Festivaluri, Noutăți

Începe „Dracula Film Festival“! Vor fi proiectate peste 50 de filme

Miercuri, 12 octombrie, la Brașov, va începe cea de-a patra ediție a festivalului de film horror și fantasy, Dracula Film Festival. Timp de cinci zile, cinefilii pot vedea la Teatrul „Sică Alexandrescu“, Cinemateca Patria, Cinema One și Centrul Cultural Reduta peste 50 de filme.

În premieră națională, în deschiderea aceste ediții, miercuri, de la ora 20.00, la Teatrul „Sică Alexandrescu“ va rula Inferno (r. Ron Howard, SUA, 2016) – thrillerul bazat pe romanul cu același nume al lui Dan Brown – care îi are ca protagoniști pe Tom Hanks și Felicity Jones. Actrița româncă, Ana Ularu, care face parte din distribuţie, poate fi revăzută și în cadrul competiției de lungmetraj în The Man Who Was Thursday (r. Balazs Juszt, Ungaria, 2016), un thriller paranormal cu pulsații erotice.

Cele trei competiții Dracula – lungmetraj, scurtmetraj internațional, scurtmetraj românesc, reunesc 33 de filme pe cât de noi, pe atât de inedite. Printre acestea se regăsesc și The Open (r. Marc Lahore, 2015, Marea Britanie), unul dintre cele mai frapant de originale filme fantastice ale ultimilor ani, care va rula în prezența regizorului, și The Rift (r. Dejan Zecevic, 2016), primul SF care vine din Serbia după destrămarea Iugoslaviei, la a cărui proiecție vor fi prezenți Milan Todorovic (producător) și Dragan Micanovic, unul dintre cei mai populari actori din țara de baștină a lui Kusturica.

O altă surpriză a ediţiei sunt și patru filme mult așteptate de fanii genului horror, proiectate în premieră: Camera terorii/ The Disappointments Room (r. D.J. Caruso, 2016), Blair Witch (r. Adam Wingard, 2016), Under The Shadow (r. Babak Anvari, 2016), și Therapy (Franța, 2016), cel de-al doilea lungmetraj al lui Nathan Ambrosioni, numit și copilul minune al filmului horror, în vârstă de doar 16 ani. Proiecția acestui film va avea loc în prezența regizorului.

Citeşte şi:  Les films de Cannes à Bucarest 2017: 11 povești cu care pleci acasă

În cadrul tradiționalului parteneriat cu Viasat History, Dracula Film Festival prezintă două filme pline de vrăjitorii, magie neagră și farmece care-ți dau fiori pe șira spinării: clasicul Vrăjitoarele din Eastwick/ The Witches of Eastwick (r. George Miller, 1987) și The Witch (r. Robert Eggers, 2015), unul dintre cele mai fascinante filme de groază arthouse ale ultimilor ani, în care stilul și oroarea triumfă.

Concerte Dracula se vor întâmpla vineri, 14 octombrie, în club Rockstadt, după ora 20.00, unde vor concerta Altar și God The Barbarian Horde, și sâmbătă, 15 octombrie, Omul cu Șobolani și Kryptonite Sparks. Tot sâmbătă, de la ora 22.00, la HOF Cafe, va mixa Gojira & Planet H, după o proiecție surpriză, intitulată sugestiv Gojira vs. Gojira, în cadrul căreia tot ce vă putem garanta e că veți vedea clasicul Gojira (r. Ishirô Honda, Japonia, 1954).

Programul Dracula Film Festival este disponibil aici: draculafilm.ro/program/

Foto deschidere (captură Under the Shadow): PR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *