internațională, Tabu, (2012, r. Miguel Gomes), The Wonders/ Minuni (2014, r. Alice Rohrwacher) și L’Inconnu du lac, (2013, r. Alain Guiraudie), care rulează și cu ocazia Festivalului de filme de la Cannes la București.

Ce urmează după Toni Erdmann?
Deocamdată mă simt ușurată că am terminat cu bine Toni Erdmann. Este atât de plăcut să te bucuri de succesul unui film la care ai muncit atât de mult… Am nevoie întotdeauna de puțină relaxare între proiectele mele. Voi alege cu mare atenție momentul în care îl voi începe pe următorul, deoarece atunci când te apuci de ceva, o iei de la capăt cu toată munca pe care o presupune realizarea unei producții. Deci, acum, nu pregătesc nimic în acest sens.

Citește și:
Lista cinematografelor în care intră Toni Erdmann începând cu 21 octombrie
Maren Ade: biografie și filmografie

Foto: imdb.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *