Festivaluri, Noutăți

„The Man Who Was Thursday“ deschide festivalul Timishort 2016

Cea de-a 8-a ediție festivalului de scurtmetraje din vestul României, Timishort, va avea loc între 6 și 9 octombrie, la Cinema Timiș și la Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara.

Timp de 4 zile, timișorenii vor vedea scurtmetraje împărțite în 7 secțiuni, 4 dintre ele fiind competiționale: o competiție internațională, una națională, o competiție dedicată filmelor experimentale (Videorama) și competiția de scurtmetraje dedicată filmelor pentru copii (Timikids). Premiul mare al festivalului este oferit de Institutul Cultural Român și este în valoare de 3500 de euro.

În afara competiției, spectatorii vor putea urmări scurtmetraje aduse în România de festivalurile partenere: School Visit: EICTV Cuba, Festival Visit: Short Waves Polonia și Focus on Portugal (scurtmetraje portugheze introduse de Carlos Ramos de la Indie Lisboa).

Ca în fiecare an, Timishort se va deschide cu un lungmetraj în avanpremieră în România. Thrillerul The Man Who Was Thursday, o coproducție Ungaria-România, va fi proiectat pentru prima dată la Timishort. În rolul principal joacă Ana Ularu (Serena). Din distribuție mai fac parte François Arnaud (The Borgias), Jordi Molla (Riddick), Ana și Mark Ivanir (A Late Quartet).

Povestea suprarealistă din The Man Who Was Thursday pleacă de la un incident din parohia părintelui Smith, chemat la Roma pentru reabilitare spirituală. La sosire, Charles, omul care l-a îndrumat pe calea credinței, dezvăluie adevăratul motiv pentru care Smith a fost adus la Roma: să acționeze pe ascuns, pentru a-l descoperi pe misteriosul lider al unui grup anarhic de renegați.

Regizorul Balazs Juszt va fi și el prezent la Timișoara și va face parte din juriul Competiției Internaționale de scurtmetraj. La 17 ani, a tradus „Harper Book of Quotations“ în maghiară și a făcut practică la Congresul american, unde a scris discursuri pentru Tom Lantos, pe atunci membru al Parlamentului Statelor Unite. Ulterior, Balazs a scris o autobiografie comică despre experiențele sale în Congres, iar la vârsta de 18 ani a semnat scenariul unui serial de comedie, inspirat de aceste întâmplări.

După ce a absolvit Colegiul „Royal Holloway“ al Universității din Londra, a urmat un master în arte vizuale la Universitatea din Los Angeles (UCLA), sub îndrumarea actriței Cathy Schulman, câștigătoare a Premiului Oscar. A fost asistent de regizor pentru filmul „Relatives“, regizat de mentorul său, câștigătorul Premiului Oscar István Szabó. Balazs Juszt a regizat numeroase videoclipuri muzicale, reclame, seriale de televiziune și scurtmetraje.

Două bilete la preț de unul, miercurea, la orice film, în cinematografele partenere Orange.

Foto: imdb.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *